20 Iunie 19

Diferenţele dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolicism, de părintele Cleopa Ilie (+1998)

  • 18 Mai 19
  • Invatatura de Credinta
  • 0
    „ - Există purgatoriu precum zic catolicii?
    - Purgatoriu nu este. Catolicii zic că între Rai şi iad ar fi un foc mare, unde merge sufletul cîteva sute de ani şi se curăţă acolo, apoi trece în Rai. Nu există a ş a ceva. Noi avem Evanghelia Judecăţii, pe care o au şi ei, dar nu arată trei locuri, ci numai două - raiul şi iadul. Mîntuitorul, cînd va sta pe scaunul slavei Sale şi va aduna toate popoarele de la zidirea lumii să le judece, îi va împărţi precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune pe drepţi de-a dreapta Sa şi pe păcătoşi de-a stînga Sa... Şi vor merge păcătoşii în munca veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică. Deci nu putem zice că sunt trei locuri, ci numai două: munca veşnică sau viaţa veşnică.
    Cei mai mari duşmani ai catolicilor sunt protestanţii şi calvinii. Ei s-au rupt de catolici la anul 1517, prin Martin Luther, fiind urmat de Zwingli, Calvin şi Hus.
    - Care sunt punctele principale care ne despart de catolici? 
    - Învăţăturile principale care ne despart dogmatic şi canonic de catolici sunt: 
    Întîi este filioque. Ei zic că Duhul Sfînt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Aceasta greşeală dogmatică este cea mai grea. Sfîntul evanghelist Ioan spune că Duhul Sfînt purcede de la Tatăl şi este trimis în lume prin Fiul.
    A doua este supremaţia papală. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii creştine, adică locţiitorul lui Hristos pe pămînt! Mai mare decît toţi patriarhii! Ceea ce n-a făcut Biserica Universală. Mîndrie drăcească. Papa se numeşte urmaşul Sfîntului Petru! 
    Infailibilitatea papală. Ei zic că Papa nu poate greşi ca om, în materie de credinţă, cînd predică el, ceea ce iarăşi este o dogmă nouă respinsă de Biserica Ortodoxă.  
    Al patrulea este purgatoriul. Ei zic că între rai şi iad ar fi un foc mare unde stă sufletul cîteva sute de ani şi se curăţă, apoi se duce în rai. Nu scrie în Sfînta Scriptură aş a ceva; nu-i prevăzută nicăieri această învăţătură. 
    Azimile. Ei nu slujesc cu pîine dospită, ci cu azime, ca evreii. 
    Catolicii mai au o dogma nouă: imaculata concepţie. Ei zic ca Maica Domnului ar fi născută de la Duhul Sfînt. Nu-i adevărat. Este născută în chip firesc din dumnezeieştii Părinţi, Ioachim şi Ana, ca rod al rugăciunii. 
    Au substanţialitatea. La sfinţirea Sfintelor Daruri catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Sfîntului Duh, cum facem noi la Sfînta Epicleză. Ei zic că Darurile se sfinţesc singure, cînd se zice: „Luaţi mîncati...” şi celelalte. Nu au rugăciunea de pogorîre a Duhului Sfînt, peste Daruri. 
    A opta este celibatul preoţilor. Preoţii catolici nu se căsătoresc. sunt celibatari, împotriva Sinoadelor ecumenice care au hotărît ca preoţii de mir să aibă familie. 
    Ei au şi indulgenţele papale - altă rătăcire. Papei, dacă-i dai parale multe, poţi să faci oricîte păcate te iartă, te dezleagă. „Sfinţii” lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le dau papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au destule fapte bune. 
    Şi al zecelea este un punct important: mirungerea. Catolicii nu miruiesc copii imediat după Botez, ci la şapte-opt ani şi numai arhiereii îi miruiesc. 
    Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfîntului Vasile cel Mare, Grigore Dialogul şi Sfîntul Ioan Gură de Aur, iar catolicii au liturghia romana şi cea ambroziană. 
    Iată acestea sunt punctele dogmatice şi canonice principale care despart Biserica Ortodoxă de cultul romano-catolic. 
    Iar nici cu protestanţii nu avem nimic comun. Ei au reformat total dogmele Bisericii stabilite de Sfinţii Părinţi şi au renunţat la cele şapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie şi nici taine şi nu se pot mîntui. Din protestanţi s-au născut toate sectele neoprotestante care atacă ţările ortodoxe astăzi. 
    - Este bine să cînte creştinii din instrumente muzicale, sau nu? 
    - Cel mai bun organ de a cînta lui Dumnezeu este gura şi inima omului. Aşa este în Biserica Răsăritului. La catolici se cîntă din orgă; dar aceea este distracţie şi are notă de teatru. Nu ne ducem să ne distrăm la biserică, căci orga te risipeşte cu mintea în altă parte. Trebuie să cînt din inima mea, că, auzi ce spune: „Răcnit-am din suspinarea inimii mele.” Gura noastră să laude pe Dumnezeu, ca zice Psalmistul: „Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea.” Iată cum trebuie să lauzi pe Dumnezeu. Nu cu orga şi chitara.” (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol.3, p.65, ed. Episcopiei Romanului, 1996)
    „Precum a spus şi marele Apostol Pavel: În lupta aceasta grea şi mare, aveţi nevoie de răbdare şi celelalte. Şi este prea de nevoie, pentru că vă duceţi între străini, acolo unde vă duceţi, întîlnindu-vă cu oameni de altă credinţă: protestanţi şi catolici şi cutare… Şi ca ortodox, pentru ca să-ţi păzeşti sufletul curat, o lucrare mai prezentă şi mai puternică decît paza minţii nu va fi”
    „Bine, fraţilor, unde ne ducem noi de la Tradiţie? Cum ne mai luptăm cu catolicii şi cu sectele, dacă le dăm apă la moară? Numai cu numele zicem că suntem ortodocşi!”
    „Credinţă schismatică este şi credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu mai este dreaptă, adică ortodoxă, căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Pă rinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din această cauză ei s-au rupt de credinţa şi crezul ortodox şi cred în papa. Care trece la catolici trebuie să primească botezul papistaş. Se face catolic, dar îş i pierde sufletul.”   (Ne vorbeşte Pă rintele Cleopa I, III, IX)

Extras din: GRAIURI  ORTODOXE Învăţăturile Sfinţilor Părinţi  asupra catolicismului
Ierom. Visarion Moldoveanu ©   Society of Orthodox Studies SPOUDON Thessalonica - Greece 2007
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe