20 Septembrie 17

Despre modul de a depăşi piedicile de familie

14 August 17
Autor: Vizitator
Vizualizari: 138
Comentari: 0
Versiune printabilă
(Migne, P. G. 62, 660-662)
- Şi cum este cu putinţă să fie atras harul [charis]?
- Făcând cele plăcute lui Dumnezeu şi supunându-ne Lui întru toate. Oare nu şi în casele mari vedem că acelea dintre slugi au trecere [charis] care nu se îngrijesc de ale lor, ci, cu tot sufletul şi sârguinţa, de cele ale stăpânilor? Şi le rânduiesc bine pe toate nu numai fiindcă sunt nevoiţi aşa din pricina stăpânirii [sub care se află], ci şi din râvnă şi din iubire.
Când pururea ei se află în ochii lor [ai stăpânilor]2, când petrec în casă, când nu fac nimic pentru ei înşişi, când nu se îngrijesc de ale lor, oare nu au atunci mai degrabă în locul [câştigurilor] lor cele ale stăpânilor lor3? Căci cel ce a făcut cele ale stăpânului nu a făcut cele ale unui stăpân [oarecare], ci cele ale stăpânului său. Asemenea stăpânului porunceşte în cele ale stăpânului. Asemenea aceluia le deţine [pe toate]. Şi multe dintre slugi mai degrabă se tem de el; şi ce zice el [sluga], aceasta zice şi acela [stăpânul]. Şi toţi duşmanii lui au frică de el.
 

Iar dacă cel ce dispreţuieşte în cele lumeşti cele ale sale şi alege [să facă] cele ale stăpânului, nu a dispreţuit de fapt cele ale sale, ci mai degrabă are parte de şi mai mari bunătăţi, cu mult mai mult în cele duhovniceşti. Dispreţuieşte ale tale şi ai luat cele ale lui Dumnezeu. Chiar El însuşi vrea aceasta. Dispreţuieşte pământul şi răpeşte împărăţia cerurilor. Acolo să petreci, nu aici. De acolo vei fi înfricoşător, nu de aici. De acolo vei fi înfricoşător nu numai oamenilor, ci şi dracilor; şi însuşi diavolului4 îi vei fi înfricoşător. Dar de pe urma lucrurilor de aici vei fi şi acelora [diavolilor] uşor de dispreţuit, şi adesea şi oamenilor. Şi cu câte te vei îmbogăţi, în cele ale robilor te vei îmbogăţi.
Iar dacă treci cu vederea pe acestea vei fi strălucit în casa împărătească. Aşa erau apostolii: dispreţuiau casa robilor şi lucrurile de aici. Şi ia aminte cum porunceau în cele ale Stăpânului! Cutare a fost scăpat de boală, altul de draci. Leagă aceea şi dezleagă aceasta. Pe pământ s-a petrecut aceasta, dar ca şi cum ar fi fost în ceruri poruncit. „Câte veţi lega”, zice, „pe pământ, vor fi legate în cer” (Matei 18,18). Şi mai mare stăpânire le-a dat decât a Sa.
Iar că nu am minţit, ascultă ce zice El însuşi: „Cel ce crede în Mine va face, mai mari decât fac Eu” (cf. Ioan 14, 12)5. Cum aşa? Pentru că şi aşa la Stăpân trece cinstea. Fiindcă şi în treburile noastre, când sluga poate [face] lucruri mari, mai mult este admirat stăpânul. Căci dacă sluga este în stare de atâtea, cu cât mai mult cel ce-l stăpâneşte? Iar dacă cineva, lăsând slujirea stăpânului, se îngrijeşte de femeia lui şi de copil şi de slugă, şi vrea să se îmbogăţească şi să-şi strângă, fie furând, fie vătămând cele ale stăpânului, degrabă se pierde şi pe sine împreună cu lucrurile [sale]. De aceea, având aceste exemple, vă rog, să nu ne îngrijim de cele ale noastre, ca să ne îngrijim de noi înşine6. Să le dispreţuim tocmai ca să le dobândim! Dacă noi le dispreţuim, El însuşi Se va îngriji de ele. Dacă noi ne îngrijim de ele, Dumnezeu le va dispreţui, în cele ale lui Dumnezeu să ne ostenim, nu în ale noastre; ba, mai degrabă, în ale noastre. Căci ale Lui sunt ale noastre. Nu mă refer la cer, nu mă refer la pământ, nu mă refer la cele din lume, căci acestea sunt nevrednice de El. Acestea nu sunt doar ale noastre, ci şi ale necredincioşilor. Dar la care mă refer eu? La slavă, la împărăţie. Acestea sunt şi ale Lui şi ale noastre, din pricina Lui7.
-Cum?
- „Dacă murim împreună cu El”, zice, „vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună” (II Timotei 2, 11-12). Împreună moştenitori ne-am făcut şi fraţi ne numim. Pentru ce ne pornim în jos, de vreme ce El ne trage sus la Sine? Până când suntem sărmani, până când săraci? Cerul ne stă înainte şi noi ne învârtim pe pământ? Împărăţia cerurilor ne e pusă în faţă şi noi alegem sărăcia de aici? Viaţa fără de moarte [ne e dată] şi noi ne cheltuim pentru lemne şi pietre şi ţarini?
Fii bogat! Asta vreau şi eu! Fii lacom şi răpeşte! Aici [în cele duhovniceşti] asta nu-i ruşine. Aici a nu fi lacom este vinovăţie, aici a nu răpi este osândă. Ce înseamnă asta? „împărăţia cerurilor”, zice, „se ia cu sila şi cei ce se silesc o răpesc” (Matei 11, 12). Fii silitor acolo! Fii răpitor! Nu micşora ceea ce este răpit! Că nici virtutea nu se împarte, nici dreapta cinstire, şi împărăţia cerurilor nu se micşorează.
Atunci sporeşte virtutea, când răpeşti. Atunci se micşorează cele trupeşti, când răpeşti. Şi e lămurit [că e vorba de a răpi] de acolo [din cele duhovniceşti]. Să fie în oraş mii de bărbaţi. Dacă toţi aceştia vor răpi virtutea şi dreptatea, au înmulţit-o [de fapt]. Pentru că prin mii [de fapte bune] devin drepţi.8 Iar dacă nu o răpesc, o împuţinează, căci nu se poate arăta nicidecum [dreptatea]. Vezi că prin faptul de a răpi [cele duhovniceşti] mai degrabă se înmulţesc bunătăţile? Iar dacă se răpesc acestea [cele trupeşti], mai degrabă se micşorează?
Aşadar, să nu şedem în sărăcie, ci să alegem bogăţia. Bogăţia lui Dumnezeu este ca să fie mulţi care să se bucure de împărăţie. „Cel Ce îmbogăţeşte pe toţi”, zice, „pe toţi cei ce-L cheamă pe El” (Romani 10, 12). Sporeşte averea Lui! Şi o vei spori dacă răpeşti, dacă te lăcomeşti, dacă sileşti. Cu adevărat este nevoie de silire.
- Cum aşa?
- Fiindcă mulţi sunt cei ce ne opresc: femeile, copiii, grijile, treburile lumeşti, împreună cu acestea dracii şi însuşi diavolul, conducătorul dracilor. Aşadar, e trebuinţă de silire, e trebuinţă de răbdare. Cel ce se sileşte este în chinuri.
-Cum?
- Pe toate le rabdă şi stă [tare] în faţa nevoilor.
-Cum?
- Se apucă de cele aproape cu neputinţă. Deci, dacă aşa sunt cei ce se silesc, iar noi nici de cele ce ne stau în putere nu ne apucăm, când vom avea parte de ele? Când ne vom bucura de cele râvnite? „Cei ce se silesc”, zice, „răpesc împărăţia cerurilor”. E trebuinţă de silire şi de răpire. Căci nu ne este pur şi simplu pusă înainte [împărăţia], nici de-a gata. Cel ce răpeşte este întotdeauna treaz, deşteptat, se frământă şi se grijeşte ca să facă la vremea potrivită răpirea. Nu vedeţi în războaie că cel ce vrea să răpească priveghează toată noaptea? Toată noaptea stă înarmat.
Deci, dacă cei ce răpesc cele lumeşti, şi noaptea priveghează şi sunt înarmaţi, cum, dacă vrem să răpim cele duhovniceşti, care au trebuinţă de mai mare râvnă decât acestea, noi dormim şi sforăim şi ziua, şi pururea petrecem neînarmaţi şi goi? Căci cel ce petrece în păcate este neînarmat şi gol, după cum cel ce petrece întru dreptate este înarmat. Dar noi nu ne îngrădim cu milostenia, nu ne gătim candele aprinse, nu ne înconjurăm cu arme duhovniceşti, nu ne învăţăm calea care duce acolo, nu suntem treji, nu suntem deşteptaţi. De aceea nu putem răpi nimic.
Dacă cineva ar vrea să atace împărăţia [cea lumească], nu s-ar da pe sine mai înainte la mii de morţi? Nu se va îngrădi, nu va cugeta la pregătirea războiului, nu va face toate pentru [reuşita] aceasta şi abia atunci va porni la atac? Însă noi nu aşa, ci dormind, vrem să răpim. Şi de aceea ne şi întoarcem cu mâinile goale.
Nu vezi pe cei ce răpesc cum fug, cum aleargă, cum taie toate [ce le stau în cale]? E trebuinţă de alergare. Că îndată aleargă mai înainte de tine diavolul şi porunceşte celor din faţa ta să te ţină9. Dar dacă eşti tare, dacă eşti treaz, pe unul l-ai lovit cu piciorul, pe altul 1-ai împins, şi ai scăpat de toţi ca o pasăre. Iar dacă ai plecat de aici, dacă ai traversat forul şi multa tulburare -care este viaţa aceasta - vei merge la cele mai înalte decât acestea, adică la veacul viitor.
[Acolo e] ca în pustie: nu este nici o tulburare, nici cineva care să îngreuieze, nici cineva care să ne ţină. Ai răpit? După răpire e trebuinţă de puţină încordare ca să nu ne fie pierdut ceea ce fost luat [de către noi]. Dacă alergăm, dacă nu ne uităm la nimic din cele ce stau înaintea ochilor [noştri], dacă nu ne grijim de nimic altceva, ci scăpăm de cei ce ne împiedică, vom putea să ţinem în siguranţă cele răpite.
Ai răpit întreaga înţelepciune? Nu sta! Fugi! Du-te departe de diavol! Dacă vede că nu te poate prinde, nu te va mai urmări. Aşa şi noi, dacă îi pierdem din privire pe cei ce au răpit ceva, renunţând şi noi, nu mai alergăm şi nu mai poruncim altora să-i ţină, ci îi lăsăm să se ducă. Aşa şi tu, aleargă tare la început. Când vei fi departe de diavol, nu te va mai putea prinde, ci vei fi în siguranţă, bucurându-te fără frică de bunătăţile cele negrăite. De care fie ca noi toţi să avem parte întru Hristos lisus Domnul nostru cu care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere, cinste şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
1 Extras din Omilia a IX-a a Comentariului la epistola a doua către Timotei.
2 Adică fac totul ca si cum ar fi tot timpul prezent stăpânul lor lângă ei.
3  Dacă s-ar îngriji doar de ale lor, ar avea puţin, dar pentru că uită de treburile lor, stăpânul, văzând credincioşia lor, îi face părtaşi darurilor cuvenite stăpânilor.
4 Diavolul este căpetenia, iar dracii sunt îngerii căzuţi, aflaţi sub stăpânirea lui.
5  Este uluitoare şi necercetată smerenia Domnului nostru. El, fiind Dumnezeu şi Stăpân, dă robilor Săi, desigur tot prin puterea Sa, putere mai mare decât a Sa. Mai exact, lasă ca în ei să se manifeste mai mult puterea Sa decât în Sine. Caută ca ei, robii, să fie slăviţi mai mult decât El, Stăpânul. Şi deşi El Se slăveşte de fapt prin ei, totuşi slava le-o atribuie lor.
6„Ale noastre” sunt cele care nu ţin de fiinţa noastră, ci sunt adăugate fiinţei: bani, averi, cunoştinţe, poziţie socială, frumuseţe etc. Prin ele lucrează persoana noastră, se dezvoltă, se deschide spre ceilalţi, dar nu ele sunt scop şi roadă.
7  Asta nu înseamnă că lumea sau cerul sau pământul nu sunt ale Lui, căci El le-a făcut, ci sfântul vorbeşte de finalitate. Nu creaţia este finalitatea, scopul omului, ci împărăţia veşnică în care va fi înglobată şi creaţia şi vederea slavei veşnice. Tot efortul celor necredincioşi, oricât ar fi de inteligenţi şi înzestraţi, are ca finalitate lumea aceasta. Chiar şi cele mai nobile idealuri, fără Hristos, sunt asemenea pietrelor aruncate în sus care tot pe pământ cad, în cele din urmă.
8 Devenind drepţi, se înmulţeşte şi dreptatea.
9 Cele din faţa noastră sunt lucrurile lumii de care suntem legaţi. La început, diavolul se foloseşte de ele pentru a ne împiedica în calea duhovnicească.

Extras din: Sfantul Ioan Gura de Aur - Cuvantari despre viata de familie 
Traducere: Pr. Marcel Hanches / Prefata: PS Lucian Lugojanu
Editura “Invierea” 2005
Voteaza:
Categoria: Despre familie
Adresa: http://www.deinteres.org/news/despre_familie/1-0-6   

Total comentarii : 0
avatar