17 Iulie 19

Despre Ilie si Enoh

  • 06 Octombrie 14
  • Invatatura de Credinta
  • 1
Despre Ilie si Enoh

    Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh.
    Aceşti doi prooroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimişi de Dumnezeu, fiind luaţi cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere şi vor înfrunta pe Antihrist trei ani şi jumătate, cât va împărăţi el, Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh. Vor întoarce inimile către fii şi sinagoga satanei către Hristos.
Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul şi-i va vedea toată lumea. Şi acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Şi cine ar fi crezut? Ar zice cineva că este o nebunie asta. Şi se întrebau oamenii: „Cum o să-i vadă pe Enoh şi Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o să-i audă în America?”
    Acum, dacă ar predica, îi vede la televizor toată lumea şi îi aude la aparate toată lumea. Cum să nu! Dumnezeu ştie toate, ca şi cum ar fi venit. Când vor predica şi vor face minuni, tu ai să te uiţi aici şi ai să-i vezi cum fac minuni, cum învie morţii, şi ai să auzi de aici ce predică Enoh şi Ilie şi cum mustră pe Antihrist, când va împărăţi peste toată lumea, timp de 1260 de zile. (Părintele Cleopa Ilie)
 

(Ieromonah Benedict Stancu, Părinții Bisericii despre sfâșitul lumii: antologie, Editura Sophia, București, 2009, pp. 63-64) - Sursa: Doxologia.ro

  
 
 
 
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
Imaginea aleasa este absolut deosebita si impresionanta,acest articol este pentru orice crestin ABSOLUT EXTRAORDINAR prin subiect si cuvintele scrise,Dumnezeu sa ne lumineze,sa ne ajute si sa ne apere pe noi toti in aceste vremuri grele ce vor veni peste tot pamantul si peste toata lumea.Multumim si cele mai sincere felicitari pentru acest articol de credinta UNIC!
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe