19 Noiembrie 18

Despre "eroii" zilelor noastre (ăia de pe Facebook)

  • 27 Februarie 18
  • Actualitate
  • 0
    "Ce-mi plac mie ăștia cu ”Pe vremea mea… mergeam la școală la minus douăzeci de grade, în zăpadă de cinci metri, băăă, fătălăilor, băăă, mergeam scufundați în "nămeți până la gât, făceam țurțuri la nas și la puță și nu mai murea nimeni!!!”. Da, bă, așa e, când eram noi copii, eram așa de stahanoviști că mâncam borduri de ciment și trânteam ursul cu mâinile goale. Înjunghiam mistrețul cu stiloul chinezesc din penar. Pe mine mă ținea mama pe cuie ruginite, ca să nu cresc răsfățat, și îmi creștea aportul de fier hrănindu-mă cu lanțuri și bile de rulment. Eram super eroi, bă! Scuipam pe poliomielită și pe encefalită. Ăștia de acum sunt niște fătălăi sensibili. Noi făceam pneumonie și ne trecea a doua zi cu țuică fiartă! Iarna ieșeam din casă în chiloți tetra și șlapi, așa eram de rezistenți și de puternici pe vremea mea.

    Și femeile, ca să aibă sânii fermi, mâncau două lingurițe de ipsos în fiecare dimineață. Nu se complica nimeni cu delicatețuri d-astea de bolnavi sensibili. Bărbații erau atât de bărbați că nici măcar nu trebuiau să fie acasă ca să rămână femeile însărcinate. Era suficient să se uite mai intens la poza femeii și rămânea gravidă. Pe vremea mea sarcinile durau două săptămâni și femeile continuau producția când nășteau la locul de muncă. Putea să bată vifornița până lua pielea de pe noi că, a doua zi, ne creștea alta. Pe vremea mea nu exista insolație. Noi ardeam soarele, nu ne ardea el pe noi. Hârtia igienică era pentru lași, noi ne ștergeam la cur cu tablă zincată. Erau alte vremuri… când cădeai de la cincizeci de metri, te juleai în cot și te mai bătea mă-ta odată că ai murdărit hainele de școală. Te mai snopea și tac-tu, când venea de la serviciu, ca să te înveți minte să nu mai escaladezi Jepii Mari în drum spre școală.

    Nu mai vorbesc despre bunicii noștri care erau mai rezistenți decât părinții. Pe vremea lor, ăi bătrâni se întorceau acasă împușcați de șase ori pe front și nici măcar nu se plângeau că-i doare capul. Mâncau ceva, se culcau și, a doua zi dimineață, se duceau la muncă, așa împușcați, prin nămeți de cinci metri, la minus douăzeci de grade Celsius. Nici măcar nu îi trăgea curentul când le sufla vântul prin găurile de glonț. Copiii ăștia de acum sunt fătălăi răsfățați, bă! Pe vremea mea mâncam numai talaș, odată la două săptămâni, și nu ne mai plângeam că are E-uri. Bineînțeles că ăștia, care se bat cu pumnii în piept că erau super-mega-ultra oameni și rezistau la orice intemperie, sunt tot ăia care acum se cacă pe ei când nu merge aerul condiționat în birou și se duc cu mașina trei sute de metri până la cumpărături că e prea mult de mers pe jos.

    Într-adevăr, pe vremea mea mergeam la școală în zăpadă de doi metri și ger năprasnic. Eram leoarcă toată ziua de la traversat nămeți. Poate de aceea mă seacă durerea în toate încheieturile, la doar 38 de ani. Genunchii și gleznele mele sunt cel mai precis barometru. Mă avertizează și când se schimbă vremea la bulgari."

Dan Pavel

Sursa Facebook / Foto: agerpres.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0