13 Decembrie 17

Despre dreptate şi milă

  • 27 Septembrie 17
  • Invatatura de Credinta
  • 0
    Podoaba cea frumoasă a cerului din timpul zilei este acest soare luminos, care îl traversează în fiecare zi şi luminează tot pământul; iar în timpul nopţii, podoaba lui este luna, atunci când se află în plinătatea ei. Iar podoaba cea frumoasă a împăratului celui binecredincios şi cununa luminoasă a capului său împărătesc le constituie Însuşi Soarele Cel neapus al dreptăţii - Iisus Hristos, Care luminează şi sfinţeşte neîncetat mintea şi sufletul împăratului cu razele milei şi ale dreptăţii şi ale blândeţii, datorită cărora el este proslăvit, lăudat şi iubit de toţi supuşii săi, ca un părinte de către fiii săi şi este întărit prin rugăciunile săvârşite pentru el către Cel de Sus şi în tot lucrul bun, pe care îl face sau îl pune la cale, primeşte ajutor de la Dumnezeu şi nu este lipsit de cele dorite, din toate părţile fiind întărit cu pace nebiruită până la tinereţea şi bătrâneţea sa. Şi ce poate fi mai bun decât aceasta, mai trebuincios şi mai folositor pentru împăraţii şi domnitorii binecredincioşi? Această cunună minunată şi mântuitoare să v-o doriţi toţi cei care vă aflaţi în dregătorii înalte şi în demnităţi împărăteşti, ca să dobândiţi şi voi împărăţia cea veşnică de sus. 
 

Extras din: SFÂNTUL MAXIM GRECUL / Tâlcuiri şi sfaturi / Traducere Florentina Cristea  
Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION,  Episcopul Alexandriei şi Teleormanului  
Tipărită la Editura Egumeniţă, Galaţi, 2004
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0