17 August 19

Despre dragostea trupească

  • 15 Iulie 19
  • Despre familie
  • 0
Ți-am spus că vom reveni asupra sexualităţii. O vom face acum.

    De ce fac tinerii dragoste? „Pentru că sunt iubitori de patimi, pentru că nu ţin cont de nici o regulă, pentru că nu au Dumnezeu“, spun oamenii mari.
    „Pentru că ne iubim!“, spun tinerii. Cine are dreptate? Fiecare este convins că dreptatea este de partea lui. Eu cred că dreptate au şi unii, şi alţii.
    Să ne uităm pe stradă la cuplurile care trec prin faţa noastră. Să încercăm să descriem puţin două dintre ele. M-am uitat pe geam, dar strada e cam pustie. Aşa că îmi imaginez două cupluri. E vară acum, şi e foarte cald. (Mergând cu băieţelul meu cu metroul, am văzut o doamnă de vreo 30 de ani cu un maiou foarte „economicos“. L-a bufnit râsul, a arătat-o cu degetul şi a zis: „Tati, femeia asta umblă cu maiou pe stradă...“ Am încercat să salvez situaţia, pentru a nu primi o poşetă în cap. Dar nu am reuşit să îl conving pe Codrin că maioul acela era tricou. Aşa cum fiului meu i s-a părut anormal de scurt maioul doamnei, tot aşa bustierele li se par anormal de scurte celor mai în vârstă).
    Dacă vedem pe stradă un soţ şi o soţie, observăm că aproape mereu merg unul lângă celălalt. Vorbesc despre preţul detergentului sau despre când trebuie să plătească întreţinerea. Dacă au copii, poate vorbesc şi despre faptul că micuţilor le-ar trebui încălţări noi. Asta dacă nu sunt bogaţi. Dacă sunt bogaţi vorbesc despre scumpirea vilelor de la munte sau despre o călătorie în străinătate.
    Când vedem pe stradă doi tineri de 20 de ani, ei se ţin de mână, se strâng în braţe. Se sorb din ochi. Se scaldă unul în ochii altuia. Nu se mai pot abţine şi uneori se sărută cu foc sub privirile nu rareori indignate ale trecătorilor.

Şi totuşi, ce e rău în faptul că tinerii se iubesc?

    „Vai, dar pe vremea mea nimeni nu se purta aşa în public... Vai, dar pe vremea străbunicii fustele erau până la glezne... Vai, generaţia asta... Vai...“
    Şi lista „vai-urilor“ nu se opreşte aici. Dar toate aceste vai-uri sunt gratuite în ochii tinerilor. Ei simt că dragostea părinţilor lor s-a ofilit, şi atunci refuză să le accepte sfaturile. Cum să acceptăm modelul unor părinţi a căror dragoste s-a uscat, a eşuat? Tinerii simt foarte bine care este relaţia dintre părinţii lor. Şi sunt detectoare de minciuni. În clipa în care părinţii spun: „Trebuie să mergeţi pe urmele noastre, dacă vreţi să aveţi parte de împlinirea noastră“, atunci îşi conving copiii să fugă de o împlinire superficială.
    Părinţii tot caută noi şi noi metode de convingere, în loc să îşi dea seama că se află într-o postură ridicolă. Sunt ca nişte turişti care nu au reuşit să ajungă pe vârful unui munte, dar nu obosesc să le explice altora cât de uşor este drumul.
    Repet întrebarea pe care o vei găsi des în această carte, ori de câte ori mi se pare că nu sunt destul de clar: „Şi ce are asta cu căsătoria ta?“ Are multe. Pentru că imaginea ta despre căsătorie e foarte marcată de ceea ce ai văzut la părinţii tăi (îmi cer scuze dacă părinţii tăi nu sunt ca ceilalţi, ci ştiu să îţi fie model; în acest caz, cred că eşti conştientă că mulţi părinţi sunt altfel decât ai tăi).
    Căsătoria pierde teren pe zi ce trece. Unul dintre principalele motive este că tinerii nu mai vor să aibă parte de eşecurile părinţilor.
    „Ce folos că mama s-a măritat fecioară, dacă dragostea dintre ea şi tata s-a stins?“ Sau: „Ce folos că mama a purtat numai fuste lungi şi nu s-a vopsit dacă nu a ştiut cu cine să se mărite?“ Sau: „Ce folos că tata a dus o viaţă aproape de Dumnezeu, dacă nu a văzut ce fel de om e mama?...“
    Îmi e puţin greu să scriu aceste rânduri. Ele par un protest anti-părinţi. Dar vei vedea că nu urmăresc deloc să protestez faţă de aceştia. De pe acum mă gândesc la ce va fi peste douăzeci de ani, când fiul meu Codrin va putea spune dacă i-am fost sau nu model. Nădejduiesc că Dumnezeu mă va ajuta să îi fiu. Încă nu ştiu dacă cel de-al doilea copil al nostru e băiat sau fată. Dacă e fată, mi se pare că responsabilitatea mai mare ar cădea asupra mămicii.

Extras din: Cartea nunţii - Cum sa-mi întemeiez o familie
Autor: Danion Vasile / Editura: Areopag
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe