24 Noiembrie 17

Desfrânaţii si Preoţia

  • 29 Octombrie 17
  • Biserica Ortodoxa, Biserica lui Hristos
  • 0

    "Mai pot sa slujesc lui Dumnezeu ca preot?" 
(raspuns catre un student de la Teologie - Pastorala)
 
"Nimic sa nu faci fara sfat, 
intreaba inainte de orice pe oricine, chiar pe un copil,
rugandu-te lui Dumnezeu ca sa-ti raspunda prin acela:
Iata dreapta socoteala!"
(Sfantul Ioan Scararul)
 
    Ideea acestui articol s-a nascut din discutia sincera, deschisa cu un student de la Teologie - Pastorala. Seriozitatea problematicii ridicate m-a facut sa cred ca merita o tratare speciala si nu doar un raspuns "evaziv" la Posta redactiei[21], in nadejdea ca se vor folosi si alti teologi. 
Problema ridicata de studentul teolog se refera strict la pacatul desfranarii pe care l-a savarsit demult, dinainte de intrarea la Teologie, cand nu ajunsese la cunostinta adevarului, un pacat mai vechi, spovedit si nerepetat, pentru care a varsat lacrimi. Mai apoi, studentul s-a invrednicit si de impartasirea cu Sfintele Taine.
    "Stiu ca Sfintii Parinti sunt categorici, insa vedeti vreo sansa sa pot sluji lui Hristos ca preot?" intreba studentul aproape plangand. Concret, cel ce a desfranat si s-a pocait mai poate primi hirotonia?
 
    Intr-adevar, desfranarea este unul din impedimentele la preotie, dupa cum spune si Sfantul Simeon al Tesalonicului: "...cel ce curveste dupa botez sau a avut tiitoare nu poate sa fie arhiereu, preot, diacon sau altceva din randuiala preoteasca"[22]. Tot astfel se exprima Ioan Postitorul, Marele Vasile si nu numai ei: "Cel ce a curvit macar o data, preot sa nu se faca". Impedimentele la preotie sunt, de altfel, mult mai multe, dar nu le vom pomeni acum.
    Trebuie sa-ti marturisesc ca am simtit ca vrei, desi nevrednic fiind, sa te apropii de preotie din dragoste pentru Hristos si pentru oameni si nu pentru alte pricini nebinecuvantate. Cand ai amintit de Fericitul Augustin am simtit ca vrei sa spui "ar trebui sa se poata, vreau din tot sufletul sa-I slujesc Lui"... 
    Exista acel canon care se refera la fostii pagani, carora prin botez, li se iarta desfranarile si pot sa se faca preoti[23] (e si cazul Fericitului Augustin, care-si marturiseste in Confesiuni - III, 1 - viata desfranata, si care dupa convertire va ajunge episcop). Iata, deci, ca botezul sterge desfranarea. Logica e simpla, paganul (necrestinul) desfranand nu se leapada de Hristos pe care nu-L stie. Celui botezat, crestinului adica, desfranarea i se socoteste ca o forma de apostazie, el intineaza haina botezului. Vedem dar ca impedimentul nu sta in intinarea trupului, ci in vointa. Cel care a putut sa schimbe mangaierile harului pe mangaierile unei femei, nu prea mai are ce sa faca in altar. Cu toate ca si pentru acesta este pocainta. Tu, care ai primit botezul de mic, dar nu ai avut cunostinta cea buna, traind intr-o familie si intr-o societate care nu pun pret pe invatatura crestina, mai rea decat cea pagana, socotesc ca poti fi judecat precum paganii, mai ales ca - imi amintesc cand mi-ai spus - n-ai facut Religie in scoala. Gandesc ca tu nu te-ai lepadat de Hristos cand ai facut acel pacat, ci ai urmat chemarile firii cazute, caci numai Hristos infraneaza firea, noi nu putem[24]. Pe urma, cand ai crezut, ti-ai indreptat viata, ai aratat ca ai vointa buna. Asadar, canoanele sunt pentru boala vointei, poate nu atat pentru intinarea trupeasca, pentru ca si paganii s-au intinat trupeste, dar Dumnezeu ii face preoti, de se vor indrepta, "pentru ca n-au stiut" . Asa si tu "n-ai stiut". Desi exista un exemplu in Pateric in care se iarta si unui episcop, deci si celui ce a stiut, care, cazand in desfranare isi anunta turma ca nu mai e vrednic de o asa mare dregatorie; credinciosii nu vor insa sa se desparta de arhiereul lor, asa ca parintele porunceste sa treaca toti cu picioarele peste dansul la iesirea din biserica si doar asa va primi sa ramana. Credinciosii fac intocmai, iar dupa aceasta se aude glas din cer: "Pentru multa lui smerenie i-am iertat pacatul"[25]. Canoanele in acest caz sunt insa categorice, toate vorbind de caterisire[26]. Ele n-au fost desfiintate, ci doar Dumnezeu a lucrat in mod exceptional in acel moment caci: La oameni aceasta e cu neputinta, la Dumnezeu insa toate sunt cu putinta (Matei 19, 26). Acest exemplu nu poate fi justificare pentru desfranarea "in cunostinta de cauza"; daca cineva, acum, ca si teolog, savarseste pacatul desfraului, nu-l pot vedea preot. Canoanele sunt categorice. Desfranatul nu-i bun crestin, cu atat mai mult bun preot nu poate fi.
    Sunt unii care spun ca tunderea in monahism lucreaza si ea in acelasi chip, ca in cazul paganului care primeste botezul. Adevarul e ca nu stiu sa fie pomenita aceasta situatie intr-un canon. De ce am crede ca cei tunsi in monahism pot primi mai usor preotia decat mirenii, oare e tunderea mai mare decat pocainta, decat baia lacrimilor? Ar fi o justificare - monahul moare lumii, el ingroapa intreg trecutul, se naste din nou, primeste un nou nume, se imbraca in haina ingereasca. Sa zicem, dau un exemplu, ca Ioan a desfranat, dar Ioan nu mai este, el este acum monahul Ioanichie. Ioan nu poate primi hirotonia, Ioanichie insa poate. Oare ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor despre care se spune ca era un dandy al anilor ’30 si caruia "i se imputa, bunaoara, o tinerete cam intempestiva, aventuroasa si boema"[27] inainte de accidentul aviatic, era vrednic de primirea hirotoniei? Pare-mi-se ca si la parintele Paulin Lecca, putem deduce din unele pagini ale sale, ar fi cazut in acest pacat in tinerete.
    Vorbim de pocainta, de lacrimi, insa, canoanele spun ca nu-s de ajuns pentru primirea hirotoniei pentru cel ce a cazut in desfrau. Totusi, se naste intrebarea: cu ce e mai mare Botezul decat Pocainta (Marturisirea) din aceasta perspectiva a curatirii?; caci, iata, paganul desfranat care vine la Hristos poate primi hirotonia (pentru ca a fost spalat de toate pacatele anterioare botezului), insa crestinul care a plans pentru pacatul lui, primind botezul lacrimilor, nu mai poate primi preotia! Sfantul Ioan Scararul spune insa lamurit: "Desi cuvantul e indraznet, izvorul lacrimilor dupa botez e mai mare decat botezul. Deoarece acela ne curateste de pacatele noastre de mai inainte, iar acesta, de cele de dupa aceea. Si primindu-l pe acela toti ca copii (botezul - n.n.), ne-am intinat dupa aceea; prin acesta (izvorul lacrimilor, pocainta - n.n.) insa l-am curatit si pe acela"[28]. Ce sa mai vorbesc de primirea Sfintei Impartasanii care e unire cu Hristos... Poti fi gasit vrednic de Trupul si Sangele Domnului, dar nevrednic de preotie? 
    Cine poate spune ca pricepe Tainele Domnului, cine-L poate ingradi pe El? Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele (Psalmi 50, 11) spune Psalmistul si noi impreuna cu el. Stim noi cum lucreaza Domnul in inima smerita ce se roaga cu zdrobire pentru pacatele savarsite? Putem noi spune ca nu-l innoieste intru totul pe cel ce plange, dupa cuvantul Sfantului Pavel: Deci, daca este cineva in Hristos, este faptura noua; cele vechi au trecut, iata toate s-au facut noi (II Corinteni 5, 17)? "Daca omul si-a spovedit si si-a urat pacatul, acesta se sterge din toate cartile care este scris: si din cartile dreptatii lui Dumnezeu, si din cartile firii noastre... Astfel, el nu mai este pomenit la judecata"[29] spune Sfantul Teofan. 
    Vin si pun in cumpana o istorioara. Se spune ca un episcop a oprit de la slujire un preot care cazuse intr-o cursa, pare-se ca i se pusese ceva in bautura, apoi, o femeie fara Dumnezeu a pacatuit cu el. Preotul nu facuse pacatul cu voie, insa episcopul l-a oprit de la slujire. Dupa foarte multa vreme in care preotul a plans pentru aceasta rea intamplare, episcopul il cheama sa slujeasca si el impreuna cu soborul la o inmormantare. Se spune ca atunci cand preotul cu pricina a rostit: "...Tu esti Invierea si Viata..." mortul s-a ridicat din sicriu. Replica ierarhului: "Poate ca Dumnezeu te-a invrednicit de darul facerii de minuni, dar Liturghia nu-ti ingadui sa o savarsesti". Si iar revin la pilda cu episcopul din Pateric si inteleg ca sunt multe taine de nepatruns. 
    Se poate ridica intrebarea de ce unele canoane se respecta cu acribie, iar fata de altele exista o mai mare ingaduinta, exista un anume pogoramant? Daca judecam dupa randuielile canonice, Ioan Evanghelistul a fost chemat prea de tanar, "necanonic", la lucrarea apostoliei (arhieriei), iar Sfantul Petru care se leapada de Domnul (deci apostaziaza) este reprimit totusi in ceata apostolilor. Bineinteles ca vremea apostolica are situatiile ei cu totul aparte si nu trebuie sa le judecam astfel.
    Nu am in intentie sa creez confuzii, ci intentionez sa lamuresc ca problema e, in situatia ta, cu totul alta. 
    Ai pacatuit sau n-ai pacatuit, ai sau nu 30 de ani - varsta canonica pentru preotie, asta e o parte a problemei. Toti suntem nevrednici! Oricat de curat ar fi cineva slujirea aceasta e prea mare. Daca ne-am lua dupa vrednicia care se cere, n-ar mai fi nimeni preot pe pamant. 
"De-ai fi curat ca ingerii si sfant ca Ioan Botezatorul, preot nu poti sa fii" spune Parintele Cleopa citand pe Efrem Sirul[30]. Gandesc ca daca duhul dragostei te indeamna la plinirea cuvintelor psalmistului Ravna casei tale m-a mancat (Psalmi 68, 11), doresti a te invrednici de darul preotiei si, spune Scriptura, bun lucru doresti (cf. I Timotei 3, 1). Nu cred ca esti din aceia care incearca sa puna cu orice pret mana pe preotie, asta fiind insa o alta problema[31].
    Toti sunt nevrednici, e adevarat ca unii sunt mai nevrednici decat altii, insa doar unii au chemare[32]. Deci, dincolo de toate acestea, ai chemare? Caci daca ai chemare de la Dumnezeu, lucrurile se limpezesc. Imi amintesc un cuvant al vrednicul patriarh Iustinian: "Preotia este o chemare de la Dumnezeu - Sfantul Apostol Pavel spune despre sarcinile preotiei ca nu se iau de la sine, ci prin chemare[33] (cf. Evrei 5, 4). Multi tineri urmeaza cursurile de teologie, dar nu toti vor primi preotia, din lipsa de chemare".
    Chemarea nu-i acelasi lucru cu vocatia. E adevarat ca Teologia este o facultate vocationala; unii ajung aici din vocatie, altii ajung sa si-o descopere in vremea studiilor, altii sfarsesc studiile nedand semne ca ar avea-o. Cred ca atunci cand Dumnezeu cheama pe cineva la slujirea altarului tine cont de vocatia si de inima omului. Chemarea se vede mai lesne in cazul hirotoniei intru arhiereu. Nu stiu ca un staret de manastire sau vreun arhimandrit sa-si depuna de buna voie, de la sine chemare, dosar pentru hirotonia intru arhiereu.
    Nu pot sa fiu de acord cu un cuvant al unui profesor de teologie argesean care spunea teologilor absolventi sa nu creada ca nu au chemare de vreme ce au absolvit Teologia. Nu are a face una cu alta. Daca un tanar teolog se cununa civil, traieste in concubinaj si face cununia religioasa dupa o vreme e semn clar ca n-a priceput nimic din viata crestina, macar ca a facut Teologia. Ce sa caute unul ca acesta in sfantul altar?? Cum sa poata el, fara duh de pocainta, sa invete pe altii ce-i viata crestineasca? Dumnezeu care poate toate, nu face insa tot ce poate si cred ca nu cheama la slujire pe cel ce n-are un cat de mic inceput de pocainta. Batranul Porfirie al grecilor, isi amintea un ucenic, spunea: "Unii teologi, spune parintele, sunt teologi doar dupa diploma, fiind in realitate niste teologi-neteologhisiti"[34]. 
    Sunt convins ca arhiereul te va chema, de va fi de la Dumnezeu. Cum afli ca ai chemare? Roaga-te cu smerenie si pocainta. Roaga-te cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau Marelui Arhiereu Hristos si daca El te doreste te va chema cu siguranta. Insusi Hristos S-a rugat inainte de a chema pe Apostoli. Si pe noi ne invata sa facem asemenea: Rugati pe Domnul secerisului ca sa scoata lucratori la secerisul sau (Matei 9, 38). Spun ca daca e de la Dumnezeu episcopul te va chema. Iar cand te va chema sa primesti. Poate iti pare o gluma, cum sa te cheme tocmai pe tine?, gandesti cu siguranta ca esti un necunoscut in multimea de teologi. Insa la Dumnezeu toti sunt cunoscuti...     Eu stiu mai multe cazuri din vremea noastra, nu doar din Scriptura, cand episcopul a chemat teologi anonimi in diverse imprejurari la hirotonie. Am sa-ti relatez doar unul. Am avut un minunat coleg, parintele Nicolescu Iuliu, slujitor in prezent la Azilul de batrani din Pitesti, care dupa o viata intreaga in care a fost profesor de sport, mergand cu cativa elevi la Manastirea Slanic, a fost sfatuit de Prea Sfintitul Calinic aflat acolo, sa urmeze Teologia. Si-a dorit mult sa devina preot, insa nu indraznea nicicum. A absolvit Teologia, dar nu indraznea sa mearga sa ceara hirotonie. Parintele Episcop insa nu l-a uitat, ci l-a chemat.
    Insa daca vrei sa te duci nechemat, du-te, dar personal nu-ti recomand! Consulta-ti si duhovnicul in problema aceasta. Asa ma gandesc eu ca e in firea lucrurilor, mai ales dupa ce m-am sfatuit cu preoti cu mult discernamant inainte de a purcede la redactarea raspunsului pe care mi l-ai cerut, constient fiind ca harul lucreaza prin preot in chip tainic.
    Parintele Ilie Cleopa, urmand indemnul Sfantului Simeon al Tesalonicului, daca gasea in candidatul la preotie un pacat greu, opritor conform sfintelor canoanelor il trimitea la episcop[35]. In general, pot sa spun, parintii imbunatatiti nu dau marturii prea usor, sunt constienti ca nu-i de joaca cu hirotonia[36], preferand, in unele situatii, sa-si trimita fiul duhovnicesc la episcop. Acesta, incunostiintat fiind, poate decide sa-i acorde sau nu dispensa prin iconomie duhovniceasca. Trebuie precizat ca "prin dispensa nu se abroga canoanele, ci numai se interpreteaza temporar spre a se aplica de la caz la caz, in spiritul legii Domnului si al Bisericii"[37].
    Parintele Arsenie Papacioc intr-un dialog cu tinerii spunea: "Daca te-ai dus sa ceri un sfat la un episcop al lui Dumnezeu, raspunsul vine de la Dumnezeu prin acel episcop. Daca nu ti-a convenit, atunci sa stii ca pe Dumnezeu l-ai clevetit. Deci duceti-va ca la omul pe care Dumnezeu il tine acolo"[38]. 
    Pericolul apare cand teologul vrea sa forteze mana si binecuvantarea arhiereului. Adica, se poate intampla - nu zic ca-i cazul tau, si ingaduie-mi sa vorbesc la general de acum - sa mearga careva cu dosarul si cererea pregatita, sa spuna episcopului ca-i licentiat, ca are nevasta, iar in satul lui natal e loc vacant si el e omul potrivit. Mai poate adauga si marturia unui duhovnic ales anume care sa intareasca faptul ca-i vrednic de preotie si lucrurile se rezolva rapid. De aceea am spus ca eu personal n-as recomanda mersul la episcop de buna voie si nesilit de nimeni, pentru ca exista riscul acesta, anume de a pune problema pacatului opritor de la hirotonie atat de voalat incat sa iasa cum vrea teologul aspirant si nu cum vrea Duhul Sfant. E adevarat ca "Duhul Sfant nu hirotoneste pe toti cu vointa Sa, dar lucreaza prin toti...."[39]. Arhiereul are datoria de a-l cerceta - in lumina canoanelor - pe cel ce doreste sa devina preot. Nu pun la indoiala vigilenta vreunui episcop, doar ma tem de lipsa de sinceritatea a unora dintre absolventii facultatilor de teologie.
    Cel care, avand impedimente majore la preotie, se duce cu dosarul sa primeasca hirotonie poate oare spune ca a avut chemare de la Dumnezeu? Unde e marele risc?! La intalnirea cu Hristos la Infricosatoarea Judecata... "Ce-ai cautat in altar? Cine te-a chemat!?" Ce poate raspunde atunci cel nechemat? De aceea, ma repet, vorbeste chiar cu marele Arhiereu Hristos problema aceasta, ai nadejde[40] ca Dumnezeu care stie inimile fiecaruia te va chema prin episcop daca va voi sa-I slujesti Lui astfel, desi, de buna seama, sunt multe feluri de slujiri. Cine n-are impedimente majore la preotie gasesc ca se poate duce la episcop sa discute despre o eventuala hirotonie, dupa ce in prealabil a primit binecuvantarea duhovnicului. Spun sa discute, nu sa mearga sa ceara ca si cum s-ar cuveni sa primeasca...
    Frate, un lucru stiu, ca dragostea toate le rabda. Si mai stiu ca trebuie sa avem cu totii dragoste si pocainta, ca dragoste fara pocainta nici nu poate fi. Nu conteaza daca eu sau altcineva le vede pe acestea doua la tine, oamenii se pot insela. Hristos sa le vada la tine si, crede-ma, te va chema. 
    Daca Bunul Dumnezeu te va invrednici de slujirea altarului nu uita sa multumesti in fiecare clipa a vietii tale aidoma Apostolului Pavel: Multumesc Celui ce m-a intarit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, ca m-a socotit credincios si m-a pus sa-I slujesc, pe mine, care mai inainte huleam, prigoneam si batjocoream. Totusi am fost miluit, caci in necredinta mea, am lucrat din nestiinta (I Timotei 1, 12-13). Iar apoi nevoieste-te, ca sa faci temeinica chemarea si alegerea ta (cf. II Petru 1, 10).
    Iisus i-a zis a treia oara: Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti? Petru s-a intristat, ca i-a zis a treia oara: Ma iubesti? si I-a zis: Doamne, Tu stii toate. Tu stii ca Te iubesc. Iisus i-a zis: Paste oile Mele (Ioan 21, 17)
  
________________________________________
[21] E vorba de rubrica „Posta redactiei” din saptamanalul Argesul Ortodox. 
[22] Sfantul Simeon al Tesalonicului apud Arhim. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericeasca, editia a-II-a, 1996, p. 90.
[23] „Catehumenii care au jertfit idolilor, apoi au fost botezati pot sa fie hirotoniti, ca unii care au fost spalati de toate pacatele anterioare botezului” – Ancira 12. (Arhim. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericeasca, editia a-II-a, 1996, p. 87)
[24] Pe aceasta tema vorbeste foarte frumos Parintele Savatie Bastovoi in cartea Intre Freud si Hristos, Editura Marineasa.
[25] Cf. Patericul egiptean, Alba-Iulia, 1994, pp. 337-338.
[26] Vezi Sfantul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura Episcopiei, Ramnicul Valcea, pp. 48-49. Unii ar putea spune ca aceste canoane referitoare la caterisire s-au cristalizat chiar in vremea scrierii Patericului insa aceasta nu e logica potrivita. Si in situatia descrisa in Pateric si in intocmirea sfintelor canoane a lucrat acelasi Duh Sfant.
[27] Revista Rost, nr. 6 / august 2003, Sursa: http://www.romfest.org/aug2003/stcanonizare.shtml
[28] Sfantul Ioan Scararul, Florilegiu filocalic, Editura Herald, Bucuresti, p. 135.
[29] Sfantul Teofan Zavoratul, Mantuirea in viata de familie, Ed. Sophia, 2004, p. 70.
[30] Ne vorbeste Parintele Cleopa 1, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1995, p. 91.
[31] Sunt unii care vad in preotie o afacere (si revista Capital s-a grabit s-o defineasca astfel). Acestia ar fi in stare sa puna mana pe preotie cu orice pret. Fereste-te deci de a da bani pentru hirotonire sau parohie. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca: „Multi au rapit preotia cu bani, dar n-a fost cine sa-i vadeasca, n-au auzit cuvintele spuse de Petru odinioara lui Simon Magul (Faptele Apostolilor 8, 18-24). Asta nu inseamna ca au scapat de pedeapsa; vor primi o pedeapsa cu mult mai cumplita decat aceea pe care ar fi primit-o pe pamant, pentru ca istoria lui Simon Magul nu i-a invatat minte” (Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre feciorie. Apologia vietii monahale. Despre cresterea copiilor, E.I.B.M.B.O.R., 2001, p. 39). Pentru pacatul simoniei, dupa canoane, exista un singur fel de pocainta: indepartarea de la slujire ca un nechemat si nevrednic, caterisirea.
[32] Intr-o rugaciune de la Maslu preotul spune: „Care si pe mine smeritul si pacatosul si nevrednicul robul Tau, cel incurcat in multe pacate si tavalit in patimile dezmierdarilor, m-ai chemat la sfanta si preainalta treapta a Preotiei, ca sa intru in ceea ce este dincolo de catapeteasma, in Sfanta Sfintelor, unde sfintii ingeri doresc sa priveasca si sa auda glasul Evangheliei Domnului Dumnezeului nostru si sa vada cu ochii lor chipul Sfintei Jertfe…” (Molitfelnic, E.I.B.M.B.O.R., 1998, p. 128). Iata frate maretia preotiei. Te indemn sa citesti si sa recitesti Tratatul despre preotie al Sfantului Ioan Gura de Aur. Ai sa vezi acolo maretia si sublimul preotiei, marea responsabilitate de care Marele Ioan a fugit din tineretile lui. Anahoretii din vechime aveau drept principiu sa fuga de femei ca de foc, unii spuneau ca de vin sau ca de episcopi… De episcopi fugeau, pentru ca acestia puteau sa-l smulga pe monah din viata sa monahala si sa-i confere preotia (cf. Lucien Regnault, Viata cotidiana a parintilor desertului in Egiptul secolului IV, Deisis, Sibiu, 2004, p. 56).
[33] Si nimeni nu-si ia singur cinstea aceasta, ci daca este chemat de Dumnezeu dupa cum si Aaron (Evrei 5, 4). Chemare au avut si profetii Vechiului Testament. Apostolii au fost chemati, mai apoi Pavel a fost chemat. Insusi Mantuitorul a fost trimis. Iata ce spune o profetie despre Mesia a lui Isaia: Iata Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, intru Care binevoieste sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu si El va propovadui popoarelor legea Mea (Isaia 42, 1).
[34] Anastasios Sotirios Tzavaras, Amintiri despre Batranul Porfirie, parintele nostru duhovnicesc, stravazator si inainte-vazator, Editura Bunavestire, Bacau, 2002, editia a-II-a revazuta, p. 42.
[35] Ne vorbeste Parintele Cleopa 1, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1995, pp. 117-118.
[36] Parintele Paisie Olaru de la Sihla sfatuia pe ucenicii lui care erau la randul lor duhovnici: „Mare atentie pe cine recomandam la hirotonie, ca ne asteapta aspra judecata. Ca unii au fost hirotoniti cu nevrednicie, impotriva Sfintelor Canoane, si au facut greutati Bisericii lui Hristos” (Parintele Paisie Duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 74). Despre aceasta atentie sporita vorbesc multi parinti, pe care nu-i mai pomenim aici.
[37] Arhimandrit Nicodim Sachelarie, Pravila bisericeasca, editia a II-a, 1996, p. 64.
[38] Parintele Arsenie Papacioc apud Duhovnici romani in dialog cu tinerii (editia a-II-a), Editura Bizantina, Bucuresti, 1999, p. 131.
[39] Arhimandrit Nicodim Sachelarie, Pravila bisericeasca, editia a II-a, 1996, p. 90.
[40] Regretatul Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, cel mai iubit duhovnic roman athonit, are un cuvant care-ti poate da multa nadejde: „Intrebare: O alta problema: sunt oameni care au facut Facultatea de Teologie, dar inainte de a ajunge la Dumnezeu, poate in adolescenta, au avut unele caderi trupesti, si si-au pierdut fecioria... Ce sa faca? Sa se gandeasca sau nu la preotie? Unii dintre ei au incercat sa se pocaiasca, sa duca viata evlavioasa. Ce parere aveti: e bine sau e rau? Sfintii Parinti au zis ca cine  nu e fecior nu e bun sa fie preot. Dar unii duhovnici ii trimit pe tinerii care dupa cadere s-au pocait sa isi asume crucea preotiei, numai pentru a fi de folos celorlalti. Duhovnicul spune: „Ar fi bine sa te indrepti spre preotie...”. Dar Sfintii Parinti spun altceva. Raspuns: Asa scriu Sfintii Parinti, sigur, asa este hotararea. Dar duhovnicii mari si episcopii dupa voia lui Dumnezeu judeca lucrurile. Daca intamplator dau in niste nevoi mari, ii dau binecuvantare cate unei persoane in felul asta. Dar el singur nu poate sa ceara lucrul asta. Si nu poti sa zici: „nu-i nimic ca a cazut”. Intrebare: Dar daca episcopul si duhovnicul judeca totul, si dau binecuvantarea, iar cel in cauza are framantari, nu e sigur ca e bine sa fie hirotonit, si are ganduri de indoiala? Raspuns: Daca episcopul si duhovnicul dau binecuvantarea, atunci acela sa aiba pace: se cunoaste ca a gresit, dar Dumnezeu l-a iertat, fiindca a facut ascultare. Episcopul si duhov¬nicul vad niste greutati mari, de aceea i-au dat binecuvantarea; este nevoie de preot. Pe cine sa trimita? E atata lume care cere Liturghie, cere botezuri, cere fel de fel de slujbe” (Ne vorbesc parinti athoniti, Editura Bunavestire, Galati, 2003, pp. 81-82). De retinut ca Parintele precizeaza ca teologul cu pricina nu poate cere singur hirotonia…

Extras din: Tinerii pe calea întrebărilor
Laurentiu Dumitru
 
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0