24 Februarie 19

De vanzare: Mariana, 15 ani. O poveste cutremuratoare care ne priveste pe noi toti/ de Iana Matei

  • 07 Decembrie 14
  • Actualitate
  • 1
De vânzare: Mariana, 15 ani. O poveste cutremurătoare care ne priveşte pe noi toţi/ de Iana Matei


    Iana Matei a ajutat 420 de tinere să se reintegreze în soci­etate, după ce au fost recuperate de la traficanţi. Autoarea a devenit o femeie celebră în toată Europa şi nu numai. Î n Franţa, s-au epuizat deja trei tiraje ale acestui titlu. Iana Matei s-a născut în Orăştie, judeţul Hunedoara, s-a stabilit în Australia în 1990, revenind în ţară opt ani mai târziu. În 1999, a în­ fiinţat organizaţia non-guvernamentală Reaching Out , în urma unor proiecte desfăşurate în Aus­ tralia, referitoare la ajutorarea copiilor străzii. "Ţările din Europa de Est au devenit principalele exportatoare de fete în Uniunea Europeană - declară Iana Matei. Conform puţinelor studii pe care le avem, în prezent 300 000 de femei se prostituează în Vest. Cât despre numărul celor care sunt vândute… Toate acestea se petrec sub ochii noştri, pe străzile noastre, în barurile noastre, în parcările oraşelor noastre. Oficial, autorităţile, reprezentanţii legii, politicienii se plâng. În realitate, procesele in­ tentate traficanţilor de carne vie sunt rarisime. Îmi dedic viaţa tuturor acestor fete care au cunoscut infernul, pentru a le asigura un loc unde să se refugieze dacă reuşesc să fugă. Dacă nu le-aş ajuta eu cine să o facă?" Iana Matei a fost aleasă de Reader's Digest Europeanul anului 2010 şi a primit suma de 5 000 de dolari din partea Reader's Digest , pentru a investi în organizaţia pe care o conduce.
 


Cumpara cartea de pe: raobooks.com

Trafic

    România varsă în fiecare an pe trotuarele întregii Europe mii de fete ca Ionela. Originare din Piteşti, Bucureşti, Iaşi, Brăila, Sibiu ori Timişoara, venite din marile oraşe sau din sate îndepărtate din Transilvania, ele aterizează la Madrid, Roma, Paris, Londra sau Amsterdam, unde vin să îngroaşe cohortele ce bat străzile pentru câţiva euro. Atenţie! Vreau să fiu bine înţeleasă. Că unele femei aleg să-şi vândă trupul, nu-mi pasă câtuşi de puţin. Nu lupt împotriva prostituţiei voite, aleasă şi asumată, ci împotriva traficului de fiinţe umane. Vorbesc de fetele constrânse şi forţate, adesea minore, cumpărate şi vândute ca nişte simple bucăţi de carne, fete dezrădăcinate, torturate, abuzate psihologic, lovite, violate, apoi aservite sexual. Este vorba aici nici mai mult nici mai puţin decât de un viol, masiv şi organizat, care se continuă aici, în Europa secolului XXI.

    În ciuda a tot ce am văzut în zece ani de luptă, mă doare să văd că nişte oameni pot hotărî preţul unei vieţi şi ajung să exporte fete, ca pe un bun oarecare. Ai nevoie de o micuţă româncă, supusă întru totul ca să facă trotuarul în Spania, Anglia sau în Ţările de Jos? Socotiţi şi singuri. Îţi trebuie cel puţin 800 de euro ca să o scoţi din ţară, şi până la 30 000 de euro dacă o cumperi la capătul unui şir de revânzări. La preţul acesta, ai drept de viaţă şi de moarte asupra ei! Cât despre recuperarea investiţiei, vă garantez că merită efortul: dacă o treci frontiera ai un profit de 150%. Traficul de femei şi de copii aduce un câştig mai mare decât cel de arme şi de droguri! Spre deosebire de o armă, o fată poate fi vândută de mai multe ori…

    Fenomenul a început în 1990, odată cu căderea lui Ceauşescu şi a regimurilor comuniste din ţările de Est. În Balcani, traficanţi de tot soiul au profitat de războaiele succesive pentru a se lansa în comercializarea sexului. La sfârşitul conflictului, inserându-se pe fluxul migranţilor care fugeau de sărăcia din ţara lor, fete din Macedonia, Lituania, Rusia, Bulgaria şi România au început să debarce cam peste tot în Europa de Vest, ascunse în portbagajul maşinilor sau îngrămădite în camioane, atunci când nu acostau pe malurile italiene cu bărcile pneumatice. Libere astăzi să circule în spaţiul Schengen, acestea iau avionul, în deplină legalitate. În douăzeci de ani, ţările din Est au devenit principalul furnizor de prostituate al Uniunii Europene. Din cauza economiei subterane, este imposibil să se cunoască precis amploarea fenomenului. Conform unor studii, puţine la număr, de care dispunem, trei sute de mii din resortisanţi se prostituează azi în Vest. Acum cinci ani nu depăşeau două sute de mii. La vremea aceea, Rusia se afla în fruntea acestei filiere a sexului. De atunci, România i-a luat locul, devenind campioana ţărilor exportatoare de prostituate imigrate în Uniunea Europeană.

    Dar până la a şti câte dintre ele au fost vândute… Probabil majoritatea. Filierele, susţinute de reţelele internaţionale ale crimei organizate, sunt, din păcate, bine puse la punct. Ademenite de o falsă promisiune de angajare în străinătate, fetele acceptă să urmeze un cvasi necunoscut: în realitate acesta fiind un recrutor care le vinde pentru câţiva lei unui traficant, care, la rândul lui, le expediază imediat în străinătate. De îndată ce trec frontiera, li se confiscă paşaportul, sunt bătute şi obligate să se prostitueze, fără a le da vreun ban din sumele mari pe care peştele le câştigă de pe urma lor.

    Nu credeţi? Totuşi, toate astea se petrec sub ochii voştri, pe străzi, în baruri, parcări, de-a lungul autostrăzilor, fără ca să împiedice pe cineva să doarmă! În Spania, principala destinaţie a victimelor româneşti a traficului de persoane, îşi abordează clientul chiar în centrul oraşului. Acolo, prostituţia nu numai că este legalizată, ba chiar a intrat în obişnuinţă. Vederea fetiţelor pe jumătate despuiate umblând prin mijlocul trecătorilor nu deranjează, aparent, pe nimeni. În unele regiuni, racolarea clienţilor pe marginea şoselelor publice este autorizată doar la periferia oraşelor. Incredibil: maşinile vin şi stau la coadă în faţa parcărilor unde lucrează fetele, adevărate lupanare sub cerul liber unde traficanţii îşi supraveghează turma fără nici o problemă. Aici a ajuns Oana, o adolescentă pe care am primit-o în centrul meu. O cunoştinţă din satul ei îi promisese un post de chelneriţă în Spania. La Madrid "însoţitorul" a dus-o pe Oana într-un apartament din centrul oraşului, ocupat de două femei cu figură crâncenă. Aveau în jur de treizeci de ani.

- Uite, de-acum ai să locuieşti aici. Ele se vor ocupa de tine şi-ţi vor spune ce ai de făcut.

    Acestea i-au luat imediat paşaportul, pretextând că trebuie pus la loc sigur. A doua zi au dus-o într-o parcare imensă de la periferia Madridului, numită Casa del Campo: proxeneţii îi spun "uzina". Vreo sută cincizeci de fete, în jargon "valizele", stranii bagaje umane aduse din mai multe ţări din Europa, se prostituau aici în fiecare noapte. Femeile i-au explicat:

- Vezi locul ăsta? Aici ai să munceşti.

- Nu înţeleg.


- E foarte simplu. Seara, turiştii vin să facă un tur cu maşina pe aici. Merg foarte încet şi se uită la toate fetele pentru a le alege pe cele pe care le vor. Când te cheamă unul, te urci în maşina lui şi faci ce îţi cere.

- Cum adică?

- Da, dacă vrea să i-o sugi, i-o sugi; dacă vrea să te ia pe la spate, îl laşi s-o facă. Vezi ce simplu e! Asta facem şi noi şi adunăm o mulţime de bani. Tot ce trebuie să ştii e cum să spui în spaniolă: "Bună ziua, vrei un pic de dragoste?"

- Un pic de dragoste?

- Nu-ţi bate capul, tu doar spui şi-atât.


- Nici nu-mi trece prin cap! Nu vreau să mă culc cu bărbaţi! Nu aşa fusese înţelegerea!

- Parcă ai de ales?

- Niciodată, niciodată! Mai bine mor!

- Da? Mai vedem noi.


    Cea mai vârstnică a împins-o pe Oana spre tovarăşa ei, care a întors-o cu faţa spre ea şi i-a dat o scatoalcă. Puţin ameţită, terorizată, Oana, a început să plângă.

- Ei, ţii cu tot dinadinsul să mori? Hai, ne întoarcem. Începi mâine. Ai o noapte întreagă să te gândeşti.

    Aceste scene de intimidare brutală au adeseori loc în plină zi. Din când în când, vin poliţiştii ca să facă rondul, procedând la câteva verificări ale actelor de identitate. Fetele nu sunt câtuşi de puţin neliniştite de reprezentanţii ordinii: cele majore nu fac nimic ilegal, iar minorele prezintă mereu acte de identitate false. Cât despre proxeneţi… nu sunt nebuni. Decât să trimită bărbaţi, uşor reperabili, le folosesc chiar pe propriile prostituate ca să le strunească pe celelalte, la nevoie cu bătaia. Când vine vreo patrulă, grupurile mici de fete se dispersează în câteva secunde, pentru a se forma la loc de îndată ce poliţia pleacă. Multe sunt prostituate şi în "puticlubs" din Valencia, Barcelona şi Almería ori în zone situate în apropierea frontierei franceze. Aceste stabilimente, oficial hoteluri, au toate autorizaţiile necesare. Înăuntru, proxeneţii sunt stăpâni asupra a zeci de fete cazate aici, susţinând raporturi sexuale într-un ritm infernal în camera lor. Jos, la bar, clientul alege ca şi cum ar comanda un cocktail, diferenţa constând în faptul că totul se negociază… Fiindcă fetele nu ezită să-şi târguiască prestaţiile pentru a-l seduce pe client. Pentru 15 euro, poţi avea "serviciu complet"…
 
Citeste si articolul: Relatiile dinainte de casatorie

    Fetele nu o duc mai bine nici în Italia, cea de-a doua destinaţie preferată de traficanţii români. Interzicerea prostituţiei în locurile publice este o spoială: din cele aproape şaptezeci de mii de prostituate care lucrează în toată ţara, între care 20% minore, două treimi s-ar prostitua, pe străduţe întunecate şi parcuri dosnice. La Milano, un cimitir situat la periferia oraşului foşneşte în fiecare noapte de gemete sordide ale unor tinere care nu se vând prea scump. Proximitatea unei tabere de români le garantează amatorilor de sex contra cost o marfă la preţ ieftin. Adeseori, traficanţii nici măcar nu se străduiesc să închirieze un apartament: le pun pe fete să doarmă prin pădurile din jur, în corturi sau adăposturi din carton, şi le pun să se prostitueze în boscheţii din apropiere…

    Şi în Franţa, administraţia se mulţumeşte să cureţe trotuarele la suprafaţă: racolajul este pedepsit de lege, însă prostituţia ca atare este tolerată. Câte sunt? Douăzeci de mii? Treizeci de mii? Fetele schimbă ţara foarte des şi e greu de ştiut. În fond însă, această incertitudine nu deranjează pe nimeni. Preferă să se spună că la vecini este mai rău, iar problema este redusă la o simplă tulburare a ordinii publice. Singurul lucru de care sunt interesate autorităţile franceze, obsedate de imigraţia clandestină, este să trimită fetele dincolo de frontiere: le prind şi le reexpediază imediat în ţara lor, de unde vor fi trimise într-o altă ţară chiar înainte de a ieşi din aeroport. Expulzările masive nu vor face decât să accentueze problema. Fiindcă această politică nu a redus cu nimic până acum numărul de prostituate. E de-ajuns să te plimbi prin faţa gărilor pariziene, prin pădurile ce mărginesc marile metropole, în Vincennes sau Boulogne, sau pe Promenade des Anglais, la Nisa, ca să vezi apărându-ţi brusc în faţa ochilor acele siluete plăpânde în ţinută sumară. Fiecare naţionalitate îşi are colţul său de trotuar. Pe scara sexului, rusoaicele sunt în frunte. Româncele se regăsesc, împreună cu bulgăroaicele, pe penultimul loc, înaintea africancelor, care sunt cele mai ieftine de pe piaţă, ca şi clientela lor… Mai clar spus, vă vorbesc de prostituţia de joasă speţă, la mii de leghe distanţă de universul acelor escort girls. Româncele se vând cel mai adesea în maşini, baruri slinoase şi cearşafuri murdare din hoteluri păduchioase. Adevărate lucrătoare ale sistemului, ele muncesc pe bandă rulantă, având şapte, opt, nouă chiar zece clienţi pe seară. Fără a mai pune la socoteală că sparg preţurile. În medie, se plătesc 30 de euro pentru un contact scurt, 50 de euro pentru o prestaţie de o jumătate de oră şi 100 de euro dacă actul se produce la hotel. Româncele îşi negociază trupul la mai puţin de 30 de euro pentru a atinge obiectivele stabilite de peşte. Iar în acest caz, desigur, concurenţa deranjează. Şi nu rareori faptul li se aduce la cunoştinţă cu lovituri de tocuri ascuţite…

    O fată care trebuie să-i dea peştelui cel puţin 200 sau 300 de euro pe noapte, altfel are parte de represalii cumplite, ajunge la extreme pe care este imposibil să le înţelegi dacă nu ai fost, o dată, ameninţată de un traficant de persoane. Nimeni nu poate rezista la presiunea acestor brute. Când îi văd pe sociologi, oameni de carte, pe politicieni dezbătând la nesfârşit despre dreptul filosofic al fiinţei umane de a dispune de trupul său, mă apucă greaţa. Se dă cuvântul unor call-girls de lux care conduc maşini Porsche, se discută cu multă compasiune despre aceste studente bine-crescute care spun că nu au alt mijloc pentru a-şi plăti chiria, dar nu-şi pune nimeni întrebarea că o puştoaică de cincisprezece ani acceptă să facă o felaţie pentru 20 de euro primului necunoscut care îi iese în cale!

    Cel mai rău lucru este că după Legea Intensificării Securităţii Interne votată în 2003, prostituţia clandestină a explodat în Franţa. Traficanţii, mai ezitanţi în a-şi trimite fetele pe stradă, intră pe internet pentru a oferi întâlniri în apartamente private, maşini sau păduri aflate mai departe de centrul oraşului, unde fetele sunt şi mai vulnerabile la brutalitatea peştelui sau a clienţilor scrântiţi. Rămâne una însărcinată? E bătută cu picioarele ca să-i provoace un avort. Îşi rupe mâna? E dusă la produs, fără ca măcar să fie consultată de vreun medic. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Anglia, care penalizează racolarea: în câţiva ani, ţara aceasta mult timp ferită de comerţul cu femei şi minore a devenit noua destinaţie în vogă a traficanţilor. Casele de toleranţă mai mult sau mai puţin discrete au înflorit cam peste tot ca nişte ciuperci. Numai la Londra sunt câteva sute. Aceste bordeluri ale ruşinii, unde nimeni nu ştie ce se petrece, ies în evidenţă: minorele sunt violate fără teama că cineva va fi pedepsit, ascunse în spatele unor perdele de tul, la câţiva metri de familii onorabile, unde se dă sonorul televizorului mai tare pentru a acoperi zgomotele dubioase.

    Ţările în care totul este reglementat o duc un pic mai bine. Autorizând comercializarea sexului în vitrine sau în bordeluri, unde controlul limitează derapajele, Olanda a stimulat, în acelaşi timp, înflorirea unei prostituţii invizibile, în barurile din zona a doua sau în apartamente private, unde nimeni nu va veni să întrebe nici despre vârsta şi nici despre actele de identitate ale ocupantelor. Germania, destinaţia care ajunge în poziţia a cincea după Spania, Italia, Grecia şi Republica Cehă, nu face excepţie de la regulă: existenţa bordelurilor legale nu diminuează rata imigrantelor ilegale exploatate. Dimpotrivă… Trei sferturi din cele patru sute de mii de prostituate recenzate - adică de douăzeci de ori mai multe decât acum zece ani! - din ţară sunt de origine străină. Acestea lucrează în baruri şi cluburi ilicite, ce proliferează liniştite alături de stabilimentele reglementate. Amintiţi-vă Campionatul Mondial de fotbal din 2006: municipalitatea Berlinului a ridicat un complex de vândut farmece uriaş, cu cabine de prestaţii individuale ce semănau cu nişte toalete temporare! Aceasta a atras în tot cartierul fete de toate naţionalităţile, dintre care multe din Europa de Est, care lucrau în ilegalitate. În total, aproape patruzeci de mii de femei au fost importate pentru a satisface apetiturile sexuale ale milioanelor de suporteri! Printre ele, minore, adolescente dezrădăcinate în mare grabă pentru a fi violate de fanatici ai balonului…

    Eu îmi dedic astăzi viaţa tuturor acestor fete care au cunoscut infernul. Nu le pot salva pe toate, dar când sunt chemată în ajutor, sar imediat. Nu sunt o superwoman: intervenţiile în forţă nu sunt de mine. În general evit să mă confrunt direct cu traficanţii: strig foarte tare, dar sunt conştientă că o blondă micuţă, fără nici o competenţă în materie de kung-fu, nu prea contează prea mult în faţa acestor brute. În majoritatea cazurilor, victimele pe care le primesc îmi sunt trimise de ONG-uri europene. Unele îmi vorbesc de prietenele reţinute în continuare împotriva dorinţei lor. Prin intermediul acestora, intru în contact cu femeile captive pentru a le garanta un loc sigur unde să se refugieze dacă reuşesc să fugă.

    Dacă nu le ajut eu, atunci cine să o facă? Poliţia? Când poliţaii nu sunt mână în mână cu traficanţii, atunci cel care deraiază este sistemul judiciar. În România este imposibil să faci o descindere într-un bordel sau să arestezi temporar un traficant fără ca o prostituată să depună o plângere. Or, victimele traficului de persoane sunt mult prea terorizate ca să îndrăznească să facă un asemenea pas. Când totuşi s-ar duce la poliţie, aceasta s-ar mulţumi să-i repună în libertate, adică să le lase la bunul plac al torţionarilor. În restul Europei, problema este aceeaşi. Structurile de primire pentru victime există, dar sunt marginale, poliţiştii nu sunt destul de formaţi pentru a face distincţie între o peripateticiană tradiţională şi o victimă a traficului de persoane, iar arestările, mult prea puţine în pofida unor legi din ce în ce mai represive. Este defectuoasă colaborarea între ţările membre, iar bugetele alocate luptei împotriva sclaviei sexuale sunt mult prea mici faţă de amploarea acesteia. Rezultatul: traficanţii de carne vie au astăzi o cale cât se poate de liberă în faţa lor.

    Nepedpsirea acestor scursori mă revoltă… Trăim în societăţi pretins moderne în care sunt vânduţi copii! Exploatarea sexuală nu este nici mai mult nici mai puţin decât o nouă formă de sclavie care ne cangrenează democraţiile! Şi stăm aşa, cu braţele încrucişate! Oficial, toţi, media, judecătorii, politicienii, se lamentează, se ofuschează zgomotos şi repetă la nesfârşit că trebuie făcut ceva. În practică însă se dă vina pe client. Procesele împotriva traficanţilor sunt însă nesemnificative. Închisoarea pe viaţă, asta merită! Nu există o altă soluţie pentru a-i împiedica să facă rău.

    În România, corupţia care apare la toate nivelurile mă îmbolnăveşte, însă la fel de intolerabilă este şi pasivitatea ansamblului instituţiilor europene. În realitate, nimănui nu-i pasă. Sub pretextul că fetele care fac trotuarul sunt străine, suntem somaţi să ne spălăm rufele murdare în familie. Este nu numai scandalos din punct de vedere uman, dar şi complet stupid. Problema noastră este şi a voastră. Traficanţii români recrutează la noi, dar la voi exportă nefericita lor marfă, ai voştri sunt cei care alimentează acest trafic, cei care se culcă cu ele, ca să o spunem limpede. Iată de ce Uniunea Europeană trebuie să ajute România. Trebuie să ne ajutaţi să punem capăt corupţiei galopante, să ne trimiteţi experţi, să ne formaţi judecătorii, poliţiştii. Astăzi moneda naţională este încă leul, dar, peste câţiva ani, vom trece la euro, iar transferurile oculte transfrontaliere vor fi mult mai uşoare. Acum trebuie acţionat. România, că se vrea sau nu, înseamnă Europa! Lucrurile se mişcă, desigur, dar rămân atâtea de făcut…

Din volumul în pregătire la Editura RAO. Traducere de Vasile Savin

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.10.2011 - Sursa: zf.ro


   
 
 
 
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
Cuvintele scrise in acest articol inca din titlu sunt cu adevarat cutremuratoare pentru noi toti,dar din nefericire sunt de o dura realitate plina de violenta si comportament total inuman,care se intampla atat in Romania cat si in alte tari din Uniunea Europeana.Numarul persoanelor tinere care cad victime traficatilor de carne vie in zilele noastre este ingrijorator,iar aceste retele de traficanti nu sunt oprite sa mai faca rau de nimeni.Lupta pe care o duce Iana Matei impotriva traficantilor de carne vie este cu adevarat demna de apreciat,faptul ca intra în contact cu femeile captive pentru a le garanta un loc sigur unde să se refugieze dacă reuşesc să fuga si ca ea a ajutat 420 de tinere să se reintegreze în societate,după ce au fost recuperate de la traficanţi.Cele mai sincere felicitari pentru acest articol impotriva traficului de persoane!
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0