24 Noiembrie 17

De ce să mă căsătoresc?

  • 07 Noiembrie 17
  • Tineri
  • 0
    Aceasta este una dintre cele mai dese întrebări pe care si le pun tinerii astăzi. Cred că si tu ti-ai pus-o de multe ori. Înainte de a spune câteva lucruri despre viitorul tău sot, îti voi spune câteva lucruri despre familie. Tinerii îsi aleg partenerul de viată în functie de ideea pe care o au despre familie. Acest lucru este foarte normal. Să zicem că ar trebui să străbati un desert si ai avea de ales între doi însotitori: unul este frumos, dar nu a mai mers prin astfel de locuri niciodată. Celălalt este urât, dar stie bine drumul.

Tu cu care dintre cei doi ai prefera să mergi?

    Poate că un răspuns pripit ar fi că l-ai prefera pe cel frumos. Dar dacă te gândesti că prin această decizie ti-ai alege moartea, cred că nu ti-ar fi greu să îti schimbi optiunea. Unde vreau să ajung? Atunci când îti alegi însotitorul contează foarte mult care e drumul pe care vrei să îl parcurgi. Dacă scopul vietii e să câstigi cât mai multi bani, atunci cazi în bratele vreunui patron de supermarket sau în ale unui politician si problema s-a rezolvat. Dacă scopul vietii e împlinirea sexuală, atunci caută un macho-man, un tăuras comunal si problema s-a rezolvat. Dar dacă scopul vietii e altul, ce te faci? Înainte de a alege însotitorul, trebuie să cunosti unde trebuie să te ducă. Asa cum nu poti lăsa un tâmplar să te opereze de hernie, asa cum nu poti lăsa un gunoier să îti predea limba chineză, tot asa nu poti alege un sot care să nu corespundă idealului de familie pe care ti-l doresti. E firesc ca alesul inimii tale să fie cât mai aproape de modelul ideal. Există si cazuri în care fetele aleg un băiat care nu corespunde modelului pe care îl aveau în minte. Ori modelul era gresit, ori dragostea dintre cei doi e foarte mare, si îi ajută să se schimbe astfel încât fiecare să se bucure cât mai mult de celălalt, ori dragostea e oarbă.

    În primul caz iese în evidentă faptul că dragostea ne copleseste: amănunte care nouă ni se păreau foarte importante, cum ar fi culoarea părului sau înăltimea celuilalt, sunt trecute cu vederea. Dragostea ne învată să ne cunoastem mai bine, ne învată să renuntăm la micile capricii si să îl vedem cu ochii inimii pe cel din fata noastră.

    În al doilea caz dragostea ne dă curaj, ne dă putere. Simtim că îl putem ajuta pe celălalt să se schimbe. O fată poate observa cum, desi aparent un băiat este prost crescut, are o inimă bună si e gata să îsi modifice comportamentul. Si fata simte că dacă îi acordă încredere băiatului, acesta se va schimba.

    În al treilea caz iubirea pătimasă o împiedică pe fată să observe cât de mult o influentează în rău o anumită prietenie. Dar despre dragostea oarbă îti voi vorbi altădată.

    De cele mai multe ori tinerii îsi aleg perechi care să corespundă cât mai bine modelului ideal. Înainte de a ne opri asupra acestui model vreau să îti spun câteva cuvinte despre familia crestină.

    Tinerii se întreabă astăzi: "De ce să mă căsătoresc?" tocmai pentru că nimeni nu le-a deschis ochii în această privintă. Nu rareori tinerii văd că părintii lor nu se mai iubesc, că divortează sau că trăiesc împreună numai datorită unor conventii sociale. Fiecare îl înseală pe celălalt, sau unul este înselat iar celălalt suferă si se lasă biruit de patima betiei. Astfel de familii nu prezintă nimic atractiv.

    "Asta e familia? Nu ne trebuie asa ceva", spun tinerii, si au dreptate. Ei neagă familia a cărei imagine o cunosc, si au dreptate. Cine ar alege să îsi distrugă fericirea numai pentru a fi ca ceilalti, pentru a fi în rândul lumii?

    Căsătoria nu este altceva decât asumarea unui drum spre Împărătia Cerurilor. Acesta este motivul pentru care crestinii se căsătoresc: vor să se mântuiască si vor să meargă împreună cu persoana pe care o iubesc pe calea mântuirii.

    Dumnezeu a lăsat două căi de mântuire: călugăria si familia. Celor care nu se simt atrasi de călugărie le stă înainte viata de familie.

    Mai sunt si câtiva care trăiesc asa-numita "călugărie albă", o viată de nevointă foarte aspră în mijlocul lumii, păstrând votul monahal al curătiei; numărul lor este foarte restrâns. Trebuie spus că mai sunt unii care nu se căsătoresc pentru că le e teamă de greutătile vietii de familie. O parte dintre ei cad în cele din urmă în păcatul desfrâului, iar apoi regretă că nu s-au căsătorit. Altii duc o viată stearpă, o viată în care mândria că nu s-au căsătorit le sufocă sufletul si mor fără să îsi dea seama că viata lor nu a avut rost.

    Există două căi bătătorite: căsătoria si monahis-mul. În ambele este nevoie de jertfă si de lepădare de sine. Eu scriu această carte pentru tinerii care vor să se căsătorească. Nu are rost să fie citită de către cei care simt chemare pentru călugărie.

    După cum ai văzut, eu încerc să îti propun să întelegi căsătoria ca pe o cale de mântuire. Pe cât de greu este să justificăm rostul nuntii după alte criterii, pe atât de usor este să întelegem că Dumnezeu ne-a lăsat nunta ca pe o minunată cale de mântuire. Din păcate, putini oameni mai au întelegerea firească a nuntii. Si totusi, nimeni nu poate aseza lucrurile altfel decât le-a rânduit Dumnezeu.

    Pe cât de bine îi înteleg pe unii tineri care consideră că familia este un fel de puscărie, sau doar o acceptare a conventiilor sociale, pe atât de greu îmi este să îi înteleg pe crestinii care nu pot să se bucure de nuntă ca de o adevărată cale spirituală. Familia li pare ceva banal. Aproape toti adultii au familie. Dar eu nu încerc să sustin că familiile acestea sunt modele de urmat.

    Fii atentă la ceea ce îti scriu acum. Asa cum în lume există mii de călugări, dar dintre ei foarte putini ating culmile sfinteniei, tot asa există si zeci sau sute de milioane de familii crestine, între care se află si câteva familii demne de urmat. Unde sunt aceste familii? Greu de spus. De obicei lumea le trece cu vederea, le consideră prea extremiste, prea fanatice în modul de a întelege credinta. Cum a zis Hristos: "dacă M-au prigonit pe Mine, si pe voi vă vor prigoni..." Prea putine familii crestine întâlnim astăzi. Mă refer la familiile autentic crestine, întrucât majoritatea sunt doar autointitulate astfel, dar nu au puterea de a-si recunoaste nici lipsurile si nici împătimirea de care suferă.

    Dacă îi spui cuiva că e crestin doar cu numele, risti să primesti o palmă "evlavioasă". Nu e cazul să spunem altora că sunt pseudo-crestini. Nici pe ei nu i-am ajuta, nici pe noi nu ne-am folosi. Tot asa nu e cazul nici să spunem unor familii că mimează destul de bine credinta crestină, dar că totusi actoria nu poate atrage binecuvântarea lui Dumnezeu.

    "Cunosc destule familii crestine, însă nici acolo nu este dragoste si armonie. Ele nu pot fi un model pentru mine."

    Nici eu nu vreau să spun că o familie din care lipseste dragostea sau întelegerea îti poate fi model.

    Atunci despre ce fel de familie îti scriu eu? Despre familia ideală care se regăseste numai în cărti? Nu, în nici un caz. Nu am de gând să îti descriu o familie a cărei prezentare teoretică să fie de nota 10, dar care să nu poată fi considerată exemplu. Îti scriu despre familia crestină asa cum există ea astăzi. Chiar dacă sunt putine astfel de familii, ele există. Te gândesti că sansele tale de a avea o astfel de familie sunt mici si poate că ar fi mai bine să nu îti doresti un tel pe care nu îl poti atinge. Dar din punct de vedere crestin nici o altă alegere nu este justificată. Vrei să ajungi în Rai? Nu cred că există vreun crestin care să dea un răspuns negativ la această întrebare. Dacă vrei să ajungi acolo, e foarte important ca viata de familie pe care o vei duce să nu te îndepărteze de Hristos, ci dimpotrivă.

    În momentul în care nu crezi că cel mai important lucru în viată e să mergi pe calea mântuirii înseamnă că în credinta ta e ceva putred. Iar dacă stii că nu e nimic mai important, atunci trebuie să ai grijă alături de cine îti vei lega viata.

    Nu vreau să evit faptul că sunt foarte-foarte putine familii model. Important este însă să avem noi priceperea de a găsi astfel de familii de la care să luăm exemplu. Să fim însă cu mare grijă: avem tendinta de a urma modelele pe care ni le alegem, iar dacă acestea sunt gresite, nu ne va fi bine.

De mare folos ne vor fi putinele cărti crestine despre viata de familie.

    Ne vor putea ajuta să deosebim modelele adevărate de cele mincinoase. Dar cărtile nu ne sunt suficiente. Avem nevoie de modele vii. Si Dumnezeu stie asta. Chiar dacă nu vom găsi decât foarte putine modele, totusi să fim multumiti că le găsim! Mă întreb acum, în timp ce scriu, câte familii pe care le consider model cunosc. Foarte putine. Dar încerc să trăiesc astfel încât propria mea familie să fie o familie de nota 10. Nu pentru altii, nu pentru a fi exemplu celor din jur, ci pentru că stiu că într-o familie de nota 10 (chiar dacă e de 10 minus, nu de 10 cu felicitări) dragostea curge mult mai usor decât în alte familii. Adică nu e stânjenită nici de orgolii personale, nici de iubire de sine.

    Cred că toti avem vocatia de a fi îndrăgostiti. Si nimic nu bucură inima mai mult decât dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Avem marea sansă de a putea duce o viată bineplăcută lui Dumnezeu, o viată în care să cunoastem bucurii pe care lumea care trăieste departe de Hristos nici măcar nu si le imaginează. Să nu fim descurajati de numărul mic al celor care vor să meargă pe acelasi drum cu noi!

    Oricât de putini călugări ar duce viată de sfintenie, cel care primeste jugul monahal trebuie să îsi dorească să dobândească sfintenia. Chiar dacă în toată mănăstirea nu s-ar mai găsi nici un părinte îmbunătătit, cel care depune voturile nu trebuie să se lase biruit de duhul moliciunii, ci trebuie să ducă o viată de erou al lui Hristos.

    Nici în ceea ce priveste căsătoria lucrurile nu stau altfel. Oricât de mare ar fi căderea unora, scopul căsătoriei rămâne acelasi. Chiar dacă în toată lumea nu s-ar mai găsi nici o familie vrednică să fie numită crestină, totusi tinerii care s-ar căsători ar trebui să păstreze în inimi nădejdea că vor putea duce o viată bineplăcută lui Dumnezeu. Nu vreau să te sperii. Nu se va ajunge la o apostazie atât de mare. Chiar în vremurile apocaliptice vor exista familii sfinte. Si dacă până si atunci vor fi astfel de familii, înseamnă că acum sunt cu mult mai multe.

    Să trecem acum la un alt subiect: singurătatea. Multi tineri se căsătoresc pentru a scăpa de singurătate. Cât de răspândită este această boală în zilele noastre! Dacă ne gândim la multimea celor care se sinucid, în inimile lor vom găsi singurătatea. Nimeni nu se sinucide de prea mult bine.

    Trăim într-o lume de oameni interesati numai de propriul bine. Suntem importanti pentru celălalt numai în măsura în care îi putem fi de folos cu ceva. Suntem importanti pentru el dacă îl putem ajuta cu ceva. În clipa în care am fost storsi de nevoia celuilalt, în clipa în care prietenia cu noi nu mai este rentabilă, celălalt îsi dă brusc seama că nu are de ce să ne mai stea în preajmă. (Din nefericire, astăzi se cultivă mai mult ,,relatiile" decât prietenia adevărată; de aceea, ,,prieteniile" nu durează: s-a rezolvat problema, interesul, relatia ia sfârsit!)

    Mă doare atât de tare răutatea care domneste între oameni! Uite, sotia mea e gravidă. În câteva luni de zile, în care a mers aproape zilnic cu autobuzul (scoala la care predă e departe), nu cred că i s-a oferit loc pe scaun mai mult de patru-cinci ori. O dată chiar i se făcuse rău si se lăsase în jos. Înteleg că unii erau foarte obositi. Dar nu îi înteleg pe tinerii care se prefăceau că nu o văd si se uitau tot timpul pe geam, sau îsi vârau nasul într-un ziar, părând foarte preocupati de lectură! Poate că ti se pare că singurătatea nu are de-a face cu cedarea locului în autobuz unei femei gravide. Dar are. Arată cât de mult ne interesează (adică nu ne interesează!) celălalt.

Si viata în ziua de azi se desfăsoară ca într-un autobuz mare.

    De ce se droghează tinerii? Unii, din teribilism, altii, din tristete si singurătate. E lesne de observat că cei care se droghează din singurătate au trăit printre oameni care nu i-au băgat în seamă, care i-au ignorat. Si caută să evadeze cu ajutorul drogurilor, asa cum altii îsi îneacă singurătatea în băutură.

    Nu voi vorbi aici despre responsabilitatea noastră fată de cei care, din singurătate, ajung să se drogheze sau au tentative de sinucidere, ci voi vorbi despre cei care se căsătoresc pentru a scăpa de singurătate. Ei gresesc foarte mult. Îsi imaginează că dacă vor sta zi si noapte lângă o persoană, singurătatea lor va fi spulberată. Dar nu este deloc asa. După nuntă si luna de miere, încetul cu încetul revine singurătatea. Voi face o paranteză si voi vorbi un minut despre Cununie si despre luna de miere, lună care durează uneori numai câteva zile.

    Doi tineri se plac si se grăbesc să se căsătorească. Ea de-abia asteptă să fie mireasă îmbrăcată în alb, el de-abia asteaptă să trăiască bucuria nuntii. Si totul merge bine: si căsătoria civilă, si Cununia, si ospătul. Luna de miere e minunată, călătoresc în locuri frumoase si se simt bine împreună. Ce se întâmplă când se întorc acasă? Încep să îsi dea seama de micile nepotriviri dintre ei, nepotriviri care de fapt nu sunt deloc mici. Sfârsitul lunii de miere înseamnă sfârsitul perioadei de armonie. De fapt cele două perioade, chiar dacă sunt strâns legate una de alta, nu sunt egale. Uneori sotii care nu s-au căsătorit din dragoste îsi scot ochii chiar din timpul lunii de miere. Dar alteori, datorită frumusetii momentelor din acel interval de timp (frumusete care poate depinde putin de celălalt, si mult de locurile văzute împreună sau de starea vremii), cei doi se înteleg si după ce se întorc din luna de miere. Dar erodarea vine putin câte putin, ca o picătură chinezească. La un moment dat momentele de întelegere dispar si familia devine un spatiu tensionat. E firesc să se ajungă aici: dacă cei doi nu au fost constienti de faptul că nunta nu e o lună de miere, s-au convins de aceasta în clipa în care singurătatea le-a revenit în inimi.

    Dumnezeu a făcut-o pe Eva pentru ca Adam să nu fie singur. Si oamenii, iubindu-se, scapă de singurătate. Dar cine se căsătoreste numai pentru a scăpa de singurătate se înseală. Putine spatii sunt mai propice pentru singurătate decât o familie în care domneste monotonia. Trebuie să ne căsătorim abia atunci când iubim. Căsătoria ne va scăpa de singurătate. Ne va învăta să ne bucurăm de celălalt, ne va învăta să nu mai fim singuri. Totusi, în orice viată de familie există momente de singurătate si plictiseală. E aceeasi stare de akedie pe care o trăiesc monahii, e aceeasi ispită a vrăjmasului care vrea să ne arunce în deznădejde. Dar în familiile în care sotii s-au căsătorit din dragoste aceste stări sunt de scurtă durată. Sotii găsesc în credinta în Dumnezeu si în dragostea unuia pentru celălalt resursele necesare pentru a birui monotonia.

    De ce ne mai căsătorim? O bună prietenă a mea mi-a spus că la serviciu a primit următorul sfat: "Mărită-te, că mai bună este conditia unei femei divortate decât a unei fete nemăritate." M-a întrebat de ce este asa. Si i-am răspuns că nu cred că este asa, dar cred că persoana care i-a dat acest sfat e divortată si încearcă să prezinte starea în care se află ca o stare privilegiată. Ne căsătorim si pentru că am fost împinsi spre aceasta de părinti, de prieteni sau de cunostinte. Suntem sfătuiti să ne căsătorim si uneori ascultăm acest sfat fără să fim pregătiti pentru căsătorie.

    Mai sunt multe motive pentru care tinerii se căsătoresc, în afara celor enumerate mai sus. Acum să încercăm să răspundem pe scurt si la întrebarea: "De ce nu ne căsătorim? Care este motivul pentru care tinerii sovăie să se căsătorească?"

    Principalul motiv este lipsa credintei în Dumnezeu, sau existenta unei credinte superficiale. De această lipsă a credintei depinde refuzul căsătoriei, care este înteleasă ca un spatiu al greutătilor si al responsabilitătilor. Si alternativa este de o mie de ori mai plăcută: aventurile nu plictisesc decât în foarte putine cazuri. Tinerii fug de căsătorie pentru că fug de greutăti si încearcă să le amâne prezenta cât mai mult timp cu putintă.

    Am un prieten, necăsătorit, care vine deseori pe la noi. El nu stie ce să facă: să aleagă între familie si monahism. Văzând el că ne lovim de anumite greutăti, că uneori picăm de pe picioare de oboseală sau că ne-a supărat fiul nostru Codrin, i-am zis odată în glumă:

"Vezi, asta e familia, necaz peste necaz, greutăti după greutăti. Fugi în mănăstire."

"Dacă asta e familia, e foarte bine, că văd cum vă sudează greutătile si cum rezistati unul lângă celălalt."

    Adevărul e că greutătile sunt un examen pentru orice familie. De foarte multe ori greutătile ne-au ajutat, pentru că au trezit impulsul de a fi si mai aproape unul de celălalt. Pentru mine familia ideală nu este familia fericită, care nu cunoaste necazurile. O asemenea familie este utopică. Viata înseamnă si necazuri, chiar si pentru cei care au grămezi de bani. Pentru mine familia ideală este familia împlinită în care domneste dragostea si întelegerea si datorită cărora necazurile sunt depăsite cu bine.

    Tinerii nu se mai căsătoresc pentru că nu înteleg că viata este o cale a mântuirii în care greutătile si necazurile sunt trimise sau îngăduite de Dumnezeu spre binele oamenilor. În momentul în care un tânăr fuge de ideea întemeierii unei familii, fuge de rostul pentru care a venit pe lume (evident, exceptie fac cei care vor să intre în mănăstire). Dar oricât de tare am fugi de familie, nu putem fugi de rostul nostru în lume. Ne putem ascunde în diferite pasiuni, în cresterea animalelor sau în dorinta de a obtine diferite diplome, ne putem ocupa timpul cu călătorii în locuri interesante, dar nu putem schimba rostul pentru care ne-a creat Dumnezeu.

"Ce, Dumnezeu ne-a creat numai pentru a ne căsători?"

    Nu, Dumnezeu l-a creat pe om pentru a se bucura de desfătările Raiului. Dar ca să ajungă acolo trebuie să ducă o viată crestină, în familie sau în mănăstire. Cine respinge cele două căi de vietuire respinge calea de mântuire si chiar propria mântuire.

    Se observă că aceia care, din teribilism, au căutat să se distreze cât mai mult în viată si s-au căsătorit la o vârstă înaintată, nu au parte de întelegere în familie (ceea ce spun în această carte nu este bătut în cuie, întotdeauna există si exceptii; problema este că la început prea multi se consideră pe ei însisi exceptii, si sfârsesc prin a-si da seama că s-au înselat). Cu cât cei care se căsătoresc sunt mai tineri, cu atât sufletele lor sunt mai curate si mai usor de modelat. Cu atât sunt mai dispusi să se schimbe. Pentru că familia implică si schimbare permanentă în mai bine. Or, cu cât cresc, oamenii sunt din ce în ce mai putin dispusi să se schimbe.

    Viata încearcă să îi murdărească pe oameni. Înainte de a mă împrieteni cu Claudia simteam o nevoie disperată de a găsi o fată alături de care să înfrunt mizeria si răutatea lumii. Îmi doream tare mult să mă căsătoresc, pentru că îmi doream ca viitoarea mea sotie să mă cunoască cât mai senin, cât mai curat. Terminam facultatea si trebuia să îmi găsesc un serviciu. Intram în lumea adultilor. Si îmi doream tare mult să nu intru singur în această lume.

    Poate că alti tineri de vârsta mea nu simteau la fel de acut dorinta de a se căsători. Si nu cred că greseau nefiind grăbiti. Am cunoscut tineri recent convertiti la credinta crestină (consider că momentul convertirii e acela al primei Spovedanii făcute cu multă grijă, si nu acela al Botezului din copilărie, urmat de o tinerete cvasi-atee). Acesti tineri îsi doreau ca mai întâi să cunoască bine credinta crestină, să se pună pe picioare si abia apoi să se căsătorească. Sunt de acord cu această idee. Dacă m-as fi convertit la credinta crestină abia în timpul facultătii sau după terminarea ei cred că întâi de toate m-as fi gândit să mă pregătesc pe mine însumi pentru căsătorie.

    Există si o anumită extremă, când cineva se tot pregăteste de căsătorie până ajunge la patruzeci de ani si nici atunci nu se consideră pregătit. Asa ne putem pregăti pentru Sfânta Împărtăsanie zeci de ani si tot nu vom fi vrednici.

    Ei, dar ce ne facem dacă vrem să ne căsătorim, si asteptăm momentul minunat în care vom avea o familie, dar totusi nu se vede nimeni la orizont? Ce ne facem dacă perechea ideală nu se arată? Atunci ne căsătorim cu cine ne iese în cale. Te poti căsători cu oricine, numai să nu mai fii singură. Si, după doi ani de la nuntă, dai palme tuturor celor care nu te-au sfătuit să renunti la o astfel de căsătorie.

Problema găsirii perechii potrivite e foarte serioasă. Îti voi scrie despre ea un întreg capitol.

Extras din: Danion Vasile / CARTEA NUNTII
Taguri: , De, căsătoresc?, , ce
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0