13 Decembrie 17

De ce aţi spus în conferinţa de săptămâna trecută că păcatul ne urâţeşte?

  • 19 Septembrie 17
  • Intrebari
  • 0
Am primit o scrisoare foarte scurtă: „De ce aţi spus în conferinţa de săptămâna trecută că păcatul ne urâţeşte? Dumneavoastră credeţi că putem şti cât de sfânt este cineva numai după faţa lui? Sunt atâţia oameni care trăiesc în păcate – şi mai ales sexuale – care sunt mult mai frumoşi, nu observaţi asta? Hai să punem la un concurs de miss fetele din biserică şi fetele din discotecă. Cine ar fi mai frumoase?”

Răspuns: Am spus că păcatul ne urâţeşte pentru că aşa este. Ar fi trebuit poate să aduc atunci mai multe argumente. La fiecare conferinţă mă apasă faptul că trebuie, pe de o parte, să răspund la cât mai multe dintre întrebări, dacă se poate chiar la toate, deci trebuie să fiu cât mai concis, iar pe de altă parte, pentru că multe din întrebările care mi se pun sunt atât de interesante încât cred că s-ar putea face conferinţe care să pornească de la fiecare dintre acestea. Îmi cer scuze deci pentru faptul că nu sunt mai amplu în explicaţii .
 

    Nu putem nega legătura dintre suflet şi trup. Ortodoxia nu neglijează trupul, ca ereticii gnostici, care considerau trupul o închisoare, după învăţătura lui Platon. Este normal ca starea de boală să se reflecte pe chipurile noastre, sau starea de mânie sau de supărare, pe trupurile noastre. Există o sumedenie de îmbolnăviri a căror cauză principală este deprimarea psihică.
    Ca să nu aduc foarte multe argumente, îţi pun înainte o întâmplare zguduitoare:
    „În părţile Teftoniei era un ostaş care, sculându-se într-o noapte din pat, de lângă femeia sa, s-a dus de a preacurvit cu alta. După aceea, întorcându-se la casa lui, dacă l-a văzut femeia sa, striga de frică şi tremura. Strângându-se slugile la glasul stăpânei lor, cum l-au văzut s-au îngălbenit de frică şi au fugit toţi din casa aceea, strigând tare, fiindcă li se arăta faţa preacurvarului ca a unui drac. Acestea văzând acela, a priceput că pentru fărădelegea lui i s-a schimbat faţa în urâtă şi înfricoşată. Deci a stins lumânările şi s-a ascuns până ce s-a făcut ziuă. Şi dimineaţa a ieşit, mergând să afle vreun duhovnic ca să se mărturisească. Iar pe drum boii şi alte dobitoace întâlnite fugeau de el ca de un fulger; şi se cutremurau nu numai dobitoacele, ci şi oamenii. Când a ajuns la o biserică şi l-a văzut un duhovnic, acela a închis uşa, blestemându-l, socotind că este o arătare drăcească. Iar ostaşul se ruga de afară, cu lacrimi, zicând că nu este diavol, ci pentru păcatul său s-a făcut atât de înfricoşat şi urât. Atunci, mărturisindu-se şi luând de la duhovnic canon după cum se cădea, s-a întors faţa lui la starea de mai înainte. În urmă şi-a îndreptat sufletul său prin pocăinţă” .
    „Bine, m-ai putea întreba, acestui bărbat faţa i s-a urâţit, dar sunt milioane de bărbaţi adulteri pe care desfrâul nu îi urâţeşte deloc…”
    Dumnezeu vrea în orice chip întoarcerea noastră… Bărbatul acela s-a pocăit pentru păcatul său. Dacă un altul ar fi trecut prin aceeaşi încercare, poate s-ar fi sinucis văzând că şi preotul se speriase văzându-l… Dacă toţi oamenii ar deveni hidoşi imediat după ce ar păcătui, atunci s-ar feri să păcătuiască de groaza că imediat înfăţişarea lor i-ar da în vileag. Dumnezeu le-ar sufoca deci libertatea, i-ar obliga oarecum să facă binele. Dar Dumnezeu vrea să fim virtuoşi pentru a dobândi Împărăţia, nu pentru alte motive îndoielnice… (El ar putea face ca faţa fiecărui desfrânat să devină neagră, sau vânătă…, şi totuşi nu o face.)
    Păcatul ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ne urâţeşte şi trupul, chiar dacă nu ne dăm seama.
    „Cum vine asta?”
    Simplu: poate ai văzut şi tu filme în care se comit crime (dacă nu ai văzut, nu ai pierdut nimic, dimpotrivă). Cum arată faţa criminalului atunci când se luptă cu victima sa? Dură, rece, chiar înspăimântătoare…
    „Da, dar cel care desfrânează nu arată hidos, ca un criminal sau ca un violator…”
    Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Pentru că frumuseţea sufletească i s-ar răsfrânge pe chip. Asta o vezi cel mai bine privind oamenii care intră la spovedanie. E adevărat că pentru unii spovedania e o formalitate, care nu îi schimbă. Asta pentru că vin să se spovedească fără să vrea să renunţe la păcat, sau fără să fie conştienţi de păcatele lor. Dar pe toţi cei care se spovedesc cu zdrobire de inimă spovedania îi face mai frumoşi.
    Cei mai frumoşi bătrâni pe care i-am cunoscut au fost ori monahi, ori creştini cu viaţă sfântă. Pentru că frumuseţea nu i-a părăsit, frumuseţea lor nu se ofileşte. Cine merge la părintele Justin Pârvu, la părintele Arsenie Papacioc sau la părintele Iulian Prodromitul poate vedea cum te înfrumuseţează credinţa.
Iar modul în care te urâţeşte păcatul îl poţi vedea cel mai simplu privind fotografiile unui om care de la o anumită vârstă a început să bea fără măsură. Încet-încet, înfăţişarea lui se deformează. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu desfrânaţii, chiar dacă ritmul schimbărilor este de cele mai multe ori mai lent.
    „Dar pe unii tineri începerea vieţii sexuale îi face mai frumoşi, îi scapă de obsesii etc…”
    Da, aşa e. Îi face să simtă că au intrat într-un univers minunat, cel al dragostei trupeşti. Nu vor trece însă multe luni sau mulţi ani şi păcatul îi va murdări la loc. Pe când, dacă ar fi mers pe calea înfrânării, ar fi învăţat să scape de obsesii, şi Dumnezeu, Care ar fi venit în inimile lor, i-ar fi făcut mult mai frumoşi, dăruindu-le frumuseţea care nu se scurge o dată cu viaţa…
    Deci, ca să nu spun prea multe, orice păcat te urâţeşte sufleteşte. Iar trupeşte, cel puţin în măsura în care îţi răpeşte seninătatea şi frumuseţea pe care ai fi avut-o dacă nu păcătuiai.
    Asta nu înseamnă că putem judeca un om doar după înfăţişarea lui. (Am văzut la televizor o lesbiană frumoasă. Imaginea ei m-a şocat. Cred însă că dacă ar fi dus o viaţă creştină ar fi fost şi mai frumoasă…) Dacă am pune însă la un concurs de Miss fetele din biserică şi cele din discotecă, ar câştiga poate cele din discotecă. Dar nu pentru că discoteca le-a făcut mai frumoase, ci pentru că frumuseţea pe care le-a dăruit-o Dumnezeu nu a fost încă acoperită de zgura păcatului. Vor avea însă parte de osândă că nu s-au folosit cum trebuie de frumuseţea lor. Oricum, au existat sfinte mai frumoase decât toate femeile din vremea lor – şi Sfânta Ecaterina e un bun exemplu în acest sens. Există însă Ecaterine şi în zilele noastre, pe care dacă le-ar descoperi revistele mondene le-ar pune pe prima pagină. Numai că aceste Ecaterine nu ies la suprafaţă, din smerenie…
    Să te ajute bunul Dumnezeu să ai parte de frumuseţea cea adevărată şi chipul tău să poarte pecetea frumuseţii adevărate.

Îţi doresc toate cele bune,
Danion
 
*

    O completare despre concursurile de Miss, adevărate fabrici producătoare de etaloane de frumuseţe. Adresându-se unei mame, Sfântul Nicolae Velimirovici scria nişte cuvinte extrem de actuale. „Îmi aduceţi la cunoştinţă, cu prostească bucurie, că fiica dumneavoastră a fost aleasă Miss. Ca şi cum aţi aştepta să vă şi felicit. Mie îmi e ruşine şi să scriu despre acest lucru, iar în loc de felicitări vă fac cunoscută profunda mea compătimire. 
    Nu ştiu de ce mai spuneţi în scrisoare: «Pentru fiica mea, ca fată educată, lucrul acesta este foarte măgulitor». Căci, ce se poate spune despre educaţi şi needucaţi în zilele noastre? Între numeroasele crize contemporane, criza educaţiei este una dintre cele mai importante. Cine ştie care poate fi numită cu mai mult temei educată: o damă de la oraş sau o ciobăniţă sfioasă de la munte! În această privinţă nu se va ajunge la o înţelegere până ce nu ne vom întoarce la concepţia despre educaţie a poporului: educat (în sârbă obrazovan – n.t.) este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice poziţie ar ocupa şi orice grămadă de cunoştinţe ar avea în cap. (…)
    Concursurile moderne de Miss sunt un obicei al vechilor popoare latine. În fapt, este doar un comerţ abil disimulat cu prostituate. Aţi urmărit soarta multelor Miss din Europa? Ce trist! Căsnicii stranii, copii din flori – sărmanii copii! –, procese senzaţionale între soţi, sinucideri” .
    Da, acestea sunt roadele batjocoririi frumuseţii lăsate de Dumnezeu. Acestor femei care s-au bucurat pentru o clipă, o zi sau un an că au fost Miss, după trecerea anilor au regretat enorm că nu au avut vieţi mai frumoase. Dar pentru asta nu e de vină Dumnezeu…

Extras din: Danion Vasile / Tinerii şi sexualitatea / ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Serafim, Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale
Editura Lucman, 2006
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 4
Vizitatori: 4
Utilizatori: 0