25 Aprilie 19

"De ce aflu asta abia acum?"

  • 04 Aprilie 19
  • Despre familie
  • 0
    Când m-am hotărât să fac avortul aveam 20 de ani şi o mulţime de motive:
-  nu  eram  căsătorită  –  prietenul  meu  era  student  şi  nu  dorea copilul,
- studiam la o şcoală de asistente medicale,
- nu doream să fiu o victimă.
    Era la începutul anilor ‘70. Fiind vorba de trupul meu şi de viaţa mea, aveam tot dreptul să fac avort. Un copil ar fi fost pe atunci o piedică în viaţa mea. Tocmai eram în stagiu la ginecologie şi am văzut pentru prima dată cum se face un avort. Trupul copilului era deja prea mare pentru a folosi metoda prin aspiraţie, aşa că medicul a fost nevoit să-l zdrobească mecanic. Plângea în timp ce făcea această operaţie, căci avea şi el copii acasă. În final, împreună cu asistenta, a trebuit să verificăm dacă toate membrele copilului au fost chiuretate.
    În aceeaşi perioadă trebuia eu însămi să iau o decizie cu privire la sarcina mea. Din momentul în care am asistat la avort, mi s-a împietrit inima  şi,  împreună  cu  prietenul  meu,  am  luat  decizia  să  fac  avort. Copilul avea 10 săptămâni. Inima îi bătea deja, se cunoştea sexul şi i se puteau lua amprentele de la degete. Dar pe atunci eu nu ştiam toate acestea. Aparent, toate problemele mele s-au rezolvat după avort! Mi-am spus că depresiile sunt pentru cei slabi de înger, iar eu le voi învinge cu siguranţă! Am absolvit şcoala de asistente medicale şi timp de 3 ani m-am simţit  foarte  bine.  Nu  am  avut  nici  un  fel  de  complicaţii postavort.
    Apoi m-am căsătorit şi am devenit mamă. Abia atunci am înţeles ce transformări profunde se produc în organismul femeii la naştere. În mod inexplicabil, la un moment dat, trupul meu a început să reacţioneze la lucruri îngropate de mult în trecutul meu. Totul a ieşit la iveală cu o forţă neobişnuită. În fiecare noapte simţeam că mă lupt cu moartea. Aveam atacuri de panică, însoţite de palpitaţii foarte puternice, care  durau  câteva  minute.  Aveam  senzaţia  că  mă  sufoc  şi  ajungeam leoarcă  de  transpiraţie.  În  fiecare  noapte  mă  simţeam  la  un  pas  de moarte. I-am spus soţului meu că într-o dimineaţă mă va găsi moartă, dar el nu avea cum să mă ajute.
    Timp de 18 ani am avut aceste stări şi am obosit să mă lupt cu ele. Nici nu mi-a trecut prin cap că îşi au rădăcina în avortul făcut cu atâta timp în urmă. Pentru mine acea problemă a fost îngropată şi uitată demult.
    În situaţia disperată în care mă găseam mi-a mai rămas doar Dumnezeu, aşa că am strigat către El după ajutor. Iar El mi-a răspuns. Mai târziu am aflat că de fapt am avut două fetiţe gemene şi a fost groaznic. Am strigat către Dumnezeu: „De ce aflu asta abia acum? E prea greu pentru mine şi nu foloseşte la nimic!” Răspunsul Lui a fost foarte blând şi simplu: „Ca să-mi ceri iertare pentru doi copii”. Am plâns mult atunci. Putea El oare să mă ierte pentru cei doi copii pe care i-am ucis? Câtă răbdare şi dragoste are Dumnezeu pentru noi şi cât de preţioasă este fiecare viaţă omenească!
    Apoi a început o perioadă în care mi-am jelit fetele şi am început să experimentez iertarea lui Dumnezeu. Mi-am cerut iertare şi de la copiii mei pentru că i-am lipsit de surorile lor.
 
Marianne, 42 de ani, mamă a 4 băieţi

Extras din cartea: Sarcina neasteptata - Mărturii și întâmplări adevărate, aliantapentruviata.ro
Sursa foto: biblia.citateortodoxe.ro
Taguri: De, CE, acum?, Asta, abia, aflu
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0