19 Martie 19

Daca femeia nu simte tandretea sotului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea parintilor, nici a propriilor copii

  • 08 Decembrie 14
  • Stiri de interes
  • 1
Daca femeia nu simte tandretea sotului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea parintilor, nici a propriilor copii

    ARHIM. EFREM: Sotii ortodocsi trebuie sa fie constienti de faptul ca amândoi se împartasesc de pacat si de greseli. Trebuie însa ca la baza familiei sa fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii – este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul sa nu desparta”. Nu cred ca este posibila vreo casatorie fara acordul lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu doreste unirea a doi tineri, casatoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori ramân necasatoriti si astfel nu se mai ajunge la taina casatoriei. Daca se ajunge însa la casatorie înseamna ca aceasta este acceptata de Dumnezeu – fie ca unirea este bine-placuta Lui, fie ca este doar acceptata. De aceea, constienti de aceasta, sotii trebuie sa se tolereze, sa fie îngaduitori unul cu celalalt. Iar seara trebuie sa discute despre întâmplarile din timpul zilei, dând fiecare explicatii pentru a nu exista neîntelegeri.

    Sotul trebuie neaparat sa dovedeasca în mod practic sotiei ca o iubeste. Firea femeii este atât de slaba, încât îndata ce vede ca sotul arata o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colega de serviciu, fie prietena, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru ca ar fi o pornire patimasa ci, din pricina dragostei ce i-o poarta sotului, doreste ca acesta sa-i apartina în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasa chiar daca sotul arata dragoste mamei lui. Daca îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a nascut, l-a crescut, i-a fost alaturi atâtia anii” ea raspunde: „Da, dar o iubeste pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta raspund. De aceea sotul trebuie, prin tandrete, sa gaseasca „butonul” de îmblânzire a sotiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viata nu avem experienta femeilor, însa epitrahilul sfintei spovedanii ne-a dezvaluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatam este acela ca femeia, dupa nasterea primului copil, nu mai doreste atât rolul sexual al sotului, cât tandretea si afectivitatea acestuia. De aceea sotul trebuie sa cunoasca acest lucru si sa fie tandru cu sotia sa.
 


Sursa foto: staupenet.ro

    Niciodata nu trebuie ca sotul sa-i faca observatie sotiei în prezenta altora, pentru ca de multe ori, din egoism, sotii îsi mustra sotiile mai ales în prezenta propriilor rude.

    Sau, daca sotia da telefon sotului la serviciu, acesta sa nu-i raspunda rastit: „Lasa-ma, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci sa-i spuna: „Iubito, am treaba acum, însa te voi suna eu putin mai târziu”. Sotia trebuie sa stie întotdeauna ca sotul o iubeste si se gândeste la ea în orice clipa, trebuie sa simta ca în inima lui ea este pe primul loc. Când sotia va întelege si se va convinge ca sotul o iubeste, atunci devine de bunavoie asternut picioarelor lui, gata de orice jertfa.

    Sotia, de multe ori, are fata de sot un comportament copilaros. De multe ori face mofturi si nazuri de copil mic. Tu, ca sot, trebuie sa te cobori „la mintea ei”, sa nu-i dispretuiesti cererile, sa încerci sa i le satisfaci si astfel sa aduci echilibrul în familie, deoarece în familie toata atentia trebuie îndreptata catre madularul cel slab (firav, neputincios, n.n.) care este femeia.

    Daca femeia nu simte tandretea sotului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea parintilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina casatoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivitatii sotului nu poate fi umplut nici macar de dragostea propriilor copii! Sotiei nu trebuie sa-i ascundeti nimic, pentru ca va veni vremea când veti fi descoperiti. Sa-i spuneti totul si sa va consultati cu ea în toate. Nu e bine ca sotia sa afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni. Sa stiti ca firea femeiasca este pururea banuitoare, suspicioasa. Tot timpul se îndoieste si se întreaba: „Oare ma iubeste sotul?” Iar daca va gasi motive de suspiciune, devine fiara. De aceea, trebuie sa stiti ca singurul lucru care o poate cuceri si poate uni familia este tandretea. Sotul ideal nu o striga pe sotie pe nume. Dupa casatorie, adevaratul nume al sotiei trebuie sa fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevarat trup si suflet.

    Daca îti greseste cu ceva sotia, nu-i raspunde pe loc, atunci când esti dominat de mânie, ci seara, în dormitor când veti fi singuri, sa-i spui cu blândete: „Stii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar daca îi arati blândete îi va pare rau, va plânge si îsi va cere iertare.

    Daca sotul pleaca undeva si „uita” sa-i spuna sotiei, iar aceasta afla de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufleteasca pricinuita de faptul ca nu este ea prima careia sotul sa-i spuna despre acest lucru, încât cu greu îsi revine. Este nevoie, deci, de multa atentie. Daca sotia va întelege ca sotul îi este alaturi, atunci este capabila de orice jertfa. Firea feminina are nevoie de cea a barbatului. Vedeti, chiar si la manastirile de maici, daca nu exista un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiasca are nevoie de sprijinul firii barbatesti.
 
Citeste si: Mamelor, sa aveti grija de fetele voastre!

    Asadar, pe cât puteti, trebuie sa va rugati împreuna acasa. Rugaciunea facuta în comun uneste familia. Daca puteti, dimineata rugati-va împreuna, iar seara faceti împreuna Pavecernita.

    E bine ca sotii sa se spovedeasca la acelasi duhovnic si sa se împartaseasca la aceeasi Sfânta Liturghie, sa mearga amândoi la aceeasi biserica. Acesta este un lucru care îi uneste foarte mult.

    A venit recent un tânar la Vatopedi si mi-a spus: „Cunosc o fata si în curând ne vom casatori”. ÎI întreb: „Va întelegeti bine?”. „Gheronda, ne întelegem foarte bine în toate”, îmi zice. „Este credincioasa, merge la biserica, e ortodoxa?”. „Gheronda, sa stii ca e singura chestiune pe care n-am discutat-o!”. „Mai baiete – i-am zis atunci – acesta era primul lucru pe care trebuia sa-l puneti în discutie. Daca nu va identificati în lucrurile duhovnicesti, în credinta, atunci casatoria voastra e de pe acum destramata”. Nu se poate altfel. Temelia casatoriei este împreuna pasire pe drumul credintei. Altfel toate sunt în zadar. La Vatopedi este un monah care a fost casatorit, dar nu mergea la biserica nici el, nici sotia. Odata însa ne-a vizitat si, cercetându-l harul Duhului Sfânt, s-a schimbat si a început sa se spovedeasca si sa frecventeze biserica. Sotia însa era împotriva. Intr-o buna zi i-a zis: „Nu vreau sa mergi la biserica! Sa pleci de la mine!”. Erau casatoriti de trei ani. Din fericire nu aveau copii, asa încât el si-a luat bagajul si a venit la manastire. Vreau deci sa spun ca pentru o casatorie reusita, pentru o familie unita, o conditie de baza este aceasta împreuna-pasire în viata duhovniceasca.

ÎNTREBARE: La conferinta ati spus ca ascultarea monahilor este diferita de cea a mirenilor; atunci noi cum sa aflam calea cea dreapta daca nu facem ascultare de duhovnic?

A. E.: Desigur, un mirean nu face ascultare cum trebuie sa faca un calugar fata de staret, însa pe cât puteti, sa ascultati de duhovnic.

Esenta este aceasta: daca un mirean doreste sa faca ascultare de duhovnic asa cum ar face un monah fata de staret, poate s-o faca, mai ales daca el însusi doreste. Însa duhovnicul nu trebuie sa ceara astfel de ascultare de la cei care i se spovedesc. Deci daca cineva vrea sa ne ceara sfatul în orice, noi ca duhovnici îl dam cu bucurie, însa nu este corect ca duhovnicul sa considere ca mireanul pacatuieste daca nu-i cere sfatul. Pacatuieste doar monahul care nu-l întreaba pe staret.

Î: Vreau sa va întreb daca un mirean care se mai tulbura la serviciu se poate împartasi (cu aceeasi spovedanie) la sarbatori apropiate!

A.E.: Trebuie sa-ti consulti duhovnicul. Depinde daca el te dezleaga la împartasanie, depinde de starea ta launtrica, de pacatele pe care le-ai facut. Toate acestea le va judeca duhovnicul si el îti va raspunde.
Din pacate acum trebuie sa plecam. Maica Domnului fie cu voi toti!

Marturie athonita în România, Pelerinajul Arhimandritului Efrem- Octombrie 2002, Omilii, sinaxe, conferinte.

Editura Sfânta Mare Manastire Vatopedi, Muntele Athos 2004
 
   
 
 
 
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
Sincer totul la acest articol imi place foarte mult,este pentru noi toti cu adevarat deosebit-titlul,imaginea aleasa si cuvintele scrise.Aceste cuvinte sunt extraordinare,foarte frumoase,sfaturi intelepte si de credinta pentru tineri pentru a avea o viata crestina curata in fata lui Dumnezeu si o familie in care sa existe implinire sufleteasca,căsătoria este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu si ea trebuie ridicata la înălţimea de Taina.
Multumim si cele mai sincere FELICITARI pentru alegerea imaginii si pentru un asemenea articol,cuvintele cu adevarat deosebite spuse de Arhimandritul Efrem sa fie pentru noi toti crestinii un model de gandire si credinta - pentru o casatorie reusita,pentru o familie unita,o conditie de baza este o împreuna-pasire în viata duhovniceasca.
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0