20 Iulie 19

Cum să schimbi un om?

  • 26 Iunie 19
  • Intrebari
  • 0
Întrebare: Credeti că e de ajuns să ai râvnă pentru  a-i ajuta pe altii, pentru a te duce să converteşti prostituate şi desfrânati, sau drogati, betivi, rockeri şi alti oameni căzuti în păcate?
 
*

    (Întrebarea aceasta mi-a fost pusă într-o conferintă în care primisem multe biletele şi vroiam să am timp să răspund la toate. Atunci am zis doar: „Nu, e nevoie să faci totul sub îndrumarea duhovnicului…” Încerc să răspund acum mai pe larg, considerând-o o întrebare foarte importantă.)

Răspuns: Nu, în nici un caz. Am primit de curând o scrisoare în care o fată îmi cerea să îi recomand câteva cărti de referintă pentru budhism, deoarece îşi dorea să facă misiune ortodoxă între tinerii căzuti în mrejele acestei învătături mincinoase. Întrucât fata de-abia se apropiase de Biserică, mi-am permis să îi răspund ca vreme de doi ani să uite cu totul de această initiativă şi, dacă peste doi ani gândul o va mai frământa, voi vedea ce răspuns îi voi da. Cine ştie, poate peste doi ani îmi va scrie din nou, fiind mai întărită duhovniceşte, şi îmi va spune că a primit binecuvântare de la duhovnicul ei să facă misiune în comunitătile budhiste din Europa. Şi poate peste cinci ani va pleca la drum…
    Dar asta e foarte putin probabil. E mult mai probabil ca asta să fi fost doar o ispită de la diavol. Diavolul încearcă să ne dea unele idei bune, care însă nu ne sunt de folos. Tot aşa cum în vechime îi ispitea pe unii pustnici să părăsească pustia pentru a chema poporul la pocăintă, şi apoi, după ce pustnicii ajungeau între oameni, cădeau tocmai în păcatele de care îşi propuseseră să îi izbăvească pe ceilalti…
    Fac o paranteză. Cineva m-a întrebat: „Dar de ce    te-ai apucat să scrii cărti religioase fără să ajungi la un nivel duhovnicesc mai înalt? De ce te faci altora doctor, când nici pe tine nu te-ai vindecat de mândrie şi de alte patimi?...”
    Simt că dacă nu Îl mărturisesc pe Hristos, atât cât pot, îmi risc mântuirea. De ce? Tocmai pentru că apropierea mea de Biserică este strâns legată de chemarea pe care mi-a făcut-o Dumnezeu, cu mai mult de zece ani în urmă, de a-i îndruma pe altii spre lumina Bisericii.
    După ce mă rupsesem de vraja tantrismului şi de alte practici yoghine, mă gândeam că dacă aş porni pe calea ortodoxă ar trebui să fac un canon foarte greu pentru ca Dumnezeu să îmi ierte păcatele. Mă frământa gândul acesta, şi, într-o noapte, în timp ce visam că eram în mână cu o carte de canoane şi căutam medicamentul potrivit pentru boala mea sufletească, am auzit o voce fermă, ce nu avea legătură cu visul şi care m-a trezit din somn, care  mi-a poruncit: „Canon: să îi înveti pe cei din afară filosofia Sfintilor Părinti”.
    Ani de zile m-am întrebat cine sunt cei „din afară”; mă gândeam că Dumnezeu mă chemase să le vorbesc mai ales ereticilor, păgânilor şi ateilor. Dar, văzând sfaturile pe care le primeam de la duhovnic (să scriu pentru cei bolnavi, să scriu pentru cei care vor să îşi întemeieze o familie, să le răspund celor care îmi pun întrebări legate de viata duhovnicească prin e-mail şi prin scrisori, să vorbesc la radio şi în conferinte), mi-am dat seama că „cei din afară” acoperă un spectru mult mai larg decât îmi imaginasem. Da, cred şi simt că Dumnezeu m-a chemat să Îl mărturisesc în fata celor care nu cunosc deloc sau cunosc doar superficial filosofia Sfintilor Părinti.
    Credeti-mă că de multe ori mă rog cu disperare: „Doamne, dacă mi-ai cerut să Te mărturisesc, ajutămă să Te mărturisesc şi prin viata mea, nu numai prin cuvintele mele”. Mă simt covârşit pur şi simplu de această chemare. Am încercat să mă lepăd de ea, dar duhovnicul m-a mustrat şi m-a ajutat să înteleg că nu trebuie să arunc talantii primiti de la Dumnezeu… Tocmai de aceea îndrăznesc să le vorbesc altora, şi tocmai de aceea scriu acum… Ei, dar am făcut o paranteză prea lungă… Vroiam să vă povestesc altceva. O întâmplare care serveşte drept răspuns la întrebarea initială…
    Aflându-mă în biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir, în Salonic, m-am rugat odată mai mult în fata raclei cu sfintele moaşte. Ştiti şi voi poate că, după ce te rogi mai mult, fata ti se înseninează, devine parcă mai blândă, mai frumoasă. Şi asta pentru că rugându-te te rupi putin de frământările obişnuite. Fiind putină lume în biserică atunci, am stat şi m-am rugat mai mult, pentru că nu stătea nimeni la „coadă”.
    După ce m-am rugat, a venit la mine o grecoaică cu nişte ochi foarte ciudati, şi m-a întrebat: „Cum te rogi aşa? Simt o mare putere în rugăciunea ta…”, sau cam aşa ceva, nu mai tin minte exact. Am simtit o nelinişte în inima mea, m-am simtit tare nesigur. I-am spus că voi vorbi cu ea după ce mă voi mai ruga putin Sfântului Dimitrie. Simteam că femeia respectivă, deşi mă întrebase de rugăciune, vroia altceva de la mine… L-am rugat pe sfânt să mă ajute şi am simtit că sufletul mi s-a liniştit. Am ieşit din biserică împreună cu femeia, şi am început să îi vorbesc despre rugăciune. Ea m-a invitat la ea, în camera de hotel, să bem o cafea. Eu m-am gândit că nu e bine să fim singuri, ca să nu apară cine ştie ce probleme…
    M-a invitat la o terasă, să mâncăm ceva, dar mie mi s-a părut iarăşi că ceva e în neregulă… Ne-am mai plimbat, i-am vorbit despre spovedanie, împărtăşanie, şi când m-a întrebat de când sunt creştin i-am spus că am devenit creştin după ce trecusem prin rătăcirile yoghine, şi chiar prin Tantra Yoga. Brusc, am văzut-o că devine foarte interesată de tehnicile sexuale tantrice. Şi mi-am dat seama că nu are rost să continuăm discutia (mai ales că, necunoscând eu prea bine termenii „specifici” în limba greacă, mi-a cerut să îi explic prin semne…). Am plecat repede, aproape nepoliticos de repede, mai ales că, deşi nu făceam nimic, simteam totuşi o ispită, întretinută de atitudinea foarte „prietenoasă” a femeii…
    De ce am povestit asta? Pentru că mă gândesc că, dacă m-ar fi apucat râvna misionară de a converti o femeie uşoară în camera ei de hotel, poate că vechile mele patimi ar fi putut răbufni…
    A fost una dintre cele mai grele ispite din ultimii ani… Pentru că era învelită în masca unei fapte bune: „Ce e rău să vorbeşti despre rugăciune? Dacă femeia asta Îl caută sincer pe Dumnezeu, şi aş putea să o ajut prin cuvintele mele?”. E dificil de explicat în cuvinte de ce am simtit-o ca pe o ispită, dar aşa am simtit-o… M-am gândit de multe ori cum ar fi trebuit să mă port în acel moment. Cred că trebuia să îi cer binecuvântare părintelui meu pentru o actiune atât de delicată, iar dacă nu reuşeam să îl prind la telefon – el fiind în România –, trebuia să refuz o discutie cu o femeie ai cărei ochi oglindeau „dorinta…”
    Ca o concluzie, ca răspuns la întrebarea dacă e de ajuns să ai râvnă pentru a te duce să îi converteşti pe altii, răspunsul e nu. Poti să încerci să le dai o mână de ajutor şi să te prăvăleşti cu totul în prăpastia lor…
    În această ispită cad de multe ori fetele credincioase care se îndrăgostesc de băieti frumoşi, deştepti, dar necredincioşi şi pătimaşi… Fetele speră să îi ajute pe aceştia să se schimbe, dar încetul cu încetul se schimbă ele după cum vor ei… Am auzit de atâtea ori aceeaşi constatare de la mai multi preoti duhovnici: „Multe fete au venit să îmi ceară binecuvântare să se mărite cu tineri sau bărbati necredincioşi, gândinduse că prin dragostea lor îi vor apropia de Biserică. Dar aproape în toate cazurile s-a ales praful de gândul lor cel bun. Mai mult, după nuntă, bărbatii au ajuns chiar să le interzică să mai meargă la biserică, să se spovedească şi să se împărtăşească. Şi au regretat amarnic hotărârea lor de a se mărita cu ei…”
    Şi la fel au regretat şi tinerii care au luat fete necredincioase…
    Am primit şi eu scrisori de la fete ce se vroiau să se mărite cu „iubitii” lor care erau necredincioşi: „Îti dai seama ce mare lucru va fi dacă în timp voi câştiga un suflet pentru Hristos?”.
    Da, îmi dau seama… Numai că sufletele nu se câştigă când ni se năzare nouă, şi nici în modul în care ni se năzare nouă. Nu e nimic rău să încerci să îl ajuti pe tânărul la care tii să se apropie de Biserică. Şi dacă el vrea sincer să ducă o viată creştină, puteti avea o familie împlinită… Numai că unii tineri mimează convertirea numai pentru a convinge fata să le devină sotie. Şi, după nuntă, la câteva zile sau la câteva luni, adevărul iese la iveală: convertirea a fost doar o piesă de teatru…
    E trist să îti dai seama că ai şanse foarte mici să ai parte de o familie creştină lângă omul la care tii. Numai că, riscându-ti viitorul, greşeşti. Şi vei culege roadele triste ale pariului pe care l-ai făcut cu propria viată…
    Aşa că vă întreb şi eu: „Credeti că e de ajuns să ai dragoste pentru a convinge un om legat cu lanturile patimii şi ale necredintei să îşi schimbe viata pentru Hristos?” Şi parcă vă aud: „Da…” Şi ştiu că răspunsul e sincer. Numai că ştiu şi că e un răspuns pripit. La fel de pripit ca gândul de a face misiune între betivi şi desfrânate fără să fii sporit duhovniceşte, încercând să îi convingi pe altii să ducă o viată nepătimaşă în timp ce sufletul tău este apăsat de patimi…

Extras din: Danion  Vasile - Tinerii şi sexualitatea - PĂCATE  NOI,  PĂCATE  VECHI  - EDITURA EGUMENITA
Taguri: schimbi, Cum, Un, , om?
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe