23 Noiembrie 17

Cum pot uri pacatul, dar sa iubesc pacatosul?

  • 17 Iulie 17
  • Stiri de interes
  • 0
    Hai, că se întâmplă des! Vă dau un exemplu la domnişoare. Ele urăsc păcatul beţiei, dar când vine Jimmy, chiar dacă el miroase numai a băuturi selecte, e băiat bun. Adică nu se-mbată de la ţuică, de la poşircă ordinară; el se îmbată cu whisky! E net superior tuturor celorlalţi. O să vă fie greu să urâţi păcatul, pentru că lumea din jur vă îndeamnă să-l iubiţi. Toată cultura românească actuală, implementată la nivel de stat, de societate, vă îndeamnă să iubiţi păcatul. Creşteţi-ne ratingul la televizor. Vă rugăm, vă rugăm! Cumpăraţi, cumpăraţi şi iar cumpăraţi, pentru a deveni… consumatori de nădejde ai socialismului consumist. La şcoală: Calcă pe cadavrul celuilalt! Nu-i da locul! Lasă-l! Sparge-l! Rupe-l! La fotbal... L-aţi văzut pe Mureşan cel frumos, pune el talpa pe faţa omului şi ce duhovnicesc e el, domnule. Să iei Stelei stindardul, ca Minister al Apărării. În jurul nostru e o teorie a uciderii. Cu cât ucizi mai mult, cu atât eşti un ofiţer mai de valoare pentru societatea multilateral dezvoltată. Din când în când, se trezeşte câte unul, mai înăltuţ, aşa, şi care vorbeşte mai greu româneşte, care nu răspunde la provocarea uciderii. Se trezeşte câte-un popă, care, când toată lumea îi zice: Ucide!, el merge şi face milostenie. Se trezeşte câte-un profesor căruia toată lumea-i spune: Pică-i pe ăia! Că nu ştiu nimic!, care se apucă şi face meditaţii cu copiii aceia, până-i scoate de la nota 4, la 4.75, dar îi scoate! Se trezeşte câte un bucătar, care, la câte o sindrofie din asta, unde vin numai şmecheri care vor numai pulpă dă pui şi carne dă vită dă Argentina şi vin dă Africa de Sud – nu e nicio aluzie la comportamentul unora dintre episcopii ţării! –, deci când ăştia fac câte una de genul acesta, vine câte-un bucătar care le face la un moment dat o tocană de ciuperci cu mămăligă şi se bat grandomanii ăştia pe ea! Acolo se vădeşte – apropo de gradul de urbanizare – că noi nu suntem decât nişte ţărani cu ştaif. Uitaţi-vă la marile noastre tradiţii populare: noi suntem orăşeni la Sibiu de vreo 200 de ani, dar cântăm ca la Gura Râului, adicătelea. Sau ca în Mărginime, ca să nu zic doar Gura Râului, că mă bat ceilalţi. La Bucureşti – e un oraş excepţional, de altfel – există două tradiţii: să-i duci bradul de Crăciun la ăla din minister şi mielul de Paşti, că altfel nu primeşti bani. Astea-s tradiţiile de Crăciun ale Bucureştiului; real, ale lor. În rest, sunt fiecare ce-a adus. Toată construcţia asta uluitoare... Aici este foarte greu de supravieţuit. Va trebui să învăţaţi să trăiţi înainte de a ucide. Să vă trăiţi propria ucidere. Să fiţi dispuşi oricând să ziceţi: Mai bine mor decât să-mi schimb principiile! Mai bine nu-mi schimb principiile decât să fiu mârlan, nu? Mai bine sunt înfrânt, decât să fiu mârlan.
 

    Vreau să vă spun că m-am ridicat greu din pat, că totuşi cu plămânii cică nu-i de joacă, dar nu cred că m-au făcut bine antibioticele, cât căldura dumneavoastră, şi vă mulţumesc mult. Domnişoara preşedinte, aici prezentă, stând de-a dreapta, ne propune ca tinerii din organizaţia lor să cânte câteva colinde. Eu vreau să le mulţumesc, în schimb, pentru altceva: sunt întrebat de foarte mult ori ce face Biserica pentru tineri. Iar eu le spun: Biserica, pentru tineri, zâmbeşte! Grupul lor, care vine din când în când în Catedrala mitropolitană să cânte Paraclisul Maicii Domnului, e cel mai frumos răspuns al tinerilor la toată prigoana ideologică la care este supusă acum Biserica. Biserica nu caută să fie supusă taxelor fiscale. Biserica este taxată cu orice prilej şi-n orice condiţii. Spre binele Bisericii. Altfel, noi, ortodocşi fiind, cum ne ştiţi pe noi, ortodocşii, dormeam pe noi cu nişte sforăituri triumfaliste şi cu nişte ifose! Pe când aşa, din când în când, ne trezim la realitate.
    Ceea ce face grupul strâns în jurul lui Carmen la Goga şi ducând mai departe prin grija Teodorei şi a colegilor şi colegelor ei mă duce cu gândul că sunt unul dintre cei mai fericiţi preoţi din România. N-am nicio medalie primită, dar tot ceea ce fac copiii aceştia pentru Biserică e câte o medalie. Şi vreau să o luaţi ca atare: conferinţa din seara aceasta este tot o diplomă de onoare dedicată Bisericii de către dumneavoastră, nu invers.
    Vă mulţumesc!...

Extras din: Pr. Constantin Necula / anatomia sufletului / Editura Agnos – Sibiu 2015
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0