23 Noiembrie 17

Cum este privit de sfinții părinți ai bisericii zelul lipsit de discernământ?

  • 15 Octombrie 17
  • Sfintii Parinti
  • 0
    În realitate, multe erezii și schisme cu care s-a confruntat Biserica de-a lungul veacurilor, cum ar fi nestorianismul, monofizitismul sau altele, ajungându-se până la diferite schisme din secolul al XX-lea, au fost produse de persoane evlavioase, cu atitudine zelotistă, de apărare a credinței. Din nefericire, evlavia sau râvna acestora, dacă nu este și rod al pocăinței personale, al smereniei și al curățirii de patimi, tulbură pacea Bisericii. De fapt, despre ce fel de apărare a credinței Bisericii mai poate fi vorba, când se încurajează dezbinarea, schisma și separarea de Biserică? Dar această atitudine negativă se manifestă, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, din cauza zelului lipsit de discernământ/rațiune pentru credința ortodoxă, zel care, scăpat de sub control, asemenea unui taur (cf.Ieșire 21, 29-36) pune în primejdie propriul suflet (cf. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Quaestiones et dubia, 24, Corpus Christianorum Series Graeca10, Turnhout: Brepols, 2006, p. 21; Întrebări și nedumeriri, 24, Viața în Hristos, Pagini de Filocalie1, Ed. Doxologia, Iași, 2012, p. 93). De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur deplânge pe cei ce s-au separat de Biserică prin schismă, socotind aceasta o stare cu mult mai rea chiar decât delăsarea duhovnicească: „Cei care au provocat nenorocirea aceasta sunt aceia care se arătau zeloși. Dacă ați fost zeloşi spre aşa ceva [spre schismă], mai bine ar fi fost [să nu fi fost zeloşi] şi să vă fi numărat şi voi printre cei cărora nu le pasă de nimic”(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, Migne, PG 62, 88). 
 

Extras din: Despre Sfântul și Marele Sinod din Creta, 16-26 iunie 2016 
Editura Basilica București- 2017
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0