13 Decembrie 17

Cum am devenit ortodox

  • 29 Septembrie 17
  • Biserica Ortodoxa, Biserica lui Hristos
  • 0
„În numele Bisericii Antiohiene vă urez bun venit în Sfânta Biserică Ortodoxă. Sfântul Sinod a hotărât să primească comunităţile şi oamenii aflaţi în pelerinaj către Ortodoxie în Patriarhia antiohiană. Lăudăm pe Dumnezeu cel atotputernic pentru mila şi bunătatea Lui."  
                                                                              Prea Fericitul Patriarh Ignatie al IV-lea, sept. 1994   

    „Bine aţi venit acasă", a spus Patriarhul Antiohiei unui grup de preoţi anglicani adunaţi în apartamentul din Paris al episcopului nostru în septembrie 1994. Bucuria noastră era deplină. Cupele noastre se revărsau. Încordarea perioadei de aşteptare se terminase. Uşile erau deschise, nu doar pentru noi, ci şi pentru mulţi mireni de acasă din Anglia care aparţineau parohiilor noastre.
    Cuvintele „bine aţi venit acasă" sunau ca o muzică în urechile noastre. Ele însumau emoţiile noastre. Erau împlinirea speranţelor noastre. Ca şi fiul risipitor fusesem departe de casă; la fel ca el nu eram siguri de ceea ce va face tatăl nostru când ne vom întoarce acasă. Dar Patriarhul nostru ne-a deschis braţele asemenea tatălui din parabolă şi ne-a invitat în familia Ortodoxiei.
 

    Pentru mine şi soţia mea, cuvintele urmau să capete o nouă rezonanţă într-o dimineaţă rece şi mohorâtă de martie 1995 în timp ce eram conduşi de părintele Samir Gholam în Catedrala Ortodoxă din Londra. Celţii au o vorbă anume pentru dorul de  casă - hiareth, care înseamnă cea mai mare dorinţă. Noi îl experimentasem, iar dorinţele noastre erau acum împlinite.
    Nu ştiu unde pe scara Richter a tulburărilor emoţionale se situează mutarea de la o biserică sau alta. Bănuiesc că destul de sus. Biserica Anglicană nu este o Biserică uşor de părăsit. Arhiepiscopul Fisher spunea odată: „Trebuie să iubim Biserica Anglicană deoarece este atât de pur englezească”. Astfel că într-un anumit sens plecarea însemna pierderea părţii noastre din moştenirea naţională.
    Este încă destul de greu pentru unii oameni să se gândească la ortodocşi sau la romano-catolici ca fiind „britanici". Astfel de gânduri sunt nedrepte de ambele părţi, deoarece Britania a fost romano-catolică înainte de a fi anglicană şi ortodoxă înainte de a fi romano-catolică. Fără îndoială, pentru marea majoritate a poporului britanic Ortodoxia pare a fi o religie care aparţine mai degrabă Estului decât Vestului. Ea încă pare unora ca o intruziune în altă ţară, bisericile ei nefiind la locul lor pe pământul plăcut şi verde al Angliei. În schimb, Biserica Anglicană pare că se integrează perfect în spaţiul britanic. Dar iată că acum aflăm că avem rădăcini ortodoxe în această ţară, în special în Bisericile Celtice din primele veacuri.
    O altă problemă a fost vârsta. Este mult mai dificil să faci o schimbare radicală după ce ai trecut de şaizeci de ani decât atunci când eşti mai tânăr. De asemenea, începusem să devin mai puţin preocupat, dorind să mă relaxez puţin după o viaţă trepidantă în care existaseră multe constrângeri. Ideea de a sta departe de toate acestea îmi surâdea. Briza răcoroasă a apusului vieţii începea să aibă farmecul ei. Nu mai doream un loc în soarele amiezii, ci tânjeam să fac lucruri pe care niciodată nu avusesem timp să le fac. Doream cu ardoare o existenţă retrasă. Ultimul lucru pe care îl doream erau noi provocări; le avusesem deja din belşug o viaţă întreagă.
    Fusesem anglicani mai bine de şaizeci de ani, iar eu eram preot de aproape patruzeci. După atât de mult timp era greu să plec din Biserica în care aveam atât de multe amintiri fericite şi atât de mulţi prieteni. M-am luptat mult reflectând asupra acestui subiect. Şi totuşi drumul spre casă începuse şi trebuia să fie dus până la capăt. Nu mai era cale de întoarcere.
    Există o anumită „mentalitate a convertirii", pe care am observat-o la unii din prietenii mei care au trecut de la o Biserică la alta. Bănuiesc că trebuie să o am şi eu, deşi mă păzesc să nu devin prea entuziast faţă de Biserica pe care am adoptat-o sau prea critic cu privire la cea din care am plecat. La început e greu să te obişnuieşti cu noua situaţie. Cu toate acestea, în timp ce ne îndepărtăm tot mai mult de epicentrul acestui cutremur emoţional câştigăm o perspectivă mai echilibrată şi mai înţeleaptă asupra problemei în discuţie. Eu şi soţia mea ne dăm seama că am lăsat în urma noastră o Biserică care are meritele ei demne de tot respectul. Şi ştim că am aderat la o Biserică care are greşelile ei, unele destul de serioase. Apoi trebuia să ţinem cont de prieteni. Ne chinuia în mod inevitabil gândul: „Ce va crede el sau ea despre asta?" Sau: „Vor mai dori să fim prieteni?" Ne simţeam vinovaţi: „Am trădat Biserica Anglicană." „Sunt fiu nerecunoscător al Bisericii". „I-am decepţionat." „Nu mă vor ierta." Dar cel mai rău dintre toate era un gând care mă însoţea permanent: „îi judec şi îi condamn prin faptele mele." Şi în replică: „Voi mă forţaţi să fac asta." Dar în final decisiv a fost doar glasul lui Dumnezeu care ne chema în Biserica Ortodoxă. A fost mai important decât orice. Totul părea nesemnificativ în lumina acestei chemări.
    Noi am „venit acasă" în 15 martie 1995. Era ca şi cum tot ce s-a petrecut mai înainte ar fi fost pregătirea acelui moment. Printr-o coincidenţă supranaturală, multe dintre momentele importante din viaţa mea au avut loc aproape de catedrala în care am păşit în Sfânta Ortodoxie. La mai puţin de o milă depărtare se află biserica în care s-au căsătorit părinţii mei. Trei ani mai târziu eu mă năşteam într-un sanatoriu particular chiar după colţ. Am fost botezat în 29 mai 1938 în biserica Sf. Marcu, situată pe strada North Audley şi prima mea casă a fost în strada Weymonth, lângă catedrala Sf. Gheorghe.
    După mulţi ani urma să prind puternice rădăcini evanghelice ca slujitor la biserica All Souls din Langham Place. Această clădire renumită situată în imediata noastă apropiere, lângă Broadcasting House (Radiodifuziune), a fost modelul catedralei noastre ortodoxe. Tot acolo am trăit o experienţă cu Dumnezeu Duhul Sfânt care urma să-mi influenţeze viaţa în mod profund determinându-mă să-mi dedic o mare parte din ea Renaşterii Harismatice. În anii '50 am început să curtez o studentă de la Academia Regală de Muzică, situată pe aceeaşi stradă. Jeanne şi cu mine ne-am căsătorit în 1956.
    În cele din urmă dorinţa de a cunoaşte şi a urma adevărul a fost responsabilă de această radicală decizie, căci ceea ce contează e adevărul.
    Este necesar totuşi să ţinem seama de un avertisment important. Nu vom putea cuprinde niciodată adevărul; acesta este întotdeauna mai mare decât noi, iar puterea noastră de înţelegere asupra lui este limitată. Adevărul este cel care ne stăpâneşte. Căci în viaţa aceasta, aşa cum spune Sfântul Pavel „vedem ca prin oglindă, în ghicitură...". Întotdeauna Dumnezeu este mai presus decât percepţia noastră limitată a adevărului. După cum spune Michael Novak: „Adevărul ne conduce unde vrea. Nu este în puterea noastră a-l stăpâni."
    „Adevăr" - un cuvânt mic de şase litere care, din păcate, este foarte mult neglijat azi. Ca şi Ponţiu Pilat, oamenii îşi pun mai întâi întrebarea: „Ce este adevărul?" şi nu sunt siguri de răspuns. Dar deşi este mic, de acest cuvânt depind atât de multe, iar a te lăsa cuprins de el înseamnă a descoperi adevăratul sens al vieţii. Fără el viaţa se iroseşte în van.
    Când a sosit timpul, decizia nu a fost grea. Pe de altă parte, plecarea a fost dificilă şi dureroasă. Călătoria noastră spre Ortodoxie a fost deseori extrem de emoţionantă şi plină de zbucium. Adevărul a fost întotdeauna greu de urmat şi de îmbrăţişat. Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru n-a ascuns niciodată ucenicilor Săi preţul de a fi credincios adevărului. Nu ne-a fost uşor să devenim ortodocşi; totuşi, cum vom vedea mai departe, nu am regretat niciodată ceea ce am făcut.   

Extras din: Michael Harper / LUMINA CEA ADEVĂRATA   
Călătoria unui evanghelic spre Ortodoxie        
Traducere din limba engleză de Elena Tâmpănariu         
Teofania Sibiu - 2002
Taguri: cum, Am, ortodox, devenit
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 4
Vizitatori: 4
Utilizatori: 0