21 Noiembrie 17

Cum ajung crestinii sa constientizeze puterea rugaciunii?

  • 20 Iunie 17
  • Invatatura de Credinta
  • 0
– Datoria principală a Bisericii lui Hristos este să comunice cu credincioşii pe mai multe căi. La amvonul bisericii întotdeauna va trebui să existe un preot liniştit şi binevoitor, care să stea şi să asculte pe fiecare om şi să încerce, prin tact duhovnicesc, să-l atragă pe creştin în cursa spre rugăciune, după cuvântul Apostolului Pavel: „Numai cine luptă după regula jocului primeşte cununa“.
    Tot în biserică ar trebui să existe o armonie absolută care să-i creeze omului cadrul pentru rugăciune. Şi anume: în strana unde se citeşte sau se cântă trebuie să se ţină seama de acel cuvânt al sfântului Teodor Studitul care spunea aşa: „Canonarhul să fie atent la ceea ce se rânduieşte de citit, cititorul să citească clar, tare, intonat, cu atenţie, nici cu repeziciune, nici cu grabă, nici prea încet. Cântăreţul să cânte dulce, suav şi plăcut, ca să atingă inima omului. Iar cel care rosteşte ectenia, clericul sau preotul, trebuie să spună vorbele calm şi cu răbdare, pe înţelesul tuturor, ca să stârnească duhul evlaviei. Şi atunci inima omului se încălzeşte spre rugăciune“.
    Nu întotdeauna o cuvântare extraordinar de bogată în cuvinte teologice sofisticate, fraze pompoase sau pline de esenţă dogmatică, va reuşi să-l convingă pe creştin de puterea rugăciunii. Îl vor convinge mai mult învăţătura pedagogică şi morală, din practica de zi cu zi, sau citirea Patericului, a Vieţilor Sfinţilor, în care modelul absolut şi concret să stârnească evlavia în sufletul credincioşilor, suflet care, când ajunge în biserică, este fie un pământ pietros, fie un pământ bun.
    Roada sau sămânţa adusă trebuie să fie bogată, pentru că nu sunt puţini cei care încep şi nu sunt mulţi cei care sfârşesc. Adică, ce se întâmplă? Creştinii care nu se roagă n-au înţeles niciodată Ortodoxia. Ortodoxia este religia care nu oferă nimic altceva decât mântuirea, prin harisma Duhului Sfânt, care este achiziţionată (folosim termeni comerciali) de credincios prin silinţa la unirea cu Dumnezeu atât pe calea raţională, a rugăciunii sau a cuvintelor, cât şi pe calea faptelor bune, adică a trăirii unei vieţi de model autentic. Inclusiv mersul pe stradă se cheamă rugăciune, la fel dormitul decent, statul la masă, dialogul dintre prieteni şi chiar străini se cheamă rugăciune şi, dacă vreţi, citirea unei cărţi sau audierea unei emisiuni, dacă este făcută spre zidirea sufletească sau spre slava lui Dumnezeu, se cheamă tot rugăciune.
    Trebuie făcută o distincţie a rugăciunii, pentru ca un creştin să înţeleagă diferitele forme ale rugăciunii. Rugăciunea are o formă trăită, în care cugeţi la Dumnezeu; învăţătura asta o găsim şi la Sfântul Teofan Zăvorâtul care arată clar: creştinul trebuie să aibă o pravilă scurtă, concretă, coerentă şi, în acelaşi timp, permanentă.
 

Extras din: Danion Vasile / Mângâiere şi mustrare / Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova
Ediţie îngrijită de Claudia Vasile / Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
Bucureşti, 2003 / Redactor: Ileana Buculei
© Editura Sophia, pentru prezenta ediţie
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0