22 Iulie 19

Craterele misterioase din Siberia, o bomba cu ceas pentru Terra

  • 30 Decembrie 14
  • Stiri de interes
  • 1
Craterele misterioase din Siberia, o bombă cu ceas pentru Terra

    Imaginile care prezentau un misterios crater gigantic apărut în Siberia au creat valuri de speculaţii în mediul virtual, pornind de la explicarea formării sale în urma impactului cu un meteorit, până la o invazie extraterestră sau o rachetă intergalactică.

    Apariţia altor două cratere, descoperite în această săptămână nu departe de locul unde a fost observat primul, a încins din nou dezbaterea. De data aceasta, apariţia craterelor a fost pusa pe seama încălzirii globale care, provocând dezgheţarea permafrostului, duce la eliberarea unor volume mari de gaze aflate în solul îngheţat, scrie Le Monde.

    Potrivit unor oameni de ştiinţă citaţi de Siberian Times, primul crater (cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de 70 de metri) ar fi apărut în urmă cu doi ani. Imagini mai noi indică prezenţa unul lac îngheţat pe fundul craterului şi apă care se prelinge pe pereţii săi.

    Al doilea crater, cu un diametru de 15 metri, a fost descoperit in peninsula Yamal. Cel de al treilea, cu un diametru de 4 metri şi 100 de metri adâncime, se află în peninsula Taimîr.
 


Sursa foto: nasul.tv

    Marina Leibman, cercetătoare la Academia Rusă de Ştiinţe, a declarat pentru New York Times, la intoarcerea din expediţia la primul crater, ca fenomenul este provocat de degajarea gazului metan, amestecat cu apă şi sare, ca urmare a încălzirii globale ce topeşte permafrostul (sol îngheţat în permanenţă, de la câţiva centimetri de la suprafata, pana la peste un kilometru adancime). “Incalzirea globala a accelerat in mod alarmant topirea gheţii subterane şi a dus la degajarea gazelor într-un mod asemănător cu explozia dopului unei şampanii”, spune cercetătoarea.

    “În zonele în care au apărut craterele există rezervoare de gaze naturale de milioane de ani, iar, că peste tot în Siberia, gheaţa din sol acţionează ca un dop care nu permite metanului să scape. Dacă acest dop se şubrezeşte, atunci gazele pot provoca o erupţie puternică”, spune Gerhard Krinner, cercetător la Universitatea din Grenoble. Teoria lui este susţinută de faptul ca primul crater apărut în peninsula Yamal se află la 30 de km de o exploatare de gaze naturale.

Continuarea pe: cotidianul.ro

   
 
 
 
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
Totul la acest articol - titlul ,,Craterele misterioase din Siberia,o bombă cu ceas pentru Terra'' ,imaginea si informatiile scrise - este cu adevarat DE INTERES si foarte ingrijorator pentru noi toti oamenii si pentru intreaga planeta.Cu atat mai mult cu cat aceste informatii au fost confirmate de mai multi oameni de stiinta.
Multumim si cele mai sincere FELICITARI pentru acest articol,in care sunt dezvaluite lucruri ce nu prea sunt cunoscute de oameni!
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe