19 Noiembrie 18

Comuniunea sau unitatea Bisericii

  • 08 Aprilie 18
  • Biserica Ortodoxa, Biserica lui Hristos
  • 0
    Dragi cititori trebuie sa constientizam in primul rand ca Biserica nu este zid sau ciment ci ea este vie, Biserica reprezinta totalitatea credinciosilor Crestini Ortodocsi practicanti, in nadejdea invierii.
    Cuvantul "Biserica" provine din grecescul "ecclesia" care inseamna adunare iar noi Crestinii Ortodocsi numim Casa Domnului ca Biserica intr-un mod corect pentru ca acolo se aduna Biserica caci scrie in Sfanta Scriptura "Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor", Hristos fiind capul Bisericii celei adevarate, Ortodoxia.
    Unitatea Bisericii este extrem de importanta dar intru dreapta invatatura Ortodoxa, nu intru erezie, dezbinare si ratacire teologica.
    „Nimic nu poate irita (supăra) mai mult pe Dumnezeu decât dezbinarea Bisericii! Chiar de am săvârşi mii de lucruri bune, noi cei care sfărâmăm pleroma bisericească nu suntem mai puțini vrednici de pedeapsă decât cei care au răstignit Trupul Său! Căci faptul acela a fost spre folosul lumii întregi, chiar dacă nu a fost făcut cu această intenție, în vreme ce acesta nu numai că nu aduce niciun folos, ci aduce multă vătămare. [...] Vătămarea aceasta nu este mai mică decât cea adusă de vrăjmaşii [Bisericii], ci cu mult mai mare, pentru că cea dintâi o face mai strălucită, pe când aceasta o face de ruşine în fața vrăjmaşilor ei, când este luptată de proprii ei fii. Căci acest fapt li se pare [vrăjmaşilor] drept o mare dovadă de înşelare: ca cei care au fost născuți şi crescuți în Biserică şi au fost învățați cu exactitate tainele ei cele negrăite, tocmai aceia să se întoarcă fără de veste şi să se pună în rândul vrăjmaşilor ei”(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, Migne, PG 62, 85).
    "In Biserica se implineste dorinta lui Hristos de a ne avea uniti cu Sine in iubire si se implineste vointa de a avea in El iubirea intregii umanitati fata de Tatal, de a avea ratiunile intregii creatii reintoarse in El, actualizata". El vrea ca toti sa fim una (Ioan 17, 21).
    Asadar, Biserica ramane dupa cum scrie in Sfanta Scriptura indiferent de caderile preotilor, "Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului".
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 2
Vizitatori: 2
Utilizatori: 0