25 Aprilie 19

"Colindele raman icoane de mare pret in altarul spiritual al Bisericii Ortodoxe Romane"

  • 25 Decembrie 14
  • Actualitate
  • 1
"Colindele rămân icoane de mare preţ în altarul spiritual al Bisericii Ortodoxe Române"

    Din zorii existenţei sale, poporul român s-a născut în credinţa creştină, iar acest lucru se observă şi în sentimentul creştin autentic exprimat într-o formă populară extrem de largă. Folclorul românesc este unul eminamente creştin, iar colinda poate fi considerată o specie reprezentativă a spiritualităţii româneşti, văzută ca un fel de „Biblie populară“. Despre tezaurul spiritual al colindelor ne va vorbi, în cele ce urmează, părintele Ştefan Oprea, profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ.
 
Mircea Eliade vorbea despre originea precreştină a obiceiului colindatului în spaţiul românesc. Care este istoria acestei datini şi ce semnificaţie are ea pentru români?
 
    După cuvintele lui Mircea Eliade, colindele sunt cântece tradiţionale româneşti, cu origini precreştine, care sunt cântate în preajma Crăciunului şi în preajma Anului Nou. Aceste cântece conţin urări de bine, cuvinte cu încărcătură pozitivă care aduc slavă naşterii Fiului lui Dumnezeu pe pământ şi care pregătesc trecerea într-un nou an, de la care se aşteaptă lucruri mai bune: roade mai bune şi mai multe, prosperitate în comunitate, sănătate, armonie în familie, iubire şi belşug în casă. Colindele îşi au originea în sărbătorile de iarnă (de sfârşit de an) antice, pre-creştine, Saturnaliile şi Calendele lui ianuarie, prin care se alungau spiritele rele şi se realiza o reîntâlnire cu cei trecuţi în eternitate. În Evul Mediu, sub influenţa Bisericii şi prin înrâurirea religiei creştine, care s-a suprapus vechilor obiceiuri şi ritualuri păgâne, colindele s-au încărcat cu spiritul creştin al sărbătorii şi bucuriei Naşterii Mântuitorului. Ceremoniile, petrecerile şi urările de bine, prilejuite de sfârşitul toamnei şi trecerea într-un nou an - într-un moment astral special, în care se spune că Cerurile se deschid - colindele devin cântece cu puternică semnificaţie spirituală, cu încărcătură emoţională deosebită, care îndrumă la bunătate, la o stare de recunoştinţă şi generozitate, la deschiderea inimii, la îmbrăţişarea şi ocrotirea semenilor. Colindele au o funcţie ritualică unificatoare în comunitate, conectând membrii acesteia la o realitate sacră, superioară, care este trăită la nivel social cu inima deschisă, curăţită prin catharsisul purificator al cântecelor intonate, nu de către fiecare individ în parte, ci împreună cu membrii familiei, vecini sau consăteni. În mod autentic tradiţional, colindele încep să se cânte în Ajunul Crăciunului numai de către copii - cei mai puri membri ai comunităţii sunt aleşi să anunţe Naşterea Domnului - apoi adulţii continuă colinda în următoarele două zile de Crăciun, până pe şase ianuarie, la Bobotează. În mod tradiţional, se spune că dacă este luminată casa la care colindătorii au ajuns, ei nu mai trebuie să cânte, pentru ca gazda să fie trezită de cântecul lor - gazda trebuie să se scoale, să aprindă lumina, să deschidă uşile şi să primească bucuria Naşterii Domnului şi urările de bine ale Anului Nou, ce se apropie, cu roade ale câmpului şi cu bunătăţi pregătite în gospodărie.
„Colindele oglindesc tinderea sufletului spre mai înalte plaiuri de lumină şi viaţă curată“
 


„Pr. prof. Ştefan Oprea de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ - sursa foto: ziarullumina.ro

Colinda este privită atât ca o datină, cât şi ca un gen muzical cu funcţie sacră de exprimare a trăirii duhovniceşti. Cum se realizează legătura cu divinitatea prin intermediul colindelor?
 
    Pe lângă un simţ al realităţii materiale, colindele oglindesc şi tinderea sufletului spre mai înalte plaiuri de lumină şi viaţă curată. Este o plăcere sufletească deosebită să cânţi colinde care încep cu (sau cuprind) versuri ca acestea „sus în stire mănăstire“, „sus în slava cerului“, „sus spre Răsărit“, „colo sus şi mai în sus“ ş.a. Chiar şi fântâna pe care oamenii o sapă în locuri joase, o colindă spune că ea „mijeşte“ „Colo sus, colo mai sus“. Din adânci străfunduri sufleteşti răzbate această sete de lumină spirituală, ca gâtul întins al unei păsări brâncuşiene atrasă la înălţime şi la soare. Fiecare suntem în stare să ne amintim refrene ca: „voi zori de ziuă“, „ziurel de zi“, „raza soarelui/ floarea-soarelui“ ş.a. Poate că şi această prezenţă a înălţimii şi a luminii a dus la cunoştinţa colindătorilor, că ei Îl aduc în case pe Dumnezeu: „Dar cu dânşii cine vine? Vine Domnul Dumnezeu“. Nu este locul să arătăm aici şi rodul cercetărilor făcute de marii noştri muzicologi asupra colindelor. Este de ajuns să amintim că melodiile acestor cântece de Crăciun se înscriu în „dovada superiorităţii muzicii noastre“. Într-adevăr, colindele sunt comori ale spiritualităţii româneşti. Având ca temei originea latină a cuvântului colindă, cât şi faptul că datina colindatului este specifică populaţiei autohtone din Carpaţi şi de la Dunărea de Jos, dacă ţinem seama de neamurile de obârşie latină, putem afirma despre această cântare a sărbătorilor de Crăciun că ea s-a născut pe pământul nostru, în perioada primară a creştinismului. Crăciunul este pentru toţi creştinii sfânta şi binecuvântata zi a Domnului, în măreţia căreia se aud corurile îngereşti răsunând în câmpia Vifleemului. Venind din lumea strămoşilor noştri daco-romani, colindele sunt imne ce exprimă, în versuri şi melodii de mare frumuseţe, bucuria coborârii pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt. Ele au într-adevăr rolul să facă pe cei care le ascultă să trăiască aievea cele petrecute în Vifleem, cu ocazia naşterii, în Iordan la botez, în Ierusalim cu prilejul morţii şi al Învierii Domnului.
Mijloacele actualizării acestor evenimente sunt proprii colindei, fiind vorba de anumite simboluri care au apărut în perioada creştinării populaţiei din Carpaţi şi de la Dunăre, având menirea de a propaga noua credinţă, nu prin intermediul unor concepte abstracte, ci pe calea intuitivă a unor imagini relevante. Astfel, se cuvine să amintim despre pomul vieţii, mai ales despre florile de măr, ca simbol al Învierii, ca şi despre lumina de ceară ca simbol al prezenţei Mântuitorului, în nopţile de priveghere. Colindele, fiind nişte produse arhaice, din universul pe care ele ni-l prezintă, nu au mai rămas decât nişte frânturi. Aceste frânturi însă păstrează cu pietate viziunea unei existenţe fericite, pe care o presupune sărbătoarea ca zi a Domnului. Nici o umbră a ispitelor din acest veac nu o poate stinge. Când la fereastra „gazdei“ vor sosi colindătorii, toţi ai casei se vor afla în această lume fericită, lume pe care le-o aduce viziunea feerică de viaţă a colindei.
 


Sursa foto: crestinortodox.ro

Continuarea articolului pe: ziarullumina.ro (sursa)

   
 
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
Cu toata sinceritatea pot spune ca acest articol imi place foarte mult,este cu adevarat absolut deosebit - prin titlu "Colindele rămân icoane de mare preţ în altarul spiritual al Bisericii Ortodoxe Române", prin imaginea aleasa si prin toate cuvintele scrise este de o frumusete si de o emotie pline de sfintenie.
Asa cum deosebit,extraordinar de frumos si foarte adevarat este scris in acest articol
,,Crăciunul este pentru toţi creştinii sfânta şi binecuvântata zi a Domnului,în măreţia căreia se aud corurile îngereşti răsunând în câmpia Vifleemului.''
„Colindele oglindesc tinderea sufletului spre mai înalte plaiuri de lumină şi viaţă curată“
,,Colindele s-au încărcat cu spiritul creştin al sărbătorii şi bucuriei Naşterii Mântuitorului.Intr-un moment astral special,în care se spune că Cerurile se deschid - colindele devin cântece cu puternică semnificaţie spirituală,cu încărcătură emoţională deosebită,care îndrumă la bunătate,la o stare de recunoştinţă şi generozitate,la deschiderea inimii,la îmbrăţişarea şi ocrotirea semenilor.''
,,Folclorul românesc este unul eminamente creştin,iar colinda poate fi considerată o specie reprezentativă a spiritualităţii româneşti,văzută ca un fel de „Biblie populară“.
MULTUMIM si cele mai sincere FELICITARI pentru un asemenea articol,de credinta in Dumnezeu adevarata si autentica - credinta ortodoxa,asa cum a fost ea inca de la origini,specifica teritoriului si neamului romanesc!
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0