24 Februarie 19

Cel mai BOGAT om al Rusiei a renuntat la TOT. Acum, el si familia sa traiesc ca in BIBLIE

  • 05 Ianuarie 15
  • Stiri de interes
  • 1
Cel mai BOGAT om al Rusiei a renunţat la TOT. Acum, el şi familia sa trăiesc ca în BIBLIE

    A avut tot. Faimă, bani, frumuseţe, putere. A candidat pentru preşedinţia Rusiei, a fost unul din cei mai respectaţi şi temuţi oameni ai ţării, a vrut să devină primarul Moscovei şi s-a luptat cu cei mai influenţi jucători de pe scena politică, dar a renunţat la tot ce îi oferea această viaţă.

    Yachturile, maşinile de sute de mii de dolari, casele luxoase, haine de firmă, femeile frumoase au fost egale cu zero, atunci când German Sterlogov a ales.

    Din 2005 şi-a luat familia şi s-a retras în munţi, într-un loc uitat de lume şi de Dumnezeu. Acolo German a început să trăiască cu adevărat - ca în vremurile biblice, spune el.

    "Niciodată nu am dus o viaţă mai frumoasă, mai curată, mai bună. Am un trai împlinit şi interesant. Am regăsit fericirea şi iubirea în familia mea, am timp să vorbesc cu copiii mei şi cu soţia mea.
 

    Nici acum, când mă uit în spate, nu îmi vine să cred că am reuşit să părăsim Moscova. Cu tot ce înseamnă ea: bani, invidie, mercantilism, ostilitate. Acum, cu greu pot descrie starea în care ne aflăm. Se aseamănă cumva cu gustul îngheţatei: trebuie să o guşti prima oară ca să te îndrăgosteşti de ea", spunea Sterligov pentru BBC.

    “În primii doi ani de relaţie ne-am mutat de 23 de ori. El mă suna şi-mi spunea: «Împachetează, iar ne mutăm». În cercurile în care soţul meu activa aveau loc multe crime", îşi aminteşte Alyona, soţia miliardarului. În perioada în care German începea să îşi facă un nume în domeniul afacerilor, viaţa era extrem de periculoasă, iar ameninţările şi teama de a nu fi răpiţi îl făceau pe rus să gândească cu teamă la ziua de mâine.

    "Niciodată nu mi-am dorit servitori, nu-mi plăcea ideea unor străini în casa mea. Dar întotdeauna a existat excepţia pe care am acceptat-o de dragul vieţii şi a siguranţei: bodyguarzii înarmaţi până-n dinţi. Dupa ce ne-am mutat în Moscova, înainte locuisem în Mayfair, Londra, am realizat că aceştia erau indispensabili. Eram foarte bogaţi într-o ţară în care majoritatea oamenilor nu erau avuţi, iar oamenii de afaceri erau ţintele favorite ale răpitorilor. Era îngrozitor. Întotdeauna aveam cel puţin două gărzi de corp cu mine, dar odată numărul acestora a ajuns la 60 pentru a mă supraveghea atât pe mine, cât şi pe copiii mei", a continuat Alyona.

Continuarea articolului: antena3.ro
 

   
 
 
 
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
Cu toata sinceritatea pot spune ca imi place foarte mult acest articol,totul la el este absolut deosebit si cu adevarat IMPRESIONANT pentru sufletele noastre ale tuturor
crestinilor - titlul,imaginea aleasa si toate cuvintele scrise.
Decizia ferma luata de cel mai bogat om al Rusiei care era miliardar de a renunta la o viata de faimă, bani,lux,frumuseţe,putere,la yachturile ce le avea,maşinile de sute de mii de dolari,casele luxoase si hainele de firmă,luandu-si familia şi retragandu-se într-un loc de salbaticie uitat de lume si acolo incepand să trăiască in credinta,simplitate,modestie si ducand in fiecare zi o viata in urmare deplina a Voii lui Dumnezeu la fel ca în vremurile biblice,alaturi de sotia si copiii sai - este cu adevarat un exemplu pentru noi toti.Foarte frumoase si impresionante pentru suflet sunt aceste cuvinte prin care acest om ce era bogat isi descrie noua viata lipsita de lux,el nu regreta nici un moment decizia luata "Niciodată nu am dus o viaţă mai frumoasă, mai curată, mai bună.Am un trai împlinit şi interesant.Am regăsit fericirea şi iubirea în familia mea,am timp să vorbesc cu copiii mei şi cu soţia mea.''
Multumim si cele mai sincere FELICITARI pentru alegerea de a scrie despre decizia luata de acest om de a schimba total viata lui si a familiei sale,pentru intreg acest articol in sine ce pentru noi toti crestinii este absolut deosebit si cu adevarat de suflet!
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 2
Vizitatori: 2
Utilizatori: 0