23 Martie 19

Ce făceau tiranii vărsători de sânge în perioada prigoanelor?

  • 23 Februarie 19
  • Biserica Ortodoxa, Biserica lui Hristos
  • 0
    Prindeau câte o fată tânără, fecioară şi cu trupul fraged, mai moale decât ceara. O răstigneau, îi sfâşiau coastele cu gheare de fier. Sângele curgea râu din rănile ei adânci. Însă preacurata mireasă a lui Hristos răbda chinurile nădăjduind în împărăţia cerurilor. Astfel, în vreme ce mucenicia încă nu se sfârşise, înainte ca suferinţa să se fi încheiat, primea cununa biruinţei. Gândeşte-te cât de mult se ruşina tiranul. O fetişcană îl ruşina pe omul care era înconjurat de soldaţi voinici ce ţineau în mâini săbii tăioase. Vezi cum încercarea şi suferinţa devin de multe ori pricini de laudă? Aceasta, de altfel, o încredinţăm cu toţii, prin cinstirea pe care o dăm mucenicilor. În vreme ce încă  n-au primit întreaga răsplată a nevoinţelor lor, în vreme ce trupurile li s-au prefăcut în cenuşă, ne adunăm cu multă bunăvoinţă în biserici în zilele pomenirii lor şi îi încununăm cu cântări şi laude pentru suferinţele şi chinurile lor, pentru rănile şi sângele lor, pentru nevoinţele şi biruinţa lor.
    Cât de mare şi minunat era Pavel în încercările lui! Când îl târau prin tribunale şi temniţe, atunci se înfăţişa mai strălucitor, mai slăvit. Când îl puneau în lanţuri şi-l chinuiau, atunci devenea înfricoşător chiar şi pentru diavoli. Când naufragia, atunci făcea cele mai mari minuni. Cunoscând aşadar din experienţă câştigul pe care sufletul îl ia prin pătimire, spunea: „De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare...” (II Corinteni 12, 10).

Extras din: Sfântul Ioan Gură de Aur - Problemele vieţii
Traducere de Cristian Spătărelu şi  Daniela  Filioreanu  
Editura Cartea Ortodoxă EDITURA EGUMENIŢA
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0