24 Noiembrie 17

Care consideri că sunt cele mai grele păcate ale acestei lumi?

  • 07 Noiembrie 17
  • Intrebari
  • 0
    Nu pot să-mi dau cu părerea. Refuz a-mi da cu părerea în probleme atât de importante, pentru că aş fi subiectiv, şi prefer să evit subiectivismul. Asta nu pentru că mi-e frică de opinii personale, ci pentru că iubesc prea mult adevărul pentru a mă juca cu el. Atunci când afirm ceva, vreau să fiu sigur că e aşa… Uneori chiar mi se reproşează că sunt foarte sigur pe ceea ce spun prin conferinţe sau în interviuri.  
    Sunt sigur pe mine pentru că ceea ce spun e mărturia Bisericii, aşa cum am citit-o la Sfinţii Părinţi şi cum am auzit-o la părinţii duhovniceşti cu viaţă sfântă din vremurile noastre.  
    În ceea ce priveşte păcatele cele mai mari, nu pot indica precis care sunt acestea, pot spune că printre cele mai mari păcate se află raportarea greşită la Dumnezeu, mulţi oameni aşteptând o mântuire pe bandă rulantă, o mântuire fără efort. De genul: „Dumnezeu e bun, e iubitor de oameni, e atât de iubitor, încât nu poate să nu ne mântuiască, indiferent de cât de păcătoşi am fi; că dacă Dumnezeu e atotputernic, cu siguranţă ne va mântui şi pe noi”.  
    Oamenii care pun problema aşa refuză să înţeleagă că Dumnezeu nu ne-a predestinat să ajungem în iad, dar nu ne-a predestinat nici pentru rai. O astfel de predestinare ar implica transformarea oamenilor în nişte roboţi obligaţi să iubească. Ca să poţi ajunge în rai, trebuie să fii liber. Să iubeşti şi să fii liber să alegi raiul.  
    Dar noi vrem să alegem iadul prin faptele noastre, iar lui Dumnezeu Îi cerem să ne mântuiască. Ne-am învăţat să enunţăm ca păcate mari homosexualitatea, consumul de droguri, beţia şi furatul, ca pe nişte refrene care ne măresc în proprii ochi: „Ce bine că noi nu suntem nici homosexuali, nu ne drogăm, nu furăm şi nici nu suntem beţivi”.  
    Consider făţărnicia un păcat mare! Un părinte, Filothei Faros, observa că, dacă citim cu atenţie Noul Testament, vedem că Hristos nu a mustrat desfrânatele cum i-a mustrat pe făţarnici şi pe farisei. Ne-am obişnuit să considerăm făţărnicia şi fariseismul păcate mici, tocmai pentru că sunt păcate în care cădem adesea, fără să le conştientizăm.  
    Am scris un articol, Cel mai mijlociu păcătos, în care arătam că ne place să ne considerăm întotdeauna păcătoşii de mijloc şi să-i arătăm cu degetul pe cei mai păcătoşi decât noi, refuzând să ne raportăm la ceea ce am putea fi dacă am avea o viaţă vie în Hristos. Ne este ruşine să facem o comparaţie obiectivă… 

Extras din: DANION VASILE / UNDERGROUND  
Rebelii generatiei NU  Convorbiri realizate de Romeo Petrasciuc    
Editura Agnos, Sibiu, 2007
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0