19 August 19

Când rugăciunea ta îţi va aduce linişte în suflet, abia atunci să ştii că eşti pe drumul cel bun

  • 29 Decembrie 17
  • Rugaciuni
  • 0
    Un duhovnic a auzit că soţul unei femei se roagă foarte mult şi a cerut să vorbească cu el.
- Cum e, chiar aşa cum spune soţia dumneavoastră, vă rugaţi chiar tot timpul? De mult voiam să stăm de vorbă.
- Prea târziu. Înainte mă rugam şi câteva ore în fiecare zi. Dar acum, de când a născut soţia, şi cel mic plânge des, e cam gălăgie în casă. Mă cam enervez. E, de fapt mă enervez tare, uneori îmi pare rău că am făcut copilul, căci mă împiedică la rugăciune.
Părintele i-a spus:
- Înseamnă că drumul pe care mergi e greşit. Degeaba te laudă soţia. Cine e sporit în viaţa duhovnicească nu se enervează din astfel de motive. Şi eu am copii - cinci copii, dar, chiar dacă mă deranjează uneori la rugăciune, asta nu îmi stârneşte mânia. Copiii sunt copii. Când rugăciunea ta îţi va aduce linişte în suflet, abia atunci să ştii că eşti pe drumul cel bun. Până atunci, să ştii că baţi pasul pe loc.

    Un călugăr a fost lăudat de fraţi către avva Antonie. Iar el, când a mers la dânsul, l-a ispitit de suferă necinstea. Şi, aflându-l că nu suferă, i-a zis lui: „Eşti asemenea unui oraş care pe dinainte este împodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tâlhari”. (17-10)

Extras din: Danion Vasile / PATERICUL MIRENILOR  
PILDE PENTRU SECOLUL XXI      
Editat de Editura Egumenita Galati 2004
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe