23 Mai 19

"C-aşa beu oamenii tineri…"

  • 23 Aprilie 19
  • Tineri
  • 0
Întrebare: M-am lăsat de sex de câteva săptămâni. Am rezistat destul de bine. Dar mi s-a întâmplat să trec printr-un moment de amărăciune, m-am apucat să beau de unul singur – că mi-era ruşine să ies la bar cu foştii tovarăşi – şi după ce am băut zdravăn am avut iarăşi ispite mari. După câteva zile am făcut dragoste sau sex, nu ştiu cum să-i spun, cu o fată care venise la mine în vizită. Nu a fost doar vina ei, de fapt eu am avut iniţiativa. Ce să mă fac? 

    În primul rând să te spovedeşti. Apoi trebuie să ţii minte cât de strâns se leagă patimile una de alta, cum se transformă una în alta, cum se întăresc una pe alta. Avva Sisoe spunea că „dacă cineva se va da pe sine la băutură de vin, nu va scăpa de bântuiala gândurilor. Că şi Lot, silit fiind de fetele lui, s-a îmbătat de vin şi prin beţie diavolul spre păcatul cel fără de lege lesne l-a găsit”.
    Dacă nu ştii ce i s-a întâmplat lui Lot, poţi citi în Facere: Când a stricat Dumnezeu toate cetăţile din părţile acelea, şi-a adus aminte Dumnezeu de Avraam şi a scos pe Lot afară din prăpădul cu care a stricat Dumnezeu cetăţile, unde trăia Lot. Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi s-a aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: „Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!”. Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea. Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: „Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!”. Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor (Facere 19, 29-36).
    Iată că şi în Scriptură aflăm o referinţă clară privitoare la legătura dintre băutură şi desfrâu… E adevărat, dacă fetele i-ar fi dat tatălui lor un somnifer puternic, efectul ar fi fost acelaşi, sau chiar mai puternic. Dar au preferat să îl îmbete, tocmai pentru că băutura stârneşte în om patima desfrâului. În timp ce somniferul nu are astfel de efecte secundare…
    Precizez că nu sunt un duşman al vinului, ci doar al beţiei. Încă din Vechiul Testament, din Psalmi, citim că vinul veseleşte inima omului (Ps. 103, 16). Iar Sfântul Apostol Pavel l-a sfătuit pe Timotei: nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni (I Tim. 5, 23). Nu cred că e nevoie de alte citate… Băut cu măsură, vinul este bun. Tot aşa cum, în cazuri de răceală, înainte se folosea ţuica pe post de medicament. (Azi mulţi bărbaţi s-ar preface bolnavi numai pentru a fi trataţi cu un pahar de tărie…)
    Dar că băutura multă duce la curvie ai simţit şi tu şi nu ai nevoie de alte dovezi. Multe relaţii de-o noapte au debutat la un pahar, tocmai pentru că alcoolul întunecă mintea. Omul ameţit de băutură e mai predispus spre violenţă sau spre desfrâu – uneori spre amândouă deodată…
    Ai mare grijă pe viitor. Să ştii că s-ar putea să te întâlneşti cu foste prietene care, regretând că nu se mai pot folosi de tine pentru a-şi satisface poftele, se vor folosi de orice mijloc pentru a te face să renunţi la înfrânarea pe care ele nu o înţeleg. Şi poate că nu se vor sfii să se folosească de băutură pentru a fi mai convingătoare.
    Tu, ai grijă. „Te-ai fript” o dată, pe viitor fii mai atent. Că, dacă nu eşti atent încă de acum, după alte două-trei căderi s-ar putea să nici nu mai ai curajul să te ridici…

Extras din: Danion Vasile - TINERII ŞI SEXUALITATEA / Repere pentru mileniul trei
Carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Serafim,  Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale
Editura Egumeniţa Galaţi, 2007
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe