25 Noiembrie 17

Boala organelor intelegerii

  • 06 August 17
  • Stiri de interes
  • 0
    Caracterul cunoaşterii omeneşti depinde de predispoziţia, natura şi starea organelor sale de înţelegere. La toate nivelele, cunoaşterea depinde hotărâtor de mijloacele de înţelegere.
    Omul nu creează adevăr; actul înţelegerii este un act de însuşire a unui adevăr care este deja oferit în mod obiectiv. Această integrare are un caracter organic, nu deosebit de cel al altoirii unei mlădiţe pe o viţă de vie, sau a vieţii sale în şi de la viţă (cf. Ioan 15, 1-6). Înţelegerea este, deci, o roadă aflată în pomul persoanei umane. Aşa cum este pomul, la fel sunt şi roadele sale, aşa cum sunt organele înţelegerii, la fel este şi cunoaşterea pe care ele o oferă. Analizând omul după darurile sale empirice, Sfântul Isaac Sirul descoperă că organele sale de înţelegere sunt bolnave.
    „Răul este o boală a sufletului”, de unde se îmbolnăvesc toate organele înţelegerii. Răul îşi are percepţiile sale, patimile, iar „patimile sunt bolile sufletului”. Răul şi patimile nu sunt lucruri fireşti pentru suflet; ele reprezintă accidente supărătoare şi nedorite, un adaos nefiresc al sufletului.
    Ce sunt patimile în ele însele? Ele sunt „o anumită asprime sau insensibilitate a fiinţei”. Cauzele lor se află în înseşi lucrurile vieţii. Patimile sunt dorinţa de bogăţie şi strângere a bunurilor, pentru tihna vieţii şi confortul trupesc; ele sunt o însetare după slavă şi exercitarea puterii; ele sunt lux şi frivolitate; sunt dorinţa de slavă din partea oamenilor şi frica pentru propriul trup. Toate aceste patimi au un nume comun: lumea. Lumea înseamnă comportament trupesc şi o minte trupească. Patimile sunt atacurile lumii asupra omului prin intermediul lucrurilor lumii. Harul dumnezeiesc este singura forţă capabilă să le respingă. Atunci când patimile se sălăşluiesc în om, ele îi întunecă sufletul. Ele îi întunecă mintea, umplând-o de forme, imagini şi dorinţe fantastice, aşa încât gândurile omului îi sunt tulburate şi pline de imaginaţie. „Lumea este o desfrânată” care, prin intermediul dorinţelor ei de suflet pierzătoare, înşeală sufletul, îi subminează virtuţile şi-i distruge curăţia dăruită lui de Dumnezeu.
    Atunci, sufletul devenind necurat, dă naştere la o cunoaştere necurată. Un suflet plăpând, un intelect bolnav, o inimă şi o voinţă slăbite – pe scurt, organe bolnave ale înţelegerii – pot numai să dea naştere unor gânduri bolnave, unor sentimente bolnave, unor dorinţe bolnave şi unei cunoaşteri bolnave.   
 

Extras din: Părintele Iustin Popovici / CREDINŢA ORTODOXĂ ŞI  VIAŢA ÎN HRISTOS / Traducere: prof. Paul Bălan  
Această carte se tipăreşte cu binecuvântarea  Prea Sfinţitului Părinte GALACTION,  Episcopul Alexandriei şi Teleormanului la  Editura BUNAVESTIRE, Galaţi, 2003
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0