25 Aprilie 19

Binecuvântare pentru păcat?

  • 02 Aprilie 19
  • Intrebari
  • 0
    O cunoştintă de-a mea, care lucrează în mass-media, fiind rugată să îmi trimită sugestii pentru îmbunătătirea cărtii de fată, mi-a scris:
    „Te rog să scrii ceva şi despre următoarea întâmplare care m-a impresionat. Am auzit de o actrită foarte credincioasă, care a mers într-o zi la teatrul la care lucra. Că era credincioasă ştiau şi colegii ei. Regizorul îi zice:
    - Ti-am găsit rolul vietii tale. Îti ofer rolul din piesa cutare.
    Actrita trebuia să joace rolul unei călugărite care îi apărea în vis unui călugăr şi îl ispitea. Oricum, avea de jucat anumite scene mai fierbinti în «calitatea» ei de ispită. Ea s-a dus foarte dezamăgită la duhovnic şi i-a povestit întâmplarea. Duhovnicul i-a răspuns:
   - Ei, ce să fac. Îti dau binecuvântare. Asta ti-e meseria.
    Ea i-a răspuns:
    - Nu vreau să-mi dati binecuvântare. Vreau să vă rugati pentru mine să nu mă dea afară dacă refuz rolul. Şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu a fost dată afară.”
 
    Nu ştiu dacă ar mai fi de spus ceva… Femeia s-a purtat creştineşte, deşi putea să îşi găsească justificări pentru a primi rolul respectiv. Dar, riscându-şi postul, a primit răsplată de la Hristos…
    Toti vrem să ne răsplătească Hristos, dar nu ne place să riscăm nimic. Sau ne place să riscăm numai în planul lumesc, cum fac cei care aruncă banii pe jocurile de noroc, pe cursele de maşini sau de cai, sau, mai nou, în sălile de K1. Noi vrem cununa, dar, când în fata noastră apare crucea, nu mai ştim cum să o ocolim… Vrem să fim virtuoşi fără să trăim virtutile… Ne place să vedem că altul face fapte mari, că avem subiecte de discutii cu prietenii, după care revenim la comoditatea noastră. Sau, dacă facem o faptă bună, ne lăudăm cu ea până răguşim…
    (Eu însumi am fost o dată în situatia de a-mi risca viata pentru a ajuta pe cineva. Întrucât întâmplarea a fost palpitantă, am povestit-o în stânga şi în dreapta, până când mi-am dat seama că, în loc să văd mila lui Dumnezeu care m-a ajutat să îmi biruiesc şi frica şi egoismul, mă vedeam pe mine în ipostaza de mare erou iubitor de frati… Iar acum mi se pare că lauda mea a covârşit putinul bine pe care lam făcut…)
    Numai că, dacă ne multumim să îi lăsăm pe ceilalti să se lupte pentru mântuire, noi înşine considerându-ne prea slabi pentru o asemenea luptă, înseamnă că ne considerăm prea slabi şi pentru cununa mântuirii, şi ne multumim cu rolul de spectatori ai marii arene duhovniceşti.
    Poate îmi vei spune că viata ta nu este defel palpitantă… Da, pe multi i-am auzit spunând că vietile lor sunt şterse, că nu au ocazia să îşi arate credinta prin fapte de eroism duhovnicesc. Este adevărat că nu toti suntem chemati să luptăm în linia întâi, că nu toti avem aceleaşi daruri de la Dumnezeu. Unii îl atacă pe duşman de pe apă, altii din aer, altii vin cu tancurile, altii pun explozibil… Fiecare face ce are de făcut.
    Poate că nu îti dai seama că şi lupta aceasta, aparent blazată, în care totul este monoton, are cununa ei. Dumnezeu te va răsplăti pentru modul în care ai reuşit să rezişti la această ispită.
    „Nu - poate îmi spui -, viata mea nu e blazată, dar pur şi simplu nu am puterea de a risca, pur şi simplu îmi e teamă să fac voia lui Dumnezeu.” 
    Dar Dumnezeu, când îti pune înainte o încercare, îti dă şi puterea să o depăşeşti, nu uita asta.
    De fapt fiecare moment de cumpănă din viată este o intersectie cu multe directii. Putem să mergem spre mântuire, putem să mergem în sens opus şi putem să mergem pe drumuri lăturalnice, care ne îndepărtează mai mult sau mai putin de mântuire.
    Poate îti dai seama că, după ce ai făcut de o mie de ori alegeri greşite, şi după ce curajul ti-a fugit din suflet, îti va fi greu ca data viitoare să te porti cum trebuie. Da, curajul a fugit, dar aşa cum a fugit, aşa se poate întoarce. Roagă-te la Dumnezeu, şi vei avea mai mult curaj decât ai avut vreodată.
    „Dar dacă totuşi duhovnicul îmi dă binecuvântare pentru ceva, Dumnezeu mă poate pedepsi dacă fac lucrul respectiv?”
    Orice lucru bun care este făcut cu binecuvântarea duhovnicului va atrage răsplata, iar nu osânda dumnezeiască. Dacă însă duhovnicul ne dă binecuvântare să facem ceva rău, vom avea – şi noi, şi el – parte de osândă. Numai că sunt aproape inexistente cazurile în care un duhovnic dă în cunoştintă de cauză binecuvântare pentru ceva rău. De obicei, binecuvântările sunt „furate” pentru că duhovnicul nu cunoaşte exact o anumită problemă, şi atunci, lăsându-se influentat de modul în care creştinul îi prezintă situatia, dă o binecuvântare care nu are nici o valoare în fata lui Dumnezeu. De exemplu, un tânăr vrea să se apuce de radiestezie – o formă de vrăjitorie care nu seamănă din punct de vedere exterior decât foarte putin cu practicile clasice ale vrăjitorilor. Merge la duhovnic:
    - Părinte, îmi dati binecuvântare să merg la radiestezie?
    Dacă părintele nu este bine informat asupra problemei, întreabă:
    - Radiestezie? Ce e asta?
    - Ce să fie, o formă de a-i ajuta pe oamenii bolnavi să se vindece mai repede.
    - Nu e ceva necurat la mijloc?
    - Nu, părinte, se fac rugăciuni, radiesteziştii merg la biserică, toate sunt bune.
    - Ei, dacă e cu rugăciune, e bine. Îti dau binecuvântare, de ce să nu îti dau…
    Pe unii faptul că au cerut binecuvântare pentru aşa ceva fără să fie conştienti că e ceva dubios la mijloc îi poate ajuta să înteleagă repede că acolo are loc o lucrare drăcească. Dar ceilalti scapă foarte greu din mrejele radiesteziei…
    „Şi ce are radiestezia cu ispitele trupeşti?”
    Am făcut o paralelă şi am ajuns acum unde vroiam să ajung. Sunt fete care cer binecuvântare de la duhovnicii lor să meargă la petreceri la care după primele blues-uri se stinge lumina şi atmosfera e mai încinsă decât în discoteci. Totul devine o fabrică de hormoni…
    Numai că dacă îi spui: „Părinte, pot să merg la ziua colegei mele de clasă (sau de an, sau de serviciu, etc.) ?”, părintele spune: „Da, sigur că da, de ce nu…” Dar dacă îi spui: „Părinte, vreau să merg la o petrecere unde invitatii se vor purta foarte dezmătat. Să merg sau nu?”, îti va spune că nu e bine să mergi. Ei, nu toate petrecerile sunt dezmătate, dar din ce în ce mai putine aniversări sunt decente. Mi-a povestit o cunoştintă de-a mea cum la ziua ei doi invitati au început să îşi scoată drogurile şi să inhaleze. Când au văzut părintii ei – care veniseră acasă pe neaşteptate – au făcut mare tărăboi…
    Mi se pare normal. Ce putea însă fata să facă? Să îi gonească pe invitati? Nu să îi gonească, ci doar să le spună că nu e de acord ca aniversarea ei să devină prilej de dezmăt… „Ei, da, dar drogatii nu se drogau atunci în holul blocului?” Treaba lor, nu era vina fetei. Mai ales că, atunci când i-a invitat la ea, nu ştia cu cine are de-a face.
    Altă situatie, reală: „Părinte, îmi dati binecuvântare să merg la mare cu familia?” „Da, mergi.” Dar fata uită să îi spună părintelui că la mare pleacă nu numai ea cu familia, ci pleacă şi prietenul cu gaşca lui. Prietenul care se chinuie de multă vreme să o convingă să se culce cu el… Şi fata ştie că la mare va sta cu părintii ei foarte putin.
    „Atunci de ce mai cere binecuvântare? De ce nu pleacă şi fără binecuvântare, dacă are chef să se distreze cu iubitul ei?”
    Nici eu nu ştiu de ce o face. Cred că numai ca să îşi adoarmă conştiinta. Ştia că, dacă îi spunea părintelui că va sta mai mult cu iubitul decât cu părintii, avea şanse să nu primească binecuvântarea. Aşa că nu a vrut să rişte. Nu vreau să dau vina pe fete, dar în mai multe situatii fetele au încercat să se fofileze obtinând astfel de binecuvântări. Explicatia e simplă: băietii păcătuiesc cu mult mai multă naturalete, şiau adormit de mult conştiinta, şi ştiu că pentru ceea ce vor ei să facă e stupid să mai ceară binecuvântare…
    Aşa că aveti mare grijă când cereti binecuvântare. E mai păcat să furi o binecuvântare în cunoştintă de cauză decât să furi de la supermarket (piua, asta nu înseamnă că cei care au furat binecuvântări trebuie să alerge acum la supermarket…; şi nici măcar la piată…)
    „Dar actrita de la teatru nu a încercat să fure binecuvântare, a primit-o şi fără să o ceară…”
    Aş vrea să iau apărarea duhovnicului ei (şi sper să nu greşesc): sunt atâtia mireni care încearcă să îi convingă pe duhovnicii lor că trebuie să facă compromisuri la locul de muncă (secretara să poarte fustă mini etc.), încât unii preoti, sătui de discutiile contradictorii cu credincioşii, îi lasă să facă tot ce îi taie capul. Şi vinovati nu sunt numai duhovnicii care cedează insistentelor, ci şi credincioşii care au încercat să îşi depăşească atributiile, devenind învătători ai duhovnicilor lor.
    Ca să fiu obiectiv, observ că şi dacă duhovnicul actritei îi dădea binecuvântare ca nu cumva să pună o povară prea grea pe umerii ei, adică şi dacă greşea datorită faptului că nu vroia ca actrita să aibă necazuri la serviciu, aceasta nu prea schimba situatia. Nu făcea nici piesa mai putin fierbinte, nici pe actrită mai nevinovată, şi nici pe spectatori mai virtuoşi.
    Să dea Dumnezeu să nu fim în situatia de a-i cere duhovnicului nostru lucruri nepotrivite. Să ne dea Dumnezeu puterea de a avea şi noi curajul actritei respective…

Extras din: Danion  Vasile - Tinerii şi sexualitatea - PĂCATE  NOI,  PĂCATE  VECHI
Carte tipărită cu binecuvântarea Prea SfinŃitului SERAFIM, Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale
EDITURA EGUMENITA
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0