25 Aprilie 19

"Barbatul care mai ieri era innebunit dupa mine, acum imi spunea lucrurile acestea."

  • 01 Aprilie 19
  • Despre familie
  • 0
Am primit un gand incredibil: "Minte! Minte, ca ai facut avort si pastreaza copilul!"

    In viata fiecarei femei exista momente de mari intensitati interioare, un fel de framantare puternica a aluatului sufletesc, timp in care plamadeala duce spre culmi nebanuite pana atunci de firea ei firava.
    Momentul in care sufletul si cugetul meu au primit provocarea maxima din partea vietii a fost atunci cand am ramas insarcinata pentru prima oara, in 2006.
    Eram o femeie tanara, la cei peste 25 de ani ai mei, aflata mereu in centrul atentiei barbatilor, ceea ce-mi oferea o anumita incredere de sine, visand insa in adanc la o dragoste eterna.
    Ma simteam in cea mai plina perioada a vietii mele, in care totul imi parea posibil. Aveam un job foarte bun si eram implicata intr-o relatie ca-n cartile Sandrei Brown, de o pasiune nebuneasca, cu un barbat de o frumusete ravasitoare. Care nu era al meu, ci era el insusi intr-o relatie de cativa ani cu o alta femeie, pe care, spunea el, nu o mai inselase niciodata. Nu imi doream insa sa-l fur cuiva, era chiar prima si ultima oara cand, impotriva principiilor mel, eram o "cealalta femeie" din viata unui barbat. Stiam ca relatia noastra se va sfarsi cand pasiunea intensa se va mistui in propriul ei foc. Stiam si simteam ca el inca isi iubeste prietena (acum stiu sigur ca nu asa este iubirea, iubirea adevarata nu insala), insa asta nu ma deranja. Deocamdata eu ii ocupam mintile si asta imi era de ajuns. Asa gandeam eu atunci, asa simteam.
    Povestesc acum ca despre viata altei persoane, parca a unei straine, si nu a mea ...
    Am inceput sa observ dupa vre-o 5 luni de relatie, ca .... arat din ce in ce mai bine, sanii parca imi crescusera, tenul si pielea erau din ce in ce mai stralucitoare. Ce mai, parca inflorisem ca o floare de primavara! Ma bucuram, in infatuarea mea, de atentia sporita a celor din jurul meu, care ma elogiau zilnic.
    Pana cand o colega de serviciu m-a intrebat: "Fata, nu cumva esti insarcinata?!" Ups, la asta chiar nu ma gandisem.
    Imi intarziase ciclul aproape 2 luni, dar asta mi se intampla de 2-3 ori pe an, de aceea nu ma alarmasem pana atunci. In plus noi ne protejam. Odata luasem chiar si o pastila de a doua zi.
    Imi iau insa un test de sarcina, ma duc in toaleta. Oroare! Iese pozitiv. Lumea mea se prabuseste! Stiam ca el imi va spune sa fac avort. Iar eu imi propusesem, inca de cand am auzit prima oara cuvantul, sa nu fac niciodata asa ceva.
    I-am spus, m-am dus la control. La ecografie, medicul imi spune ca am o malformatie la uter si ca sigur voi naste un copil cu probleme, mai ales din cauza pastilei de a doua zi. Lumea mea era la pamant.
    Era o lupta pe viata si pe moarte in sufletul meu. Simteam o presiune imensa pe umerii mei. Visul meu de a avea o familie fericita, fara divorturi, despartiri, era dintr-o data atat de departe, de neatins. Crescusem fara tata de la vreo 8 ani si ma chinuia gandul sa-i fi facut si copilului meu la fel.
    Ador copiii, iar atunci eram pentru prima data mama. Mama esti din momentul in care copilul este zamislit in pantecele tau. Au urmat zile intregi de discutii, de framantari, de nopti nedormite.
    El punea o presiune imensa pe mine, iar el nu doream sub nici o forma sa-mi cladesc viitoarea viata pe sfasierea unei alte femei, cu un barbat pe care nu-l iubeam si care nici el nu ma iubea la randul lui.
    Iar sa-mi omor copilul, primul meu copil, printr-un avort, care, chipurile, m-ar fi scapat de probleme, m-ar fi sfasiat pe mine. Si nu cred ca mi-as fi revenit vreodata, stiind ce am facut.
    I-am spus insa ca o sa fac avort, iar el a promis ca ma lasa in pace, dupa cum l-am rugat. M-am dus in oras sa caut un cabinet intr-o zona in care stiam ca sunt mai multe. Doream sa fie o femeie ginecolog. Ca si cum aceasta ar usura cumva rusinea si durerea mea ...
    Cautarea mea de atunci, preumblarea mea prin oras, timp de o ora-doua, nu o voi uita niciodata. Cautam un cabinet sa fac avort rugandu-ma la Dumnezeu sa nu gasesc niciunul. Si nu am gasit.
    Dar eram intr-un loc in care vazusem foarte multe, acum, in nebunia mea, nu le mai gaseam, desi am intrebat. Am amanat avortul.
    Mai aveam o saptamana si faceam 2 luni de sarcina. Il chem pe el la o intalnire intr-un parc. Ii spun ca nu am facut avort si ca m-am hotarat sa pastrez copilasul, fara sa cer nimic de la el. El a luat foc, s-a rugat de mine "sa nu-i distrug viata". Nici nu voiam. Barbatul care mai ieri era innebunit dupa mine, acum imi spunea lucrurile acestea.
    Din nou, i-am spus ca voi face avort, ca sa pun capat presiunilor. Si alungandu-mi toate gandurile din minte, a doua zi mi-am propus sa ma duc la medic. Eram ca un robot, fara simtaminte.
    Insa, in adancul meu, asteptam ceva de la Dumnezeu. Sa faca cumva ... El ...
    M-am dus la o clinica unde stiam sigur ca voi gasi un doctor. Nu mai aveam nici preferinte. Intru la ecografie, ii spun situatia mea, ca ma gandesc sa fac avort. Ii spun si ce mi-a spus doctorul de la prima ecografie. Imi vad copilasul pe ecran.
    Doctorul imi spune: "Este un copil perfect!" si ca sa ma gandesc pana a doua zi, ca ar fi pacat sa ... sa fac avort.
    Desi momentele erau pline de o maxima intensitate, eu, totusi, in adancul meu, aveam o liniste pe care nu o puteam nici explica.
    Simteam ca ... va fi bine ... cumva. A urmat noaptea. A doua zi trebuia sa ma duc la cabinet cu o decizie finala. Sarcina era deja destul de avansata, nu mai puteam amana.
    Nu-mi mai aduc aminte zbuciumul din sufletul meu din noaptea aceea. Stiti de ce? Pentru ca m-am rugat sa-mi dea Dumnezeu in gand o solutie, astfel incat nimeni, dar nimeni, sa nu sufere. Si mi-a dat.
    Am primit un gand care mi-a spus ceva incredibil: "Minte!" "Minte ca ai facut avort si pastreaza copilul, crescandu-l undeva departe, sa nu afle el niciodata!"
    M-am hotarat instant sa fac asa ceva. Atunci mi s-a intamplat ceva incredibil. S-a asternut in sufletul meu o liniste, o pace pe care niciodata, dar niciodata in viata mea nu o mai experimentasem. Nimic nu ma putea tulbura. Puteau sa fie imprejurul meu razboaie, cataclisme, ca nimic nu mi-ar fi luat acest simtamant atanc.
    Am nascut un baietel perfect si frumos care este bucuria vietii mele. Tatal lui a aflat tarziu ca eu am nascut, a ramas socat, insa nu s-a mai putut face nimic, mai ales ca el chiar se casatorise intre timp cu prietena lui. Acum baietelul meu e maricel, e foarte ascultator, cuminte si destept.
    M-am casatorit la cativa ani de la nastere cu un barbat minunat care il adora pe baietel. Viata mea s-a schimbat, pentru ca eu m-am schimbat si am ascultat de glasul constiintei in cel mai important moment al vietii mele.
    Lucrez acum in domeniul asistentei sociale, luptand zi de zi pentru viata, viata copiilor, viata mamelor, contra avortului, sprijinind femeile aflate in criza de sarcina, pe care eu insami am trait-o.
    Simt si traiesc cu intensitate sentimentul ca feminitatea nu este deplina decat atunci cand femeia devine mama. Iar Dumnezeu iubeste mamele, eu stiu asta!
 
Elena C., 37 ani, Bucuresti
25 ianuarie 2016

Extras din: Marturii despre criza de sarcina / editura ProValori Media, Bucuresti, 2018 - Alexandra Nadane, pagina 9-13.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0