23 Mai 19

Avortorul

  • 20 Aprilie 19
  • Despre avort
  • 0
    Acesta era un om profund pătruns de conştiinţa vinei sale. De fiecare dată când apăream în închisoare nu ştia să-mi vorbească decât de păcatele sale. Se temea că păcatele sale vor pune un obstacol în calea milostivirii lui Dumnezeu faţă de el. Avea deja părul alb, dar la caracter era ca un copil. După câte se pare, viaţa din puşcărie l-a adus în această stare. Iată ce mi-a povestit:
    „Ştiţi, părinte, Dumnezeu m-a pedepsit pentru viaţa dezmăţată pe care am dus-o. Sunt un asasin de suflete, da, un ucigaş de suflete! Timp de 27 de ani, împreună cu un medic, am făcut avorturi. Înainte îmi era teamă de Dumnezeu, iar conştiinţa îmi reproşa că exercit această meserie; de mai multe ori am vorbit despre asta cu soţia mea: nu era mai bine să părăsesc această specialitate? Dar soţia mea nici nu vroia să audă. Nici nu apucam să deschid gura, că începea să-mi vorbească despre copiii noştri, despre educaţia lor, despre locuinţă; nu-i plăcea unde stăteam, apartamentul devenise neîncăpător, trebuia să ne cumpărăm un hotel şi să deschidem un cabinet undeva în oraş. Se punea să debiteze tot felul de rugăminţi, iar eu o ascultam, o ascultam, apoi ridicam din umeri şi continuam să o ascult. Pentru slujba mea primeam 30.000 de ruble; doctorul cu care eram asociat câştiga 200.000 de ruble. Ne aranjasem bine afacerea: aveam pacienţi care ne plăteau 500 de ruble, iar unii chiar mai mult.
    Odată am căzut la pat şi eram gata să mor de tifos; acesta a fost pentru mine un şoc care chiar mi-a trezit conştiinţa. Cu ochii în lacrimi, Îl rugam pe Dumnezeu să-mi redea sănătatea şi am jurat că, dacă mă vindec, părăsesc această meserie. După trei zile eram sănătos, vindecat. Dar soţia mea şi doctorul m-au obligat să-mi reiau munca. Odată am uşurat-o pe o doamnă bogată de un avorton de şase luni; când doctorul l-a  pus  în  bazin,  am  fost  tot  cuprins  de  frisoane  şi  mi  s-a  făcut  o asemenea milă de acest copil încă în viaţă, încât ochii mi s-au umplut de lacrimi.
    Când medicul respectiv s-a retras complet, la fel ca şi mine din această profesie ruşinoasă, nu m-am putut abţine să nu-l întreb:
    - K.V., spuneţi-mi un lucru, vă rog: de ce conştiinţa mea nu-şi găseşte pacea din cauza acestor avorturi?  Ştiţi câţi omuleţi am trimis pe lumea cealaltă dumneavoastră şi cu mine?
    În faţa unei asemenea slăbiciuni, în ochii lui, doctorul a izbucnit în râs:
    - Dar întrebaţi-o pe soţia dumneavoastră, ea vă va spune acelaşi lucru ca şi mine. Vă consideraţi instruit şi nu  înţelegeţi  acest  adevăr absolut  elementar.  Luaţi  microscopul  meu  şi  priviţi  această  masă de spermă pe care natura însăşi, fără să înţelegem cum, o aruncă în libertate, adică la o moarte definitivă. Câte asemenea suflete şi câţi asemenea oameni în germene aţi aruncat dumneavoastră înşivă? Are conştiinţa ceva de-a face cu asta? Omul este o bulă de forţe brute care s-au întâlnit şi au compus cutare sau cutare formă exterioară, în funcţie de elementele lor constitutive, şi iată totul.
    În zadar încerca doctorul să mă convingă să continuu să fac avorturi, ca să primesc pentru asta mari sume de bani, şi că era un lucru bun, în adâncul sufletului meu, nu îl credeam. Nu îl credeam, pentru că toţi intelectualii noştri, şi mai ales medicii, au renegat cu totul credinţa noastră în Dumnezeu Creatorul lumii. Am mai rămas cam două ore la doctor şi apoi m-am dus să îl caut pe unul dintre pacienţii noştri. De acolo, m-am dus acasă.
    Nici nu pusesem bine piciorul în apartament, când soţia mea, furioasă, a luat o oală de noapte şi mi-a aruncat-o în faţă, ocărându-mă în ultimul hal. Atunci m-a cuprins şi pe mine furia, am luat o sticlă de pe masă şi am lovit-o cu ea. I-am dat una chiar în tâmplă. Două minute după aceea, nu mai era decât un cadavru. Când am văzut asta, m-am gândit, m-am tot gândit, apoi l-am omorât pe copilul nostru, un băiat de cinci ani. Iată cum calculasem: mă vor trimite la muncă silnică şi, fără mamă, va rămâne singur. De aceea am hotărât să-l omor.
    M-au condamnat, nu ştiu de ce, la 28 de ani de muncă silnică. Ştiţi, părinte, când mă întind să dorm, mi se pare că văd o oală mare care seamănă cu un lac, căruia i se poate vedea puţin câte puţin fundul, iar pe fundul oalei nu sunt decât copii. Unul dintre ei abia a fost conceput; alţii au deja o formă; alţii sunt bine conturaţi. Printre ei se află soţia mea şi băiatul meu de cinci ani. Unii scot limba la mine, alţii mă ameninţă cu mânuţele lor. A! ce coşmar văd acolo, în fiecare noapte! Sufletul este pierdut, cu totul pierdut!”
    Deţinutul a izbucnit în lacrimi. L-am convins să se spovedească şi să se împărtăşească şi i-am spus să se roage lui Dumnezeu cât de des poate. A primit imediat. Şase luni mai târziu, a murit. Sunt convins că pocăinţa lui a fost primită de Dumnezeu.

(Părintele Spiridon, Hristos în temniţele din Siberia – mărturii ale deţinuţilor, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2005, p. 128)

Extras din cartea: Sarcina neasteptata - Mărturii si întâmplări adevărate, aliantapentruviata.ro
 
Taguri: Avortorul
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe