26 Iunie 19

Apoi, dintr‑o dată, nu am mai simțit nimic… a murit copilașul meu

  • 20 Mai 19
  • Despre avort
  • 0
    Era luna februarie când am aflat că sunt însărcinată. Eram încă la liceu, în ultimul an.
    I‑am dat vestea prietenului meu, speram că‑mi va spune să îl păstrăm. Dar, din păcate, nu a spus așa… Mă obliga într‑un fel să fac avort, că suntem prea tineri, că nu avem ce să îi oferim și alte chestii.
    Într‑un final am acceptat. În schimb, nu după mult timp am avut o mică ceartă și m‑a lăsat singură. Timpul trecea, iar eu aveam 3 luni, umblam pe la doctori, mă rugam de ei, dar nimeni nu voia.

    Într‑un final am hotărât să merg la ecograf. Era așa mic și dulce… un ghemotoc de copilaș. Iar o asistentă lauda copilașul că e perfect sănătos, că, Doamne ajută, o să am un copil minu‑ nat, neștiind ce vreau eu să fac.
    Prietenul în care am avut încredere și cu care am fost împre‑ ună un an și ceva m‑a lăsat singură. Deja simțeam cum mișca propriul meu copilaș în mine. Nu aveam stare… l‑am iubit mai mult ca orice.

    A venit ziua în care a aflat mama mea. M‑a dus la spital și m‑au internat. După 2 zile mi‑au dat pastile, acele pastile care întrerup sarcina până la 6 luni, eu aveam 4 luni jumătate.
    Mi‑a dat prima tura de pastile… nu simțisem nimic.
    După a doua tură, am simțit cum mișca foarte tare copilașul meu – se chinuia… era în ghearele morții. Apoi, dintr‑o dată, nu am mai simțit nimic… a murit copilașul meu.

    A treia serie de pastile mi‑a provocat contracții. Erau tot mai puternice, după câteva ore mi s‑a rupt apa. Și am născut… am născut copilul omorât de mine. Iar în loc să fie ca la o naștere, să‑mi dea copilașul în brațe, să fiu bucuroasă, ei mi l‑au luat… Era mic încă, era mic de felul lui cam cât palma, dar era bine…
    Era fetița mea, Alexandra… îngerul meu pe care nu îl pot uita și nu îl voi uita niciodată.

    După ce s‑a întâmplat am avut vise în care plângea și mă întreba „de ce am lăsat‑o?” „de ce nu am ținut‑o?” Mi se sfâșie sufletul.
    Tot ce îmi doresc acum – mi‑aș da și viața să o văd cum ar arăta… sau să o am iar în pântece. Dacă o păstram acum aveam 7 spre 8 luni.
Loredana

Sursa: http://rupetacerea.ro/marturii‑scrise/loredana/
Extras din: MĂRTURII DESPRE CRIZA DE SARCINĂ - femei fericite că au născut, femei care regretă avortul
Editura ProValori Media, București, 2018
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe