26 Iunie 19

Alina M., 37 ani: Eram prea grăbită să‑i demonstrez iubitului că nu‑l oblig să se însoare cu mine

  • 19 Mai 19
  • Despre avort
  • 0
    Aveam 19 ani și mă credeam o fată curajoasă. De fapt, eu am fost o persoană timidă, fricoasă și extrem de neîndemânatică. Ocrotită de mamă, bunică și prieteni, mă văitam tot timpul și profitam de orice ocazie pentru a‑mi satisface toate plăcerile. Dar nu eram fericită. Cel puţin așa credeam. Eram o neînţeleasă, cum sunt mulţi adolescenţi. Căutam ceva… Am încercat să citesc cărți, am ascultat muzică. Nu lipseam din discoteci, de la petreceri, plimbări etc.
    Apoi am ieșit în oraș cu un băiat. Nu îmi plăcea foarte tare. Ceva din interiorul meu îmi spunea că nu e ca mine. Dar mă plictiseam acasă. La început a fost chiar frumos. Ne plimbam mult, vorbeam, ne sărutam. Era cineva care îmi acorda atenţie. Însă, după ce am avut primele relaţii intime nu‑mi mai dădea atenţie. Am observat că era interesat doar de sex. Ca să‑i câștig iubirea, m‑am oferit total. Am devenit tupeistă și obraznică. Nu concepeam viaţa fără el. Nu m‑a interesat durerea mamei mele, care mă atenţiona disperată. Acum plâng sincer pentru că nu mai pot da timpul înapoi.
    Rezultatul a fost că am rămas însărcinată. Când a aflat, el mi‑a dat bani să avortez. Mi‑a spus că nu era momentul potrivit pentru un copil, deși amândoi aveam deja serviciu, eu aveam loc să‑mi construiesc casă la ai mei și, mai ales, eram sănătoși. Nu i‑am spus mamei de rușine. M‑am dus la un preot să cer dezlegare să fac avort. Preotul m‑a îndemnat să nu avortez. Dar eu eram prea grăbită să‑i demonstrez iubitului că nu‑l oblig să se însoare cu mine.
    Eu, femeia care căuta dragoste, m‑am dus zâmbind la medic și am omorât prima fiinţă care m‑ar fi putut iubi pe vecie necondi‑ ţionat. Au trecut 18 ani de atunci. Și acum regret și plâng cu amar coșmarul care abia a început. Am promis că nu voi mai avorta. Regretele s‑au înmulţit când am început să am tot felul de infecţii genitale, când iubitul uita de mine. Am intrat în depresie. Cineva m‑a trimis la Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol. Acesta mi‑a explicat că trăiesc în curvie și să nu mai fac avort.
    Cu speranţă m‑am căsătorit. Dar nu am ţinut cont că el nu s‑a schimbat. Ducea aceeași viaţă haotică. Eu mi‑am ţi‑ nut promisiunea.
    Am născut pe următorul copil, care e un băiat minunat, dar bol‑ nav. Am început să merg la biserică și să mă rog. Acest copil duce o povară grea, Papilomatoză laringiană. Se operează de 13 ani, are peste 60 de operaţii. Acum medicul speră că se va vindeca. Apoi am mai născut trei băieţi sănătoși. Pe ultimii doi soţul nu i‑a vrut.
    Acum mă bucur de minunaţii mei băieţi. Dumnezeu e darnic. Nu știu ce m‑aș face fără ei. Ne iubim mult, mult, mult. Nu‑mi pasă dacă tatăl lor e mai mult un musafir. Dacă voi primi acordul, voi divorţa. Am prieteni minunaţi la o organizație de tip pro vita, unde facem voluntariat. Toţi am trecut prin experienţe similare și vrem să le ajutăm pe femeile cu necazuri. Ne bucurăm când se rezolvă câte un caz și e salvat un copil de la avort. Acum știu ce e iubirea, știu și ce bărbat m‑ar putea face fericită.
    Vă vine să credeţi? Am găsit iubirea.
    E iubirea pentru Dumnezeu, pentru oameni, chiar și pentru mine. Asta îmi dă curaj să lupt. Și Maica Domnului și toţi sfinţii ne ajută mult.
    Și nădăjduiesc că acel pui pe care l‑am ucis e bine. Mi‑e dor de el sau de ea, poate este fată.
    Cineva mi‑a spus că sunt o femeie curajoasă, dacă am avut tăria să îl înfrunt pe soț și să nasc ultimii doi copiii. Nu știu asta. Dumnezeu are tainele Lui. Cei care se luptă să‑I împlinească voia vor fi răsplătiţi.
 
Alina M., 37 ani, Constanța

Extras din: MĂRTURII DESPRE CRIZA DE SARCINĂ - femei fericite că au născut, femei care regretă avortul
Editura ProValori Media, București, 2018
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe