23 Noiembrie 17

AFLAREA CINSTITELOR MOASTE ALE SFINTEI FECIOARE IULIANA (5 iulie)

  • 04 Iulie 17
  • Sfinti crestini
  • 0
    In zilele fericitului întru pomenire Elisei Pleteneanul, arhimandritul Lavrei Pecersca, s-a pristăvit în cetatea Kievului, cea păzită de Dumnezeu, o fecioară vestită, care avea să fie îngropată în sfântul locaş al Pecerscăi. Şi a fost săpat mormântul ei aproape de biserica cea mare de piatră a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Pecersca, înaintea paraclisului Sfântului Ioan Inaintemergătorul, unde acum este uşa către despărţitura aceea; căci mai înainte nu era acolo, ci dinăuntrul bisericii celei mari era intrarea în acea despărţitura.  
    Deci săpând unii atunci, au aflat o vistierie păzită de Dumnezeu de mulţi ani - cinstitele moaşte ale Sfintei plăcutei lui Dumnezeu, doamna Iuliana -, odihnindu-se foarte frumoase întru nestricăciune, căci era fecioara albă la trup şi frumoasă la chip, şi se părea că doarme ca vie, împodobită cu îmbrăcăminte de mare preţ, din învelitori de mătase cu ţesături de aur. La gât avea grivne de aur cu multe mărgăritare; la mâini, brăţări de aur şi inele de mare preţ, iar pe cap, o cunună feciorească de aur cu mărgăritare şi cu pietre scumpe. Şi zăcea lângă peretele bisericii, cu capul spre miazăzi, iar cu picioarele spre miazănoapte. Peste racla ei era pusă o piatră, pe care era însemnată pecetea binecredincioşilor domni Olşanschi, iar pe raclă era bătută o tăbliţă de argint aurită, pe care era închipuită aceeaşi însemnare a fecioarei, cu o scriere deasupra în felul acesta: „Iuliana, doamna Olşansca, fiica voievodului Grigorie Olşanul, care a murit fecioară în vârstă de şaisprezece ani".  
    Iar toată îmbrăcămintea ei se vedea ca şi cum ar fi fost nouă, până ce nu s-a atins nimeni de ea, iar când s-a atins, îndată s-a stricat. Apoi, îmbrăcând acele sfinte moaşte într-altă îmbrăcăminte nouă de mătase, le-au pus în biserica cea mare a Pecerscăi, în colţul dinspre apus spre miazăzi, nu cu dinadinsul, fără de împodobirea de vrednică cinste, care se cuvine sfinţilor. Deci oamenii se atingeau de acele sfinte moaşte precum voiau, nedându-le cuviincioasa cinste, încât se acoperiseră de praf şi se înnegriseră.  
 

    Iar după câtăva vreme, pe scaunul Mitropoliei Kievului fiind fericitul întru pomenire, Preasfinţitul Părinte chir Petru Movilă, care avea împreună şi ocârmuirea Mănăstirii Pecersca, i s-a arătat în vedenie minunată doamna Iuliana, această fecioară sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, mustrându-l că sfintele ei moaşte sunt lăsate în nebăgare de seamă şi părăsire, din pricina împuţinării credinţei. Drept aceea, acel înţelept păstor îndată a poruncit la nişte fecioare din rânduiala monahicească, iscusite şi temătoare de Dumnezeu, să gătească îmbrăcăminte şi podoabe de bună cuviinţă, cu care să împodobească acele sfinte moaşte. Incă a poruncit să se facă şi o raclă frumoasă, în care s-a sârguit să pună cu evlavie şi frumoasă rânduiala acele sfinte moaşte, îmbrăcându-se în veşminte arhiereşti şi chemând tot sfinţitul sobor. Şi fiind 
58 
de faţă tot norodul, le-a mutat cu prăznuire într-alt loc, făcând rugăciuni şi cântări de prăznuire şi dând mulţumire lui Dumnezeu şi Preasfintei Născătoare şi cuvioşilor părinţi ai Pecerscăi, că, la sfinţenia şi lauda acelui loc, s-a adăugat şi arătarea nestricatelor, cinstitelor şi minunatelor moaşte ale Sfintei fecioare Iuliana, la care cei ce aleargă cu cucernicie şi cu credinţă câştigă, cu rugăciunile plăcutei lui Dumnezeu, ajutor folositor de suflet la trebuinţele lor.  
    Iar de ar voi cineva să ştie şi vreo minune de la acele sfinte moaşte ale Sfintei Iuliana, plăcuta lui Dumnezeu, această mai aleasă minune o vom adăuga aici, spre mai vrednică încredinţare.  
    In anul 1617 de la Naşterea Mântuitorului Hristos, a venit în Mănăstirea Pecersca, sub stăreţia lui Elisei Pleteneanul, cel mai sus pomenit, un om oarecare necunoscut de nimeni, anume Vasilie, care - după cum s-a aflat mai târziu - era eretic, deoarece ţinea de blestemata credinţă rea a lui Arie. Acela, prefăcându-se cu înşelăciune şi făţarnică credinţă şi cucernicie, se arăta că venise să cerceteze sfintele locuri şi să se închine moaştelor făcătoare de minuni ale plăcuţilor lui Dumnezeu sfinţi ai Pecerscăi; dar înăuntru îşi ascundea vicleşugul acelui eres pierzător de suflet al lui Arie. Deci a îndrăznit necuratul a intra în sfânta, marea şi de minuni făcătoarea biserică a Pecerscăi. Şi a rugat cu vicleşug pe ierodiaconul Liverie, care era într-acea vreme eclesiarh, să-i deschidă racla fericitei fecioare Iuliana, ca şi cum dorea să se închine cu osârdie cinstitelor ei moaşte. Şi câştigându-şi ticălosul cererea, a început a se închina cu făţărnicie la cinstitele ei moaşte, gândind cu vicleşug şi căutând vreme îndemânatică, ca să-şi săvârşească răutatea cea ascunsă.  
    Iar când a văzut pe eclesiarh că se depărtează pentru o trebuinţă, îndată urâtul de Dumnezeu, ereticul, înşelătorul şi hoţul, s-a grăbit a se apropia de cinstitele moaşte ale Sfintei Iuliana; şi, ca şi cum voia să le sărute cu toată osârdia, a îndrăznit a apuca inelul din degetul mâinii drepte al sfintei. Şi depărtându-se blestematul închinător cu prada cea pierzătoare de suflet, se ducea cu îndrăzneală din biserică cu acel câştig închipuit. Dar când a voit să iasă pe uşile bisericii, deodată s-a îndrăcit şi a căzut pe pietre, răcnind ca un bou sălbatic, tăvălindu-se şi scuturându-se încoace şi încolo. Apoi, fiind pedepsit cu dreapta răsplătire a lui Dumnezeu, acel eretic şi fur de cele sfinte şi-a lepădat îndată necuratul său suflet.  
    Deci înspăimântându-se eclesiarhul de lucrul acela, a alergat şi i-a spus arhimandritului. Iar acela îndată a luat pe fraţi şi a mers acolo, şi toţi se mirau de sfârşitul cel grabnic şi înfricoşat al acelui om cumplit. Şi vrând să ştie pricina acelui grabnic sfârşit rău, a poruncit să caute la acel eretic pretutindeni, dacă nu este la el ceva răpit sau furat din lucrurile bisericeşti. Deci, căutându-l, au găsit în buzunar inelul. Atunci arhimandritul a întrebat pe eclesiarh: „De la ce icoană o fi luat acest inel?" Şi cercetând eclesiarhul, a numărat la toate icoanele, nu a găsit lipsă nimic. După aceea, i-a venit în minte să deschidă şi racla Sfintei fecioare Iuliana; pentru că acel înşelător se vedea că se ruga cu dinadinsul la cinstitele ei moaşte.  
    Şi deschizând racla şi căutând, a cunoscut că acel inel de mare preţ a fost luat din degetul mâinii drepte a Sfintei fecioare Iuliana, şi a spus mai-marelui. Făcându-se aceasta, a venit din întâmplare la biserică un bărbat binecredincios, cu numele Vartolomeu. Acela a cunoscut pe acel eretic, care zăcea mort, şi a spus numele şi neamul lui. După aceea, arhimandritul a poruncit, ca, spre mai mare laudă a acelei minuni, să lipească acel inel răpit de la moaştele Sfintei Iuliana la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, între celelalte podoabe de mare preţ. Iar pe acel eretic şi fur de lucruri sfinte, să-l îngroape afară din mănăstire. Şi zicea către fraţi: „Socotiţi, părinţilor şi fraţilor, cum Dumnezeu, Care cearcă inimile şi rărunchii, asemenea şi fapta rea care se ascundea în inima acestui viclean om a vădit-o şi nu l-a lăsat fără pedeapsă, ca şi ceilalţi să aibă frică; pentru că nu este taină care să nu se arate". Cu o minune ca aceasta s-au încredinţat toţi credincioşii de sfinţenia şi dumnezeiasca plăcere a Sfintei fecioare Iuliana.  
    Pentru cinstea Sfintei fecioare Iuliana Olşansca, nu se cuvine a tăcea mărturia cea vrednică de credinţă, care după multă vreme s-a făcut astfel: In anul 1677 de la Naşterea lui Hristos, în şase zile ale lunii iulie, a venit într-adins la Mănăstirea Pecersca preacinstitul părinte Teodosie Sofronovici, egumenul mănăstirii Sfântul Arhanghel Mihail, din Kiev. El dorea să i se deschidă racla Sfintei fecioare Iuliana, de cinstitul ieromonah Paisie, care era în vremea aceea eclesiarh, vrând a se închina sfintelor ei moaşte, pentru că 
59 
spunea el: „Niciodată nu mi s-a întâmplat să mă închin la acele sfinte moaşte, dar am avut o vedenie ca aceasta în mănăstirea mea: Ieşind eu din biserică după cântarea Utreniei şi adormind puţin, mi s-a arătat într-o lumină mare o ceată de multe sfinte fecioare, dintre care una mi-a zis cu mustrare: «Iată, eu sunt Iuliana, ale cărei moaşte zac în sfânta biserică a Pecerscăi, iar tu pentru ce mă nesocoteşti pe mine şi moaştele mele? Deci, iată, de aceea ţi-a arătat Domnul vedenia aceasta, ca să ştii, că şi eu sunt numărată de El cu sfintele fecioare, care I-au bineplăcut Lui»".  
    De atunci, acel preacinstit egumen, de câte ori venea în sfântul locaş al Pecerscăi, niciodată nu trecea cu vederea a se închina cu evlavie şi cu toată osârdia, şi a săruta cu smerită şi umilită sărutare aceste sfinte moaşte nestricate ale Sfintei Iuliana, plăcuta lui Dumnezeu. Cu ale cărei sfinte rugăciuni să ne învrednicim şi noi a fi număraţi în ceata plăcuţilor Domnului Celui lăudat întru sfinţii Săi. Amin. 

Extras din: Vieţile Sfinţilor, publicate aici, au ca sursă cele 12 volume "Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0