13 Decembrie 17

Adevaratele si falsele probleme

  • 23 Septembrie 17
  • Stiri de interes
  • 0
    Nu mi-a mers pixul la examen şi de aia nu am pus două X-uri în plus la test! sau Mi s-a blocat iphone-ul când să copiez, pardon, să transmit datele mai bine... –, deci toate fiţele acestea de doi bani, toate prostiile acestea pe care le avem în cap nu pot fi motivaţii ale unei dureri care să te înveţe să te jertfeşti. Ele sunt cel mult aşa, nişte fiţe. Ştiţi cum? Mamă, nu mi-a ieşit reverenda asta bine! Nu-i chiar de mătase din India! E aşa…, de mâna a doua… Adică fiţe care, de obicei, anulează darul lui Dumnezeu pentru suferinţa pe care o porţi cu tine. Şi atunci inventezi organe care suferă de pomană, în plus şi-n altă direcţie decât e boala ca atare a sufletului tău.
 

    Ei bine, Părinţii Bisericii ne îndeamnă întotdeauna să vedem organul bolnav. Să constatăm că, de exemplu, atunci când fumăm – mânca-i-ar Raiul pe Părintele Paisie şi pe Părintele Porfirie, ce simpli erau ei în a le spune lucrurilor pe nume! –, nu e o chestiune doar de voinţă. E şi o chestiune de plămâni! Nu-i doar o chestiune de plămâni. E şi o chestiune de voinţă! De exemplu, alcoolismul... Oricât am vrea noi să facem pe deştepţii, nu-i numai o treabă de voinţă. E şi o treabă de gât, de ficat, de inimă, e şi o treabă de familia din jurul celui care consumă lucrurile acestea. Adică e mult mai amplu decât pare la prima vedere! Căderea unui elicopter – nu? – într-un capăt de judeţ nu e numai vina pilotului, să ne înţelegem bine! Acolo sunt şi mecanicii – toţi s-au simţit culpabili! Vă dau eu scris că orice rezultat va da raportul procurorului – probabil că pilotul e de vină, ca întotdeauna, ca în toate accidentele în care şoferii mor –, orice raport se va da din punctul acesta de vedere; oamenii care au participat real la misiunea aceea, toţi vor avea partea de vină pe care şi-o vor asuma.

Extras din: Editura Agnos, Sibiu, 2015
Pr. Constantin Necula / Anatomia Sufletului
Apare cu binecuvântarea  ÎPS Dr. Laurentiu Streza  Arhiepiscopul Sibiului si  Mitropolitul Ardealului
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0