22 Februarie 18

"Acum este Judecata acestei lumi"

  • 07 Februarie 18
  • Biserica Ortodoxa, Biserica lui Hristos
  • 0
    Ajunsi aici, este momentul să încercăm ca să desprindem - din cele spuse până acum - unele întelesuri cât mai apropiate de trăirea noastră concretă si să culegem astfel eventuale îndemnuri valabile pentru viata practică în care ne găsim.

    Un gând care ne-a călăuzit de la început a fost evidenta adevărului că noi suntem încă de pe acum într-o legătură reală si vie cu Judecata Finală. Rămâne numai să devenim constienti de acest fapt. Desigur, în iconomia istoriei lumii Ziua Judecătii de Apoi are un rost deosebit, un rost unic, pe care nimic nu-l poate înlocui. Însă aceasta nu înseamnă că până atunci faptele noastre nu sunt mereu prezente înaintea divanului Dreptului si Vesnicului Judecător, că nu sunt nepărtinitor cântărite de El. Însusi Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu face să răsune în urechile noastre pururea: ''Acum este Judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară'' (Ioan 12, 31).

    În orice timp crestinul - si cu atât mai mult călugărul - este dator să se simtă cu adevărat sub Judecata scrutătoare si nemincinoasă a Domnului său si să izgonească din inima lui pe stăpânitorul acestui veac. Iar la momentul Judecătii de Obste vom întelege cu totii limpede că de fapt noi am stat mereu în fata tronului dumnezeirii ascuns în adâncul inimii noastre; iar atunci când am uitat acest lucru, ne-am osândit singuri.

    Devenind constienti de Ziua Judecătii, ne facem vrednici de cuvântul atât de frumos al Sfintilor Părinti: ''Nu te teme de moarte, căci iată Dumnezeu poate să te ridice mai presus de ea''.

    Dacă toate cele care s-au spus până aici nu ar fi de ajuns ca să ne pecetluiască cugetul nostru, însăsi Biserica vine să ne aducă aminte de Dreapta Judecată, prin rânduiala anului liturgic. Ne găsim în săptămâna premergătoare marelui post. Intrăm într-un timp mai sfânt, mai duhovnicesc decât cel obisnuit. Această săptămână de răscruce este cuprinsă între Duminica Înfricosatei Judecăti si Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.

    Se ascunde fără îndoială în această rânduire un înteles duhovnicesc, asupra căruia se cade să zăbovim o clipă. Judecata din urmă va fi cea mai mare si ultima sărbătoare duhovnicească a lumii noastre. Ea va fi cu adevărat si de-a dreptul praznicul lui Dumnezeu, ziua Fiului Omului, cu care se va sfârsi istoria.

    Dimpotrivă, duminica ce vine pomeneste izgonirea lui Adam din Rai, prima zi a omenirii de sub păcat, începutul istoriei ce ne cuprinde încă. Întâi ni se pune înainte sfârsitul lumii, pentru că stă în firea vietii duhovnicesti să se îngrijească mai mult de acest capăt al vremilor, de unde începe odihna vesnică în Dumnezeu. Apoi ni se aminteste începutul nostru, păcatul si neascultarea ce ne-a izgonit din Rai, ca să ne aducem aminte că cele pe care le vedem sunt trecătoare si că rostul omului este să răscumpere păcatul firii si să lupte pentru restabilirea zidirii în prima ei stare, paradisiacă.

    Între aceste două stări duhovnicesti - pedeapsa izgonirii din Rai si înfătisarea la Înfricosătoarea Judecată - se desfăsoară toată lupta pentru izbăvirea noastră. Timpul dintre ele ne-a fost dat ca să ne ridicăm iarăsi de unde am căzut si să ne reîntoarcem în Dumnezeu, de unde ne-am desprins. Chezăsia acestor adevăruri este tocmai Învierea Domnului, ce ne asteaptă la capătul Păresimilor.

    Vremea sfântului si marelui post ni se deschide astfel ca o suprafirească prescurtare a celor mai înalte întelesuri si fapte duhovnicesti. Gândul la Judecata Viitoare ca si semnificatia următoarelor duminici ale Triodului ne aduc aminte de singura cale a mântuirii: de la căderea celui dintâi Adam, părintele omului, trebuie să ne ridicăm la Învierea Celui de-al doilea Adam, Hristos Dumnezeu, Fiul Omului.

    Dacă orice crestin este dator să urmeze Mântuitorului în toată viata lui, cu atât mai mult monahul - si mai cu seamă în acest timp al Păresimilor - e obligat să înteleagă si să ia asupră-si crucea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos. Este obligat să înteleagă că întreg sensul crestinismului si toată slujirea monahismului constă în aceste trei fapte: să iei asupra ta răul care este în lume, să mori cu acest rău prin despătimirea de sine si să reînviezi în curătie. Pentru toate aceste slujiri este cu deosebire prielnic răstimpul de pocăintă si de cunoastere de sine al marelului post.
    Toate învătăturile prezentate în seara aceasta - pe care cu nevrednicie le-am adunat din scrierile Bisericii - sunt foarte greu de împlinit pentru noi, monahii vremurilor de acum. Să-I cerem însă cu umilintă ajutorul Bunului Dumnezeu, iar El ne va întări ca să putem fi cât mai aproape de trăirea acestor frumoase învătăminte si ca să ne putem însusi chemarea de foc - înfricosată si mântuitoare - cu care fiul tunetului pecetluieste deopotrivă Sfânta Scriptură si inimile noastre:

''Amin! Vino, Doamne Iisuse!''.
1946, conferintă tinută la întâlnirile Rugului Aprins

Extras din: Arhimandrit Sofian Boghiu / staretul Mânăstirii Antim din Bucuresti / Smerenia si dragostea, însusirile trăirii ortodoxe
Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române / Editia a II-a revizuită si adăugită
Fundatia Traditia Românească / Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Români / Bucuresti, 2002

 
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0