20 Iulie 19

7 sfaturi pentru o familie fericită din partea Sfintei Mucenițe Alexandra Feodorovna

  • 21 Iunie 19
  • Despre familie
  • 0
    "În dragoste este nevoie de o delicateţe deosebită.[...] Iată un sfat: nu îţi afişa proasta dispoziţie şi sentimentele ofensate, nu vorbi cu mânie, nu te purta urât. Nicio femeie din lume nu va suferi atât de mult ca propria ta soţie din pricina cuvintelor tăioase ori necugetate care ţi-au scăpat de pe buze. Dintre toate lucrurile din lume, cel mai de temut să îţi fie tocmai s-o amărăşti. Dragostea nu-ţi dă dreptul să te porţi grosolan cu cel pe care-l iubeşti. Cu cât sunt mai strânse relaţiile dintre voi, cu atât mai rău doare inima de la orice privire, ton, gest sau vorbă care arată iritare ori sunt pur şi simplu necugetate."

    "Bucuria și fericirea le sunt necesare copiilor nu mai puțin decât le sunt necesare plantelor aerul și lumina soarelui."

    "Cea mai bogată moștenire pe care parinții pot să o lase copiilor este copilăria fericită, plină de amintiri tandre despre tatăl și mama lor. Aceas­ta va lumina zilele care vin, îi va păzi de ispite și îi va ajuta în încercările vieții de zi cu zi după ce vor părăsi casa părintească."

    "Oriunde ar fi educat copilul, asupra caracterului său se răsfrâng im­presiile din locul unde a crescut – și însăși casa, curată, aranjată cu gust, cu ornamente simple și situată într‑un loc plăcut are o înrăurire nepre­țuită asupra educației copiilor."

    "Casa, oricât ar fi ea de modestă, de mică, pentru un membru iubitor al familiei tre­buie să fie locul cel mai drag de pe pamânt. Ea trebuie să fie plină de o asemenea dragoste, de o asemenea fericire, ca pe orice meleaguri ar um­bla apoi omul, oricâți ani ar trece, inima tot acasă îl va trage. În toate încercările și necazurile, casa este limanul sufletului."

    "Soţia credincioasă face viaţa soţului său mai nobilă, mai plină de rost, îndreptându-l spre scopuri înalte prin puterea iubirii sale."

    "Orice soţie credincioasă se pătrunde de interesele soţului. Când acestuia îi e greu, ea se străduie să-l îmbărbăteze prin înţelegerea sa, prin manifestările iubirii sale. Susţine cu interes toate planurile lui. Nu îi este povară. Soția credincioasă este puterea din inima lui, care-l ajută să devină tot mai bun."

Extras din: Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, Editura Sophia, București, 2011
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe