19 Iunie 18

3 000 000 de cetățeni români nu sunt o masă de manevră, sunt milioane de suflete și de conștiințe care trebuie respectate

  • 28 Mai 18
  • Despre familie
  • 0
    "După aproape trei ani în care milioane de români au așteptat minima dovadă că în România funcţionează un stat de drept condus după principii democratice, afirmăm că iniţiativa civică a milioane de români nu poate fi deturnată și confiscată în scopul realizării unor deziderate dictate de grupuri de interese străine de iniţiativa cetăţenească menţionată.

    Cererea celor 3 milioane de români este definirea constituţională a căsătoriei, iar pentru această definiţie constituţională a căsătoriei – nerealizată nici după trei ani de la momentul demarării iniţiativei – s-au parcurs toate etapele și s-a așteptat cu răbdare și cu suportarea unei îndelungi umilinţe de către un popor întreg, respectarea legii și de către autorităţile publice, nu doar de către autorii și susţinătorii iniţiativei, respectare care nu presupunea nimic altceva decât organizarea referendumului." scrie Referendum pentru România pe Facebook.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 3
Vizitatori: 3
Utilizatori: 0