20 Iulie 19

28 iunie: Cuviosul Pavel doctorul

  • 27 Iunie 19
  • Sfinti crestini
  • 0
    Cuviosul Pavel era de neam din cetatea Corintului, născut din părinţi creştini şi crescut în bună credinţă. El din tinereţe iubind pe Dumnezeu, a intrat într-o mănăstire şi s-a făcut monah. Deci, ostenindu-se mult în pustniceştile nevoinţe, s-a făcut bărbat iscusit. Pentru aceasta, diavolul desfrînării se lupta cu dînsul. Deci, într-o noapte Cuviosul Pavel stînd la rugăciune, s-a arătat diavolul înaintea lui şi i-a zis: "De nu-ţi vei face pofta trupească măcar odată, apoi mă voi înarma cu tărie asupra ta". El, certîndu-l cu numele lui Iisus Hristos şi cu semnul Sfintei Cruci, l-a gonit. După aceea diavolul a îndemnat asupra lui pe o femeie desfrînată, care născuse un copil de curînd; l-a adus la cuviosul şi i l-a pus pe genunchii săi, zicînd: "Copilul acesta l-am zămislit şi l-am născut cu tine!" Stareţul a primit pruncul cu bucurie. Dar, venind ereticii, i-au legat mîinile înapoi; apoi, legîndu-i pruncul de grumaz, îl purtau prin cetate, batjocorindu-l.    
    Deci, Pavel, stînd în mijlocul poporului şi făcînd semn cu mîna, a zis: "Ascultaţi, fraţilor, să întrebăm pe prunc, ca să ne spună cine este tatăl lui", pruncul fiind de curînd născut. El a zis către prunc: "Să ne spui cine este tatăl tău?" Pruncul, rupîndu-şi scutecele, a arătat cu mîna spre un ţigan, şi a zis: "Acesta este tatăl meu, iar nu monahul Pavel". Poporul, auzind aceasta, s-a închinat stareţului, cerîndu-i iertare. Dumnezeu i-a dat de atunci daruri de tămăduiri, căci punea mîinile pe cei neputincioşi şi-i făcea sănătoşi.     
    Cuviosul, vieţuind şaptezeci de ani şi mai mult, s-a dus către Domnul, Căruia bine I-a plăcut şi, numărîndu-se în ceata sfinţilor, slăveşte împreună cu dînşii pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi să-I fie slavă în veci. Amin.

Extras din: Vieţile Sfinţilor, publicate aici, au ca sursă cele 12 volume "Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe